Numai veşti rele mai aştept.
Numai veşti proaste mai pot aduce:
a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva şi-a tăiat sufletul într-un
ciob de oglindă,
undeva, în continentul iubirii
au năvălit oamenii-cangur…
Toate vânturile bat de-a-ndăratelea,
zicând că trebuie îndreptaţi arborii
pe care tot ele i-au strâmbat. Şi astfel
mortalitatea arborilor
a crescut înspăimântator –
căci nimic, o, nimic nu se poate îndrepta
fără încuviinţarea sevelor,
şi tot ce se-ndreaptă cu de-a sila
se frânge…
De aceea, nu mai aştept decât veşti rele –
se vor distinge probabil şi focurile rămase,
va creşte păr aspru de cal
pe ultimele frunţi albe, strălucitoare,
nesfărâmate încă de ciomege,
şi ultimele cântece în păduri
vor fi ale gorilelor-lupi…
Până atunci, toată lumea trebuie
să se scarpine individual –
aşa e legea, aşa e obiceiul
înainte de moarte. Nu stăruiţi,
nu se acordă nici o dispensă –
doar ciungii au nevoie să se scarpine
reciproc, cu botul sau cu picioarele…
Şi între timp a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva şi-a tăiat oglinda
într-un ciob de suflet,
şi oamenii-cangur se înmulţesc
în buzunarul de la spate al lumii…
Numai veşti rele mai aştept
Print