Valeriu Râpeanu – o viaţă de istorie, literatură, teatru, muzică şi gazetărie

Era în anii 80 când l-am cunoscut pe Valeriu Râpeanu. Cu ocazia unei lansări de carte, fireşte, a Editurii Eminescu, al cărei director domnia sa era. Ţin minte că înainte de toate m-a impresionat ţinuta lui. De brad prietenos. Astăzi, când stăm de vorbă, nu-mi vine să cred că, în aproape 30 de ani, abia de s-a schimbat, poate părul să-i fi albit un pic. Ne-am mai întâlnit în anii aceia de câteva ori şi, de fiecare dată, l-am văzut bucurându-se de oamenii din jur. A trecut un deceniu până să mă remarce: s-a întâmplat la Ploieşti – pământul său natal – la începutul anilor 90, cu prilejul unui simpozion despre Timp (am prezentat acolo o comunicare despre funcţia elipsei în discursul cinematografic). În toată această lungă perioadă, numele lui Valeriu Râpeanu a fost mereu prezent în viaţa culturală a României. Scriitori şi istorici, plasticieni, oameni ai teatrului şi, mai ales, ai muzicii şi-au legat numele de o fericită întâlnire cu domnia sa. Mă număr, cu modestie, printre ei. După 2000, câţiva ani buni şi frumoşi am colaborat la Televiziunea România de Mâine pe care o numesc, împotriva oricăror cârcoteli, o adevărată redută culturală.

La TvRM, în fiecare sâmbătă seară, un muzician de mare anvergură culturală – am numit-o (aşa zic comentatorii sportivi) pe excepţionala pianistă Ilinca Dumitrescu – este gazda “Amfiteatrului muzelor”. La sfârşitul acestei săptămâni, pe 12 noiembrie, invitat special va fi nimeni altul decât… Valeriu Râpeanu. La aniversară. 80 de ani! La mulţi ani! Îi vom fi alături, în ordinea numerelor de pe tricoul dăruirii întru cultură: actriţa Iulia Boroş – care este partenera lui Gerard Depardieu într-un film european regizat de Bogdan Dumitrescu-Dreyer (după nuvela lui Titus Popovici “Moartea lui Ipu”), cu o distribuţie din care mai fac parte Harvey Keitel, Gheorghe Visu, Alexandru Bindea, Daniela Nane –, scriitorul, omul de teatru şi ambasadorul Ion Brad, subsemnata şi, ambii realizatori Radio România, compozitorul Ioan Dobrinescu şi scriitorul Costin Tuchilă.

Valeriu Râpeanu este, cum obişnuieşte Costin Tuchilă să spună – fiindu-i asemenea, ca lider al generaţiei care îi urmează – o personalitate enciclopedică. S-a născut în 1931, pe tărâmul Ploieştilor, într-o familie de învăţători. Şi a crescut în şcoală. A urmat cursurile Liceului “Sfinţii Petru şi Pavel”, apoi pe cele ale Facultăţii de Filologie (Secţia de Limba şi Literatura Română) a Universităţii Bucureşti. Doctoratul l-a susţinut cu teza “Nicolae Iorga – exeget al literaturii universale”. Cariera şi-a început-o o dată cu absolvirea facultăţii, în 1954, ca redactor la “Gazeta literară”. O carieră meritorie în care a devenit, nu foarte târziu (în 1970), vicepreşedinte al Radioteleviziunii Române, apoi director al Editurii Eminescu, unde şi-a îndreptat atenţia asupra tinerilor scriitori şi a iniţiat multrâvnitul premiu pentru debut.  Primul pas în învăţământul superior l-a făcut în Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” (UNA), apoi a predat la Facultatea de Limba şi Literatura Română. După 1991, conferenţiar şi şef de catedră la Facultatea de Filosofie-Jurnalism a Universităţii “Spiru Haret”, a îndrumat generaţii şi generaţii de studenţi, acum jurnalişti cu state vechi de serviciu. Tot la TvRM, Valeriu Râpeanu se întâlneşte şi acum, săptămânal, cu artişti din toate zonele culturii, făcându-le tinerilor telespectatori cunoştinţă cu valorile cele adevărate ale spaţiului cultural românesc.

Valeriu Râpeanu – un patriot, un erudit şi, în sensul cel nobil, un animator cultural. Personalitatea lui, să mă ierte că spun aşa, este şi încântătoare. Nu mi-am propus aici un demers exegetic. Un simplu search pe Google ne poate da toate informaţiile consemnate până acum despre domnia sa. Ceea ce am încercat să spun în câteva cuvinte este că se apropie întotdeauna cu iubire de fiecare “subiect”, indiferent de domeniul şi de tema abordate. Cu profesorul Valeriu Râpeanu mi-ar plăcea să vorbesc mai ales despre şcoală. Despre anii în care s-a format, despre profesorii care veneau din vocaţie la catedră, despre cum am putea să-i recuperăm pe elevii de astăzi întru adevăr. Pentru că, domnule profesor, avem mare nevoie de un imbold pentru optimism.

P.S. Ilinca Dumitrescu, în calitate de realizator tv, nu se dezminte: sâmbătă seară (12 noiembrie), ne propune o întâlnire cu laureata Galei HOP, actriţa Ştefania Dumitru, şi cu o formaţie muzicală mai puţin obişnuită: cvartetul de coarde KONIK (Vasile Mocioc, Cristian Petrişor, Andrei Theodoru şi Mihai Dina).

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.