10 motive pentru care să citeşti „Regizor” de Dinu Cernescu

1. Pentru că, printre amintirile scrise firesc, urmând un relativ fir cronologic şi alcătuind un important document al unei epoci fertile, dar/ deşi lipsite de libertate din teatrul românesc, descoperi evocări ale unor artişti ca Sică Alexandrescu şi Vlad Mugur, care au însemnat mult pentru Dinu Cernescu. Înfăţişaţi în toată umanitatea lor, cei doi „zei” de odinioară se arată în aceste pagini ca actori ai unui timp personal, un timp numai al lor, care înfrunta istoria reală: „La început, viaţa era destul de amuzantă la Craiova, pentru că se desfăşura în doi timpi: erau repetiţiile, care durau şi o zi întreagă, şi după aceea se mergea în grup să se mănânce în oraş. La Grădina Minerva aveam masa noastră rezervată. Erau seri minunate cu povestiri despre teatru, seri în care ni se alăturau oameni de mare calitate intelectuală ai oraşului, dar şi un grup de piloţi care erau fascinaţi de spectacolele noastre, iar noi, de generozitatea primelor lor de zbor… Vlad (regizorul Vlad Mugur – n.red.) era un om cu totul deosebit şi exercita asupra noastră o influenţă şi o fascinaţie absolut extraordinare. Odată mi-a spus că cei talentaţi nu mănâncă dulciuri şi eu, care voiam să fiu talentat, nu am mâncat ani de zile prăjituri. Era înzestrat cu un talent ieşit din comun, cu o putere de a transforma orice actor în unul de calitate. Spectacolele lui nu lăsau indiferent pe nimeni. A fi asistentul lui Vlad şi a lucra cu el a fost una dintre marile şanse ale carierei mele”.

2. Pentru că regizorul povesteşte cum a montat celebrul „Hamlet” cu Ştefan Iordache şi cum a fost posibil ca această creaţie să scape de cenzură, iar apoi să se joace cu succes şi în străinătate: „Nu pot să nu remarc atmosfera de echipă în care s-a repetat spectacolul. Cel mai bun exemplu l-a dat George Constantin, care a acceptat rolul lui Fortinbras, rol care avea două scene şi cam 15 replici. Iordache venea cu 3-4 ore înainte de spectacol şi marea lui seriozitate profesională se răspândise încet, încet şi la colegii lui mai zburdalnici. În tot Teatrul Nottara era zi specială când se juca Hamlet; în ziua aceea chiar şi tehnicienii vorbeau în şoaptă”. Şi mai dăm de un portret al artistului la tinereţe, portret din care se vede ce înseamnă flerul de regizor: „În 1963, Emil Boroghină m-a chemat la Studioul Casandra să văd un tânăr actor în spectacolul de absolvire Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, de B. Brecht. În spectacol am privit uimit un tânăr actor care jongla cu maturitatea personajului, care se mişca ca un acrobat şi care avea o voce când profundă, când firavă, când ciudat de ascuţită. Părea o felină ba rea, ba blândă, directă, perversă, care se juca cu partitura textului. Era Ştefan Iordache. L-am aşteptat după spectacol şi a apărut un tânăr slab şi timid, care nu prea vorbea. Ne-am dus la Carul cu Bere să stăm de vorbă. Am simţit că sub aparenta linişte a tânărului actor şi sub eleganţa gesturilor clocoteşte o nebunie de energii care nu trebuie decât să fie bine canalizate şi atent rafinate. Nu ştiam că descoperisem în acea seară actorul care avea să-mi marcheze o parte importantă a carierei. Nu ştiam atunci că el va fi Vagabondul din Tigrul, Don Juan de Molière, Regele in Viziuni flamande, Hamlet, ca şi Apemantus din Timon. La plecare, însă, ştiam amândoi că vrem să lucrăm împreună”.

3. Pentru că interpretează interesant două piese ale lui Shakespeare rar montate în România, „Timon din Atena” şi „Corioloan”, pe care le-a pus în scenă de mai multe ori.

4. Pentru că scrie fără ranchiună şi fără orgoliul sau iluzia de a lansa viziuni teoretice.

5. Pentru că îşi aminteşte cum i-a cunoscut pe Frederico Fellini şi Vittorio de Sica, cu cel din urmă având şi un proiect, şi povesteşte întâlnirea cu Jerzy Grotowski, la momentul respectiv nu la fel de cunoscut ca azi. Pentru portretul pe care i-l face lui Franco Zeffirelli, pe care l-a vizitat în vila sa de pe Via Appia Antique de la Roma.

6. Pentru că povesteşte fără snobism şi cu o oarecare detaşare cum s-a întâlnit cu Salvador Dalí în apartamentul parizian al pictorului, care avea mult din comportamentul unui farseur. De altfel, anii ’60 au însemnat, mărturiseşte autorul, descoperirea Parisului, a lui Ştefan Iordache şi a televiziunii. Fotografia în care apare, alături de excentricul spaniol, e mină de aur.

7. Pentru că reproduce, probabil din amintire, un dialog cu unul dintre cei mai importanţi pictori ai secolului XX: Giorgio de Chirico, trăitor la Roma, într-o vilă nu departe de Piaţa Spaniei cea sufocată de turişti. Iată ce i-a spus artistul, la el acasă, lui Dinu Cernescu: „La un moment dat, suprarealiştii au încercat să mă ia în tabăra lor. În toate antologiile picturii suprarealiste o să găseşti şi un capitol De Chirico. Dar eu refuz să fac parte dintr-o tabără sau alta. Eu sunt Giorgio de Chirico, pictor al Renaşterii, născut greşit în altă epocă”.

8. Pentru paginile în care descrie atmosfera din Tokyo.

9. Pentru că are generozitatea de a evoca oamenii care au avut ceva de spus în teatru, dar ale căror merite sunt trecute cu vederea şi uitate: secretari literari (printre ei s-a numărat şi Alexandru Paleologu), traducători, tehnicieni etc.

10. Pentru că din paginile cărţii-autoportret răzbate un spirit autentic d’antan, retras acum din activitate şi dedat la plăcerile infailibile ale vieţii tihnite. Ultimele rânduri o confirmă: „Aştept să nu mai îmi fie frică de ziua de mâine. Aştept să treacă valul de murdării care se varsă prin televiziuni, ziare, politicieni, afacerişti, interlopi, toată această oroare care ne împroaşcă viaţa. Mă uit în jur şi mi-e frică de borfaşii culturali crescuţi între un laptop şi un iPod, ştiind doar ce este trendy să ştie şi nimic mai mult. Mi-e frică de generaţia ieşită din împreunarea unui calculator cu o plasmă. Aştept să facem ca normalul să devină din nou normal. Stau şi aştept. Am alte bucurii, o carte bună, un miros îmbătător al unei mâncări care se pregăteşte, un pahar cu vin sec şi rece, prezenţa unui prieten adevărat. Stau şi aştept cu o curiozitate fără margini”.

Dinu Cernescu, „Regizor”, Editura Semne, 2009