Unii creatori „apucă spectatorii de-a dreptul de păr”

Trag nădejde că nu vă trece prin cap că mă apuc aici să dau cu gura şi încruntătura despre puţenele condeie care s-au încumetat să scrie despre festivalul vostru naţional. În primul rând, au fost atât de puţine, că abia de li s-au văzut urmele de cerneală tipografică pe hârtie. Deşi teatrul nu e pe cale de dispariţie – slavă Cerului! – se scrie din ce în ce mai rar despre el… Deşi lumea se înghesuie la cozi lungi în faţa caselor de bilete, iar începătorii şi nu numai joacă în din ce în ce mai multe spaţii, din ce în ce mai rar îşi fac loc în publicaţii textele pe subiecte legate de teatru… Deh, contradicţii. „Ţară tristă, plină de umor”, my dear.

Dar nu, nu despre cum a fost reflectat festivalul în presă vreau să scriu acum. Pe tema aceasta am putea vorbi la infimit, pornind de la realitatea că dincolo de nivelul informaţional, de stratul de suprafaţă, nu mai trece aproape nimeni. Deh, vă prinde epoca din urmă, chiar dacă vă străduiţi. Vreau să vă scriu despre articolul unui misterios domn, care mi-i simpatic foc (deşi nu-l cunosc „in person”) pentru că atât umor involuntar n-am mai vazut la nimeni de o bună bucată de vreme. În plin festival bucureştean, când ţara arde, the one and only Dieter Topp se scarpină. Adică publică un articol de-al lui (hibrid, ca de obicei – nici cronică, nici editorial, nici reportaj, nici text informativ), cu un titlu interminabil (moda vine din universităţile, nu de la publicaţiile occidentale şi este pe ducă), despre Festivalul Vocci Dell’Anima din Rimini (http://www.artactmagazine.ro/voci-dell-anima-festival-in-rimini-spectacole-ricci-forte-2-ca-deschidere-si-ca-punct-teatral-culminant.html)

N-am de gând să fiu răutăcios, cum îmi şade bine şi cum sunt de fel, deşi de multe ori fac giumbuşlucuri din afecţiune şi ele sunt luate drept împunsături din simplul motiv că adevărul este nesuferit. Iar noi – pardon, voi sunteţi oameni şi vă supăraţi din orice, chiar de critic o atitudine sau o idee, o practică sau o abordare, cum fac de obicei. Nu mă interesează aici că Dieter Topp nu scrie româneşte din punct de vedere gramatical. Nici n-ar putea, fiind, după toate probabilităţile, de altă naţionalitate. Atunci, întrebarea nu este de ce se chinuie, ci de ce ne chinuie. În fine, el sau traducătorul şi editorul lui. De ce trebuie să suporăm fraze cu gramatică sincopată, ca spectacolele de dans contemporan, rămâne un mister. Probabil că reclama aia a  voastră are dreptate: prietenii ştiu de ce. Că, altfel, talent, ioc, profesionalism, nici cât negru sub unghie, informaţie adevărată, zero, inteligenţă şi farmec, niet… Atunci, ce?

Atunci, PR, am impresia. Scrieţi, băieţi, numai scrieţi despre Ricci & Forte, „o garanţie a unui auditoriu plin şi un magnet pentru tineretul franc şi liber-cugetătorii italieni”. Parol, ţaţo, să mă-ngropi? Senzaţia mea de bufon hârşit de vremuri ieşite din matcă şi de capricii omeneşti este că aici înflăcărata admiraţie pentru cei doi depăşeşe graniţele artei… sau interpretează arta prin  prisma a ceea ce este dincolo de ea, care devine un vehicul, adică artă militantă: “Suntem dispuşi să facem o călătorie de prietenie în societatea actuală? Sau suntem deja în măsură să vorbim deschis despre complexitatea sexualităţii, suntem în măsură să acceptăm marile diferenţe dintre oameni, fără a ţine cont de sex sau preferinţe sexuale? Exact acesta este mesajul pe care vor să ni-l transmită cei doi naratori moderni ricci/forte. Descriu diversitatea caracteristică oamenilor şi drept urmare nevoia de altercaţie. Cei doi ne iau cu ei în călătorie în piesele lor, „eliberându-ne de ipocrizia trecutului“ (P.Pajdic)”.

 La prestaţia nemuritorilor şi inegalabililor monştri sacri ai teatrului independent, ricci and forte, autorul articolului a observat că ei „apucă spectatorii de-a dreptul de păr pentru a-i aduce în realitate, în acţiunea scenei, acolo unde stăpâneşte iubirea, sexul şi violenţa”! Şi nu, nu la dezacordul între subiect şi predicat mă refer, fireşte!

Trag nădejde că nu trebuie să mă dau de ceasul morţii pentru explicaţii. Totul este străveziu, limpede, transparent. De ce scrie Dieter Topp şi care este arta ideală pentru el? Articolele lui spun tot, trebuie doar să le citiţi cu ceva atenţie, să treceţi pentru “agramaticalitate”.

Print

Un Comentariu

  1. ce nemernici 29/11/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.