Doar nu credeaţi c-aţi scăpat! Că mi-am cedat rubrica săptămâna trecută ca să intre şi mofluzul de Cehov. Nu ştiu de ce, am avut un acces de duioşie şi respect, care nu-mi stau deloc în fire. Dar asta nu înseamnă că m-am strecurat în vreun cotlon în care voi sta cuminte multă vreme. Ce treabă să aibă un bufon bătrân cu respectul şi cuminţia?Tot răsfoind eu gazetele care se mai încumetă să publice articole pe teme din sfera Thaliei, fie ele tipărite sau online – oricum, pe care de dispariţie, că trebuie să rămână numai Simona Senzual, pastilele lui Mutu şi ce mai face Elena Udrea – dau de un eseu interesant în „Observator cultural”, intitulat „Travestiul în teatrul, masca totală” (http://www.observatorcultural.ro/TEATRU.-Travestiul-in-teatru-masca-totala*articleID_23204-articles_details.html). Îmi frec mâinile de bucurie şi m-apuc de citit. Sună promiţător. Iată un subiect adevărat, fertil, mină de aur pentru critici şi teatrologi. Şi de actualitate, nu? Începutul mă dezumflă, recunosc. E prea cuminte pentru mine. Din primul paragraf aflu o definiţie tip DEX, plus că travestiul îşi are originile în teatrul popular, e specific comediei, a fost important în epoca elisabetană (despre cum stăteau lucrurile în Grecia antică, nici vorbuliţă). Ok, accept, deşi mi se pare că autorul mă cam subestimează sau o fi scriind pentru ageamii… Sună ca un articol de dicţionar care începe „de la origini” şi n-are nici o treabă cu presa culturală.
Şi merg mai departe, cu mari aşteptări. Mă avânt într-o incursiune în istoria folosirii travestiului în teatrul românesc de la Alecsandri încoace! Oameni serioşi, au pretenţii, scriu cu anvergură, nu glumă! Vor să spună tot în câteva mii de semne! Şi istorie, şi teorie, şi exemplificare, şi spectacologie şi… Să epuizeze, dom’le, subiectul. Gata, travestiul „în general”! O fi minunat? Sau vreo boală a epocii noastre?
Şi, cu răbdare, nu mă las, vreau să-mi primesc răsplata pentru răbdarea mea. Vreau să găsesc ceva. Dar văd că soarta nu ţine cu mine. Şi care e noutatea?! Eu sunt mereu „în contra direcţiei de azi”… Iată cum se simulează o frază cu alură teoretică: „Ce calităţi solicită interpretarea în travesti? În primul rând, o capacitate specială de metamorfozare. E metamorfozarea totală, întrucât presupune transformarea generică şi vizează exterioritatea actului interpretării teatrale. Din această perspectivă, punctele de sprijin ale interpreţilor sunt costumaţia, machiajul, coafura. Din perspectiva instrumentelor de care dispune actorul, travestiul recurge la corporalitate, mimică, voce.” Cum să nu te laşi cucerit de aşa ceva?! Lucruri serioase, nu glumă! Păcat că am o memorie fantastică şi îmi aduc aminte de Serebreakov al lui Cehov, savantul despre care spunea unchiul Vania că a scris tomuri „despre lucruri pe care cei de la universitate le ştiu cu toţii, iar pe ceilalţi oameni nu-i interesează”. Şi tot aşa. şi tot aşa.
Bun. Dar tot nu mă las (doar mă ştiţi!), că nu voi să mă dezmint. Ajung la spectacolul contemporan şi recursul la travesti, „mijloc de a evidenţia noi valenţe semantice ale unor texte clasice” – să am iertare, vorba asta îmi aduce aminte de nişte vorbe scrise, tot în veacul lui Cehov, de un june visător din ţărişoara voastră, care şi-a dat duhul tot tânăr, nu mai ţin minte cum îi zice: „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune/ Înşirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune.”) E drept oare? Ca răbdarea-mi să fie răsplătită cu terminologie şi un hău… de te-apucă fiorii? Dar ce e drept pe lumea asta? Noroc că-mi revin repede.
Abia aştept să citesc o interpretare a travestiului folosit de Tomba Gabor în „O scrisoare pierdută” (cu Zoe interpretată de un actor) la Cluj şi de Andrei Şerban în „Regele Lear” de la Bulandra. Tot mai trag nădejde, că viaţa mi-a arătat că nu-ţi aduce anu’ ce-ţi aduce ceasu’. Şi, totuşi, se vede treaba că norocul mă cam ocoleşte. Aflu următoarele: 1. „Putem identifica în ideea regizorală şi o temă de dezbatere culturală, aceea legată de raporturile de putere, reale şi aparente. Dar nu asupra acestor chestiuni ne concentrăm acum.” 2. „Zoe a lui (actorul Miklós Bács – nota mea…) e virilitatea îmbrăcată în vestimentaţie de epocă, un costum bărbătesc plus melon, albe; Zoe e rezumată la expresia masculinităţii din personalitatea ei, e hibridul de care râzi, dar e şi fermentul întregii comunităţi obsedate, în prag de alegeri, de accesul la „ciolan”. E o lume pe dos, ce nu mai are logică, dacă o fi avut-o vreodată, care-şi e suficientă sieşi, în entropia ei nebunească.” (iată o idee adevărată, pe care aş fir dorit-o dezvoltată)
Restul criticii criticii (despre travesti în „Lear”-ul lui Şerban, în „Gaiţele” montat de Dabija, în „Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele”, regizat de Afrim şi „M. Butterfly” pus în scenă de Ada Lupu la Odeon acum vreun deceniu) vine săptămâna viitoare, că mai am şi altele de făcut pe ziua de azi.
Print