În joacă totul este permis. Odată ce regulile sunt bine explicate, înţelese şi acceptate, imaginaţia se poate răsfăţa în voie. Copiii sunt mai buni la jocuri tocmai pentru că ştiu să fie creativi în realitatea creată în convenţia jocului. Iar teatrul este un joc pentru copii mari. Scena e un adevărat Disneyland pentru cei care ştiu să transforme banalul în incredibil şi să se lase visaţi.
Dragoş Alexandru Muşoiu este un regizor curajos. Nu îi e frică să testeze maleabilitatea imaginaţiei sale şi să o întindă până la punctul critic. Are inventivitate şi o foloseşte din plin. Adaptând piesa lui Mihail Sebastian, „Jocul de-a vacanţa”, pentru Sala Studio a Teatrului de Comedie nu s-a lăsat intimidat nici de titlul piesei, nici de numele autorului şi a montat un spectacol foarte proaspăt, ingenios şi personal. A înlocuit atmosfera leneşă a unui text scris acum mai bine de 75 de ani, cu un aer fresh şi straniu; ritmul este cel al anului 2016, însă poezia rămâne cea a unui timp din afara timpului.
La pensiunea Weber ştirile vin pe mail, gadgeturile stau confortabil în buzunarele turiştilor, semnalul de Wi-Fi are acoperire. Ştefan Valeriu nu are altceva de făcut decât să deconecteze cablul de Internet pentru a-şi pune jocul în aplicare. Şi odată cu un fir scos de la locul lui, haosul îi cuprinde pe cei patru companioni de vacanţă. Oricare spectator îşi poate imagina propriul său mic atac de panică în eventualitatea pierderii smartphone-ului. Câteva zile fără laptop, telefon, Facebook sau mail au devenit aproape de neconceput. La fel şi pentru cei cazaţi cu pensiune completă la doamna Weber, suspendaţi undeva pe un vârf de munte, între brazi. Jocul lor de-a vacanţa are cu atât mai multă duioşie, miza e şi mai mare; umanitatea comunicării directe şi bucuria de a trăi într-un prezent continuu fără a şti ziua şi data exactă sunt exploatate la maxim în această convenţie.
Decorul Adelinei Andreea Bădescu este la fel de ludic: o trambulină în mijlocul unei scene albe, cu multiple utilizări şi o bogăţie de sensuri: pat leneş, pat al iubirii, loc de joacă pentru „de-a v-aţi ascunselea”, arenă dinamică de confruntări, mare în valuri. Vacanţa conţine o doză de lene. Şi ce alt semn-simbol mai bun decât un pat imens ar putea să o sugereze mai bine? La fel şi iubirea – ce parcurs mai bun îi poţi descrie dacă nu un salt pe o trambulină? Iar, în plus, universul sonor bizar, recognoscibil, care spune el însuşi o poveste, şi proiecţiile realizate cu umor de Alina Radu completează foarte fericit această pensiune Weber de secol XXI.
Din păcate, jocul acesta poznaş nu are şi competitori antrenaţi. Actorii înţeleg doar parţial convenţia şi impresia generală este a unei interpretări cu frâna de mână trasă. Smaranda Caragea (Madame Vintilă) îngroaşă tuşele şi o caricaturizează excesiv pe această doamnă în costum de aerobic. Dacă erotismul şi senzualitatea pe care i le atribuie ar fi mai estompate şi avântul doar puţin temeperat, echilibrul personajului ar fi mai stabil. Florin Dobrovici (Domnul Bogoiu) nu găseşte de fiecare dată tonul just al replicii, ritmul său interior este puţin decalat, iar personajul său rămâne la nivel declarativ; nu ne lasă să îl descoperim în mod autentic, ci îl prezintă în mod expozitiv. Dan Baltag (Jeff) are multă inocenţă şi, în acelaşi timp, se ia foarte în serios. Poate prea în serios uneori; încarcă forma şi expresia, uitând motivul interior pentru care o face. Vladimir Purdel şi Ana Bianca Popescu sunt cei doi călători – intruşii. Scena în care cei doi vin şi ameninţă liniştea Pensiunii Weber cu temperamentul lor gălăgios, plin de sclipici, la propriu, este cea mai vie şi mai susţinută. Prostul gust, libertatea absolută a posesorului de bani mulţi şi minte puţină şi incompatibilitatea cu gingăşia recâştigată a celor cinci călători ai vasului imaginar sunt perfect asumate. Cei doi speculează fiecare moment, merg până la capăt, sunt atenţi la fiecare detaliu şi aduc în scenă o energie de care spectacolul avea nevoie.
Florentina Năstase (Corina) are atu-ul prezenţei şi al vocii sale. Cu un timbru special, pe care îl vei ţine minte şi cu o alură flexibilă, îi cucereşte fără efort pe cei trei bărbaţi – parteneri de joc. O trădează un singur lucru: imobilitatea expresiei. Faţa ei rămâne o mască zâmbitoare. Ochii nu vorbesc la fel de mult ca braţele armonioase şi pozele de balet. La final, când alege senină să îl părăsească pe Ştefan, gestul său nu surprinde, tocmai pentru că nu am fost lăsaţi de la bun început să avem încredere în ea.
Alexandru Bogdan (Ştefan) este foarte percis în interpretarea sa. Are un parcurs în care punctează fiecare moment de cotitură şi transformarea din mizantropul egoist de la început în îndrăgostitul penibil ca orice iubit care încearcă disperat să nu fie părăsit este lină şi bine susţinută. Un singur lucru îi lipseşte pentru a fi cu adevărat strălucitor: anvergura. Poate mai multă încredere în sine, poate mai multă grijă pentru partener. Încă puţin.
„Jocul de-a vacanţa” în regia lui Dragoş Alexandru Muşoiu este un spectacol îndrăzneţ, care vorbeşte la timpul prezent. E unul dintre puţinele în care se vede cu ochiul liber din sală de ce regizorul a ales această piesă, şi nu alta şi ce a vrut să transmită montând-o. Un spectacol în care comedia are subtilitate, metaforele sunt reconfigurate, iar semnalul de Wi-Fi poate să lipsească liniştit.
Teatrul de Comedie, sala Studio
„Jocul de-a vacanța”, adaptare după Mihail Sebastian
Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu
Scenografia: Adeline Andreea Bădescu
Grafică proiecții: Alina Radu
Distribuția:
Corina – Florentina Năstase
Ștefan – Alexandru Bogdan
Domnul Bogoiu – Florin Dobrovici
Madame Vintilă – Smaranda Caragea
Jeff – Dan Baltag
un călător – Vladimir Purdel
nevasta lui – Ana Bianca Popescu
Print