Este cunoscută povestea lui Cuzin Toma, cum că a plecat de acasă la vârsta de 11 ani pentru a-şi depăşi condiţia. A ,,trecut” prin multe meserii: electrician, miner, dansator… dar a devenit actor, unul dintre cei mai cunoscuți din România, o vedetă… Până în prezent a jucat în aproximativ 60 de filme şi este actor la Teatrul Mic unde îl puteţi vedea în ,,Ţinutul din miezul verii”, ,,Scrisori de pe front” şi la Teatrul de pe Lipscani în ,,Pensiune Completă”.
M-am întâlnit cu el la Sala Studio a Teatrului Mic, am vorbit pe scenă, rătăciţi prin decor. Am descoperit un om emotiv, dar curajos, care este dispus oricând să facă schimbări majore în viaţa lui. Vă invit să îi cunoaşteţi o parte din poveste!
Este cunoscută povestea ta. Ai plecat de acasă la vârsta de 11 ani. Dar dacă nu ai fi plecat unde crezi că ai fi fost azi?
Îmi e greu să îmi imaginez unde aş fi putut fi, cert este că într-un fel sau altul aş fi reuşit, indiferent de drumul pe care o luam, să îmi depăşesc condiţia.
Acum, în anul 2019, crezi că mai e posibil ca un copil să reuşească să se descurce singur la o vârstă atât de fragedă?
Da, mai ales în anul 2019! De ce? Pentru că au acces la informaţii, chiar dacă unele dintre ele sunt superficiale, mă refer la cele de pe internet, dar cel puţin copiilor li se lărgeşte în ziua de azi un orizont, iar dacă ceva îi atrage pot să găsească cu uşurinţă informaţii de specialitate. Acum 25-30 de ani, nu aveam acces la informaţii, iar dacă nu aveai acest acces şi nu proveneai dintr-o familie care să facă parte dintr-un mediu cultural sau intelectual era foarte greu să ai acees la educaţie şi, mai ales, la cultură.
Ce au însemnat pentru tine anii în care ai fost în armată?
În anii de armată am învăţat ce înseamnă perfecţiunea, am înţeles ce înseamnă ordine, disciplină şi lucrul în echipă.
Iar mai apoi te-ai mutat în Bucureşti…
M-am mutat în Bucureşti imediat după armată şi am intrat la Facultatea de Sport. M-am acomodat destul de repede pentru că am venit în Bucureşti pentru educaţie şi am fost înconjurat de oameni cu acelaşi interes. În timpul facultăţii am locuit în cămin şi majoritatea erau din provincie, proveneam din acelaşi mediu şi nu am avut o trecere bruscă. După aceea mi-a fost mai dificil, când am început să îmi lărgesc orizontul sau mai bine zis interesele. Trebuie să te cunoşti foare bine, să ştii care îţi este locul din punctul de vedere social, intelectual şi cultural. Dacă îţi doreşti, îţi poţi întrece limitele, dacă nu, rămâi în acelaşi mediu, indiferent de oraşul în care trăieşti.
M-am mutat în Bucureşti imediat după armată şi am intrat la Facultatea de Sport. M-am acomodat destul de repede pentru că am venit în Bucureşti pentru educaţie şi am fost înconjurat de oameni cu acelaşi interes. În timpul facultăţii am locuit în cămin şi majoritatea erau din provincie, proveneam din acelaşi mediu şi nu am avut o trecere bruscă.
Îţi mai aminteşti când ai fost pentru prima dată la un spectacol de teatru?
Da! Primul spectacol de teatru la care am fost este ,,DaDaDans”, un spectacol de teatru-dans de Theodor-Cristian Popescu și Florin Fieroiu, ţin minte că îl avea în distribuţie pe Dragoş Bucur. Mi-a plăcut foarte mult! Era un tip de spectacol pe care dacă l-aş fi văzut cu un an-doi înainte de a-mi descoperi dorinţa de cultură nu mi-ar fi plăcut, era un spectacol total diferit la vremea aceea, cu un limbaj pe care eu nu îl cunoşteam. După aceea am văzut spectacolele lui Dan Puric, iar după un spectacol m-am dus la Andi Vasluianu, care era în distribuţie, şi i-am zis că vreau şi eu să dau la actorie… iar de atunci suntem prieteni.
Şi atunci ţi-ai dat seama că vrei să devii actor?
Da, de fapt mi-am dat seama că aş putea să fac acestă meserie. Cum m-am hotărât? Din dragoste, este răspunsul pe care îl dau tot timpul.
Cum a fost admiterea la UNATC?
Emoţionantă şi inconştientă. De fapt, mă contrazic puţin, emoţii am început să am după ce am fost admis, iar la admitere nu eram conştient de ce se întâmplă, dar eram bucuros. Cred că erau nişte zile în care bucuria era în echilibru cu fericirea. După ce am fost admis am intrat în panică, eu nu am trăit emoţia examenului de admitere pentru că nu aveam un pariu, eu câştigasem deja pariul cu mine de a intra într-o facultate.
Cum îţi aminteşti anii studenţiei?
Au trecut repede, nu prea am amintiri. Am fost foarte focusat să învăţ, din primii doi ani de studenţie nu îmi amintesc nimic, nici nu eram prea vorbăreţ. Îmi este foarte greu să vorbesc de facultate, mă ştiu doar la bibliotecă, la repetiţii, întrebând în stânga şi în drepta. În mintea mea toată perioada studenţiei este un proces cu mine, o perioadă în care am evoluat şi pe urma căreia am reuşit să îmi fac o meserie.
Cât de mult s-a schimbat teatrul de pe vremea de când erai student?
Nu cred că s-a schimbat foarte mult, dar a devenit mai complex, mai variat, au apărut şi alte tipuri de spectacole.
Dacă te-aş ruga să îţi faci un portret acum, cum ar arăta?
Sunt ambiţios şi fără frică.
Îmi place actoria, trăiesc fiecare moment cu aceaşi bucurie de când am intrat la UNATC, dar nu m-am văzut niciodată făcând acestă meserie la nesfârşit. Nu am avut niciodată sentimentul că dacă nu aş mai fi actor viaţa mea nu ar mai avea sens. Sunt omul care stă într-un loc atâta timp cât mă împlineşte din toate punctele de vedere, mai ales emoţional şi personal. Când simt că nu mai am niciun pariu care să mă motiveze, atunci caut altceva.
Nu îţi este frică de schimbare, asta se vede din schimbările profesionale pe care le-ai făcut. Crezi că la actorie vei renunţa vreodată?
Pe lângă schimbările profesionale pe care le-am făcut, am făcut şi multe schimbări personale. Îmi place actoria, trăiesc fiecare moment cu aceaşi bucurie de când am intrat la UNATC, dar nu m-am văzut niciodată făcând acestă meserie la nesfârşit. Nu am avut niciodată sentimentul că dacă nu aş mai fi actor viaţa mea nu ar mai avea sens. Sunt omul care stă într-un loc atâta timp cât mă împlineşte din toate punctele de vedere, mai ales emoţional şi personal. Când simt că nu mai am niciun pariu care să mă motiveze, atunci caut altceva.
Lumea te cunoaşte drept Firicel din „Las Fierbinţi”, ce are acest personaj în comun cu tine?
Energia pe care o are Firicel îmi aparţine foarte mult. Mai puţin beţia, am în comun destul de multe cu acest personaj raportându-mă la mine acum 25 de ani înainte să plec de acasă, când eram chiar un băiat simpatic. Este un personaj pe care l-am creat plecând de la mine, nu la nivelul caracterului şi al comportamentului, căci Firicel este o persoană needucată. Ceva din mine e el şi ceva din el sunt eu.
Cum a influenţat cariera ta de televiziunea cariera din teatru?
Nu mi-a influenţat-o în niciun fel, eu oricum am făcut mai mult film decât teatru, am jucat în aproximativ 60 de filme. În teatru nu am avut încă un rol cu care să mă mândresc, dar toate rolurile pe care le-am interpretat mă bucură şi mă satisfac. Pot să spun că dacă nu aş fi făcut atât de mult film, cu siguranţă eram mai activ pe scenele teatrelor. Filmul mi-a luat puţin din timpul pe care îl puteam dedica teatrului.
N-ai obosit? Filmări, repetiţii, spectacole…
Sunt momente în care sunt foarte obosit. Dar gândul că urmează să am filmări sau că urmează să joc într-un spectacol mă salvează de această stare.
Care este rolul tău de suflet pe care l-ai înterpretat într-un spectacol de teatru?
Toate sunt de suflet, nu este niciunul care îmi place mai mult decât altul, încă nu am avut acel rol care să mă ,,crească” puţin.
Dar ce rol te-ar putea ,,creşte”? Hamlet?
Mie îmi este greu să mă văd într-un rol, chiar îmi e greu. Aş putea să joc şi Hamlet! Chiar da! Da! Dar fiecare îl vede într-un fel pe Hamlet, unii ar zice că nu am profil pentru acest rol.
Tu cum îl vezi pe Hamlet?
Eu nu îl văd pe Hamlet, eu văd o poveste de viaţă pe care o poate reda orice actor serios, căci Hamlet poate avea orice chip.
Eu nu cred în talent, doar în muncă. 99% muncă, poţi avea talent cu carul, degeaba dacă nu munceşti şi nu te perfecţionezi. Pe de altă parte, talentul dacă nu îl hrăneşti prin indisciplină şi aroganţă, talentul ,,pleacă”. Un actor care este bun, în sensul de muncitor, atent poate să aibă mai puţin talent, dar s-ar putea să joace mai mult. Un actor trebuie să îşi educe şi să îşi antreneze mobilitatea interioară ca să facă capodopere.
Din punctul tău de vedere, ce înseamnă să fii un actor bun?
Actorul bun este cel care învaţă textul, care nu întârzie, care pune puţine întrebări şi la obiect. Eu nu cred în talent, doar în muncă. 99% muncă, poţi avea talent cu carul, degeaba dacă nu munceşti şi nu te perfecţionezi. Pe de altă parte, talentul dacă nu îl hrăneşti prin indisciplină şi aroganţă, talentul ,,pleacă”. Un actor care este bun, în sensul de muncitor, atent poate să aibă mai puţin talent, dar s-ar putea să joace mai mult. Un actor trebuie să îşi educe şi să îşi antreneze mobilitatea interioară ca să facă capodopere.
Cu ce fel de regizori îţi place să lucrezi?
Cu toţi. Dar îmi plac regizorii cu personalitate, regizorii care ştiu ce vor şi îşi cunosc foarte bine povestea pe care vor să o facă. Îmi place să lucrez cu regizorii care mă stimulează şi mă ţin în frâu, dându-mi voie, de fapt, să mă duc în stânga şi în dreapta când vreau eu şi să ştie să mă ţină în echilibru. Am lucrat cu mulţi regizori, dar nu pot să spun cu ce fel de tip îmi place să lucrez.
Print
Un Comentariu