Nu este pentru prima dată când piesa Treapta a noua a americanului Tom Ziegler apare pe un afiș românesc de teatru. Reamintesc că ocazia anterioară a provocat senzație nu în primul rând datorită conținutului piesei și valorii sale literar-dramaturgice, ci, mai degrabă, fiindcă spectacolul produs, dacă îmi aduc bine aminte, prin 2008, spectacol în care jucau patru tinere studente ale profesoarei Adriana Popovici, a fost unul dintre primele semne ale existenței a ceea ce este astăzi atât de importantul Unteatru. E adevărat, mai înainte montarea cu pricina mai pribegise prin alte câteva locuri din București care au găzduit ceea ce fusese inițial un spectacol de licență.
Regizoarea Anca Maria Colțeanu avea toate motivele să se întoarcă la piesa scrisă în cel mai american stil cu putință de Tom Ziegler. E drept, subiectul e unul de telenovelă, însă piesa își are origini mai mult sau mai puțin ascunse în dramaturgia unui Eugene O’Neill, Tennessee Williams sau, mai aproape de noi, Paul Zindel ori Marsha Norman. Treapta a noua abordează problema și tema dezmoșteniților sorții, a dreptului măcar al unora dintre aceștia la o a doua șansă. Vorbește despre necesitatea asumării responsabilității, despre cât de mult depinde reușita unor greșiți ai vieții și ai noștri de propria determinare, dar și de reacția celor din partea cărora vor să redobândească iertarea și înțelegerea. Piesa e din acea categorie aparte, la mare căutare pe Braodway, în care joacă îndeobște mari vedete ale filmului american aflate în pauza dintre două filme. E ceea ce se cheamă o piesă preponderent de măiestrie actoricească.
Joana McNeil este o femeie de mult trecută de prima tinerețe. În copilărie a avut neșansa de a avea un tată alcoolic și o mamă care nu mai știa cum să se descurce, cum să salveze aparențele de onorabilitate. Joana s-a măritat, pare-se că ar fi avut chiar șansa unui soț bun, a avut o fiică, pe Melissa, însă, din păcate, alcoolismul s-a dovedit a fi o moștenire de familie. În urmă cu șase ani, după o beție cruntă, a plecat din casă, a avut un accident, a provocat pagube de 40.000 de dolari, a sfârșit într-o clinică de psihiatrie. Acum parcurge un program de reinserție socială și de reabilitare. A ajuns la ceea ce se cheamă treapta a noua. Aceea în care trebuie să dobândească iertarea celor cărora le-a făcut rău ori pe care i-a rănit. Marea încercare este aceea a reîntâlnirii cu Melissa. Care cu o săptămână înainte împlinise 16 ani. Pune la punct un plan. Adică își ia inima în dinți, îi telefonează, o invită la ea acasă, speră ca totul să se rezolve cu ocazia unei mese de prânz la capătul căreia mama păcătoasă ar fi dovedit că regretă totul, că se află pe calea cea bună, că merită să fie iertată.
La început, lucrurile merg perfect, Melissa acceptă invitația, ajunge chiar înainte de ora fixată. De aici încolo, mai nimic nu se mai leagă. Fiica se arată opacă. Explicația vine din partea prietenei Joannei, Eleonnor, și ea o ființă cu o existență complicată. Atât Melissa, cât și tatăl acesteia erau și au rămas dependenți de alcoolismul Joannei. Doreau ca ea să rămână alcoolică. Când totul părea definitiv compromis, mai apare o șansă. Și… final deschis.
Anca Maria Colțeanu a dat o nouă și bună traducere textului, a optat pentru un spectacol realist, care mizează în primul rând pe arta actoricească (nici nu se putea altfel), a avut un aliat de seamă în compozitorul muzicii de scenă Ovidiu Savu Ioniță. Octavian Neculai i-a pus la dispoziție o scenografie convențională. Ceva, evident, la prima mână. Un apartament corect dintr-un mare cartier al unui mare oraș american. Se văd, așa cum scrie la carte și reclamă toate convențiile teatrale elementare, luminile orașului. Regizoarea s-a îngrijit de alcătuirea distribuției. Manuela Ciucur (Joana McNeil) este fără cusur în scenele în care personajul, cuprins de emoție, se ascunde, se dedublează, vrea să pară mai sigur pe sine decât este în realitate. Când își cenzurează tot ceea ce ar putea să îi trădeze vulnerabilitățile. Însă atunci când masca e punctul să cadă, când Joanna este descoperită, prinsă cu garda lăsată, aflată pe marginea prăpastiei, când pare să cedeze, când nu mai înțelege nimic în afara faptului că demersul ei este pe punctul de a fi eșuat parcă era nevoie de ceva mai multe nuanțe. Mai nuanțată, mai puțin dură poate mi-aș fi dorit-o și pe Oana Ștefănescu, distribuită în rolul mult încercatei lui Eleonor Forbes Houser). Mi-au plăcut felul în care a făcut față unui rol de mare întindere Catinca Maria Nistor (Melissa Wright) și evoluția în culori tari a Adelei Bengescu (Tracy Smithfield).
Teatrul “L. S. Bulandra” din București
TREAPTA A NOUA de Tom Ziegler
Traducerea și adaptarea scenică: Anca Maria Colțeanu
Regia: Anca Maria Colțeanu
Scenografia: Octavian Neculai
Muzica: Ovidiu Savu Ioniță
Coregrafia: Andreea Novac
Cu: Manuela Ciucur (Joanna McNeil), Catinca Maria Nistor (Melissa Wright), Oana Ștefănescu (Eleanor Forbes Houser), Adela Bengescu (Tracy Smithfield);
Data reprezentației: 9 februarie 2019
Print