Victor Scoradeţ: Teatru de cameră, commedia dell’arte şi o plonjare în mit

Oo, de Alexandru Dabija, după Punguţa cu doi bani, la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ;

Teatrul comic, de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, Teatrul Bulandra;

Fragmente dintr-o trilogie antică, după Medeea, Electra şi Troienele, regia Andrei Şerban, Teatrul Naţional Bucureşti.

Imposibil să fac un top, întrucât fiecare spectacol atinge puncte diferite de pe harta mea afectiv-intelectuală, ce nu pot fi puse într-o ierarhie. Prefer ordinea cronologică inversă, ca într-un CV.

OO    Cel mai subtil şi mai ingenios spectacol pe care l-am văzut – fără ca subtilitatea şi ingeniozitatea să-i afecteze simplitatea, directeţea. De un haz kathartic, generat de o brutalitate senină, aproape ingenuă. Teatru de cameră, cu o energie de superproducţie.

Teatrul comic       O commedia dell’Arte la care nu apucai să-ţi consumi nici măcare jumătate din hohotul de râs, că ţi se şi punea un nod în gât. Şi viceversa. Ca şi când vedeam înecându-se o lume veselă, veselă… O lume care continua să se ţină de şotii în timp ce se ducea la fund. Prea acaparată de propria ei veselie ca să ia act de propriu-i sfârşit.

Trilogia antică     A fost mai mult decât decât teatru: o plonjare în mit, în arhetip, cu senzaţia intensă de martor şi totodată participant la naşterea umanităţii în plan moral, afectiv, spiritual. Dar cu sentimentul celei mai fizice, mai „materiale” energii cu putinţă! Loviturile în plex (=valurile de emoţie) se succedau într-un ritm care aproape că nu-ţi mai lăsau timp să procesezi.

Victor Scoradeţ este critic de teatru şi traducător.

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.