Amnezia Internetului…

Bun prilej am găsit în „Observatorul cultural” să vă grăiesc despre o chestiune care mă roade de ceva vreme. Şi nu mă îndoiesc că nu sunt singurul. Cum se face că în ţara voastră nimeni nu dă o ceapă degerată pe o vorbă din ţara mea, care însă ar fi putut fi de oriunde, căci „puţul gândirii” scrie pe ea: Dacă nu ştii de unde vii, nu ştii încotro te îndrepţi? Cum se face că teatrul nu mai are pălmaşi iubitori, care să adune din hrisoave şi ceasloave prăfuite o arhivă, fie ea şi incompletă, prin firea lucrurilor? De ce au dispărut cercetătorii adevăraţi, din cei care, cu migală, întocmesc baze de date, cum se zice acum?

Antoaneta Tănăsescu, autoarea articolului „Clipa poate fi oprită în loc” (http://www.observatorcultural.ro/Clipa-poate-fi-oprita-in-loc*articleID_23252-articles_details.html), pune în discuţie o chestiune stringentă şi lansează un apel usturător: înfiinţarea unui portal de teatru românesc. Bănuiesc că ştiţi că în mai toate ţările, există aşa ceva, cu excepţia republicilor bananiere, desigur. E cu putinţă ca memoria voastră electronică să fie atât de scurtă sau Internetul construit de ai voştri locuitori atât de amnezic, încât să nu ştie cine a fost Ileana Predescu, ce a făcut ea pe scenă şi cum arăta? Haideţi, aştept să-mi spune-ţi că n-am dreptate şi mi-a sărit ţandăra degeaba! 

Dacă un cercetător de azi are nevoie de informaţii despre artistă (care s-a stins mai ieri), unde le caută în nesfârşitul spaţiu virtual sau real? De regulă, cartea de teatru din bibliotecile din România e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Nici nu se prea publică, ce e drept, iar unele genuri sunt ca şi necunoscute în ţărişoara voastră. Iar instituţiile dotate cu site-uri (teatre, UNITER etc.)… ce fac ele? Mai nimic. Mai actualizează o ştire o dată la o jumătate de an, iar despre ce-a fost, au răstălmăcit, mă gândesc, vorba Ecclesiastului, vanitas vanitatum, şi s-au gândit că… la ce bun, dacă teatrul e o artă a efemerului! Scuză mai convingătoare nici că s-ar putea, socotesc! N-au secţiuni serioase despre actori. În cel mai fericit caz, etalează câte un profil de mai mare ruşinea (unde s-a născut X, o selecţie de roluri aruncată din tastatură şi cam atât, că ce ne trebuie mai mult?). Păi vă trebuie. Şi cum vă mai trebuie!

De câte spectacole minunate s-o fi ales praful şi pulberea? Unde găsesc eu fotografii, de exemplu, din „Nepotul lui Rameau”, montat de Esrig, cu Marin Moraru şi Gheorghe Dinică? În presa vremii, îmi veţi spune, la biblioteci. Fireşte, dar de ce să rămâneţi voi la jumătatea secolului trecut şi să nu aveţi instrumente de cercetare moderne, relativ uşor de confecţionat şi dătătoare de satisfacţii? Cum să faceţi cercetare de calitate aşa?  De ce să nu existe portofolii de spectacole (nu cu trei citate din cronici, scoase de secretarul literar, cu trei poze şi o listă cu distribuţia) într-un portal sau în mai multe? Ar fi fără rost? Sunt încredinţat că nu. Ar fi greu de făcut? Fără îndoială, dar ar merita efortul cu asupra de măsură, vorba poetului.

De ce nu sunt interesate teatrele să-şi alcătuiască aşa ceva? De ce nu folosesc din personalul auxiliar (secretari literari, care nu mai sunt ce erau şi fac muncă de PR, referenţi, consilieri şi mai ştiu eu ce) pentru a face măcar un plan, dacă nu o treabă, în care să-şi arate trecutul? Şi neofiţilor, şi iniţiaţilor. Primii ar descoperi lucruri minunate, li s-ar face, poate, poftă să scotocească şi să caute mai mult, iar ceilalţi şi-ar aminti, ar cădea pe gânduri şi în melancolie, că aşa-i omul, deh. Cu alte cuvinte, s-ar naşte idei. Ce trist că, la începutul unui nou mileniu, după ce cunoaşterea universală a pierdut enorm în episoade mai cunoscute şi mai puţin cunoscute din istoria omenirii, şi cultura voastră a îmbrăţişat o pasivitate grav dăunătoare trecutului. Să fie dintr-un fel de inconştienţă despre rolul lui? Sincer? N-aş prea crede. E neverosimil. Atunci, ce să fie?

Nu ştiu alţii cum au desluşit gravitatea şi tristeţea mesajului închis în sticlă şi azvârlit pe mare de Antoaneta Tănăsescu, dar Yorick e bucuros să l-a descoperit şi i se alătură, nădăjduind că vor urma mulţi alţii şi că, dacă mintea şi conştiinţa nu ni se vor atrofia de tot, o să ne traverseze nişte gânduri despre soluţiile posibile.

Print

Un Comentariu

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.