Cei mai dezinvolți – actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum știu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice
Moartea lor pe scenă e atât de naturală,
Încât, pe lângă perfecțiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morții adevărați,
Morți tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mișcă!
Iar noi, cei țepeni într-o singură viață!
Nici măcar pe-asta n-o știm trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în șir,
Penibil și inestetic
Și nu știm unde dracu să ne ținem mâinile.
Print