Așa cum numai marilor regizori li se întâmplă…

O spun de la început. Romeo și Julieta, spectacolul pe care atât de prețuitul, uneori chiar răsfățatul regizor Yury Kordonsky l-a pus în scenă la Sala Studio  a Teatrului Național din București este ceea ce se cheamă simplu și pe românește o cădere. O ratare fără drept de apel. Așa cum numai marilor regizori li se poate întâmpla să rateze. Nu, nu e un spectacol submediocru, cald-căldicel, din categoria acelora despre care s-ar putea spune că, totuși, ar avea ceva care le salvează.

Pur și simplu, avem de-a face cu o montare care mustește de bune intenții, de dorința de a propune o viziune nouă, extrem-contemporană, asupra unui text clasic, însă în a cărei realizare concretă nimic nu se leagă, aproape nimic nu dobândește proeminență. Totul se consumă într-o violență …violentă și o modernitate care nu aduce nimic care să justifice că regizorul ar fi găsit noi argumente în favoarea sintagmei Shakespeare, contemporanul nostru.

Sigur, masiv, proeminent din gândire și din construcție este decorul gândit de Dragoș Buhagiar. Ceva care seamănă mai curând cu o hală abandonată, cu geamuri de multă vreme nespălate, mizeră, mizeră așa cum ajung să fie mizere moral și cele mai multe dintre personaje și aceasta nu neapărat fiindcă au fost deposedate de titluri nobiliare.

În spectacol se întâmplă multe (e drept că nu se văd  toate lucrurile pe care le-a scris Shakespeare), însă puține dintre ele izbutesc să fie băgate în seamă. Încă și mai puține generează emoție. De pildă, scena însoțirii definitive în moarte dintre Romeo și Julieta este uluitor de-a dreptul compromisă, cade în derizoriu din cauza deciziei regizorului de a le cere interpreților să vorbească asemenea unor păpuși ori unor ventriloci. Asta probabil ca să ne arate că ei au rămas tineri sau, mă rog, niște copii, copii puri, în pofida faptului că au trecut prin atâtea. Iată însă că nu întotdeauna contrapunctul salvează.

Montarea nu se reține nici măcar printr-o singură interpretare mai acătării care să fie astfel de la un capăt la altul al reprezentației. Sunt unii actori care au momente bune, pe neașteptate contrabalansate de imprecizii. Nici măcar Răzvan Vasilescu, un actor cu o considerabilă experiență, distribuit în Lorenzo, nici măcar Ioan Andrei Ionescu, cel care are o succesiune de clipe în care am putea să zicem că ne oferă o nouă perspectivă asupra posibilităților lui interpretative (am în vedere deghizarea din cursul petrecerii în cursul căreia se relansează vechiul conflict dintre familia Montague și Capulet), nici măcar Marius Manole care, ca să fim sinceri, este destul de palid în portretizarea lui Mercutio nu izbutesc să ne surprindă. Mai grav. Trec zeci de minute bune (peste 30) până să realizezi cine este Julieta (Crina Semciuc) și cine Romeo (Ionuț Toader), iar după ce ți-ai lămurit nelămurirea numai Julieta dobândește cât de cât substanță. Paris (Emilian Mârnea) trece neobservabil, și aceasta nu din vina interpretului, până către finele spectacolului, atunci când plânge umăr la umăr cu Romeo înșelătoarea moarte a Julietei. Rămâne o enigmă neexplicată de ce rolul Tybalt i-a fost încredințat Florentinei Țilea, adică de ce s-a recurs la travesti, de ce Doica s-a metamorfozat în Hero (Ada Galeș), care se dovedește lesbiană și care are vinile ei în relansarea conflictului dintre cele două familii. Roluri importante, așa cum sunt ori ar trebui să fie Lady Capulet (Costina Cheyrouze), Lady Montague (Victoria Dicu), Lord Montague (Mihai Calotă) sunt doar marcate. Se mai agită, fac un zgomot teribil, trec prin scenă, dansează la îndemnul lui Tybalt metamorfozat în dj Rodica Ionescu, Florin Călbăjos, Eduard Adam, Cosmina Olariu, mult mai vizibil este Lari Giorgescu, însă numai cu o floare nu se face primăvară.

Nu, nu cred că motivul căderii spectacolului cu Romeo și Julieta ar trebui căutat în modernizarea excesivă. Mi se pare că Yury Kordonsky și-a propus să facă din Romeo și Julieta un fel de nou West Side Story în era post-post-industrială. Ceea ce ar fi putut fi o idee. Cum nu a avut în ajutorul lui un nou Bernstein, trebuia să se asigure că are de partea sa măcar textul. Adică traducerea în limba română a acestuia. Da, e adevărat, Kordonsky și cei care i-au stat alături nu s-au bazat pe vechile traduceri, au preferat-o pe cea mai modernă a Violetei Popa. Numai că nici aceasta nu mi se pare adecvată intențiilor regizorale. Era, cred, nevoie de o traducere în proză. Mai era nevoie și ca regizorul să știe nu doar că vrea să modernizeze, ci și de ce și cum modernizează. Și se mai impunea ca Yury Kordonsky să lucreze mai serios, mai aplicat cu actorii.

Cât de departe este Kordonsky de acum față de cel ce ne-a fermecat pe toți cu Unchiul Vanea, cu Inimă de câine, cu Pescărușul ori cu Ultima zi a tinereții! Păcat.

Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București

ROMEO ȘI JULIETA de William Shakespeare

Traducerea: Violeta Popa

Regia și ilustrația muzicală: Yury Kordonsky

Decorul: Dragoș Buhagiar

Costumele: Dragoș Buhagiar și Ioana Popescu

Coregrafia: Florin Fieroiu

Cu: Ioan Andrei Ionescu (Lord Capulet), Costina Cheyrouze (Lady Capulet), Crina Semciuc (Julieta), Florentina Țilea (Tybalt), Ada Galeș (Hero), Emilian Mârnea (Paris), Rodica Ionescu (Rosaline), Eduard Adam (Abraham), Florin Călbăjos (Sampson), Mihai Calotă (Lord Montague), Victoria Dicu (Lady Montague), Ionuț Toader (Romeo), Lari Giorgescu (Benvelio), Cosmina Olariu (Susan)

Data reprezentației: 6 februarie 2019