Uite că viaţa mă ispiteşte şi nu mă lasă să-mi ţin făgăduiala. Zisesem că săptămâna asta continuăm “Prăpastia şi hăul”, dar cum aş putea pierde ocazia pe care mi-o dă un text cum nu e altul, din ultimul număr al revistei online Art Act Magazine?
Se numeşte “Afrim, tatăl unui emo kid” (http://www.artactmagazine.ro/afrim__tatal_unui_emo_kid.html) şi e scris de cineva care soarbe din ochi producţiile cunoscutului regizor. Cum nu sunt deloc seriozitatea întruchipată în ochii dvs. şi pe bună dreptate, îmi întrerup consideraţiunile ca să arunc o privire de sceptic ramolit şi pişicher ce sunt la un comentariu la care nu se poate să nu-ţi tresară creierul.
În primul rând, fără îndoială că la vârsta mea e greu să pricep de ce autorul foloseşte cu vădită plăcere limbajul colocvial şi argoul într-o revistă în care scriu critici şi gazetari de teatru. Oare ce rezolvă, la nivel de conţinut şi formă, ce efect îşi închipuie că creează (ca să mă exprim astfel!) cu „songuri miştoace” şi cu „gagicile” de la Teatrul Odeon? Simulează şi poate chiar stimulează un fel de familiaritate cu cititorul sau limbajul liber de clişee terminologice? Enfin… Dacă ar fi scris în alt tip de publicaţie (de popularizare sau trivializare a artei, de pildă, cum nu prea există în ţărişoara voastră), aş mai fi înţeles, dar aici… Sau e mai cool? Sau te pomeneşti că aşa o scriitură nu poate decât să-i ispitească pe neofiţii în ale teatrului, care se vor buluci la cronică pentru că au recunoscut lumea lor în ea prin cuvinte comune?
În ce priveşte conţinutul, oferta e aiuritoare. Avem de toate pentru toţi şi nimic. Nu sunt încredinţat că a-l gratula pe regizor, cu afecţiune şi spirit ludic (ce-i imită piesele), desigur, cu o definiţie gen „emo kid” îi face un serviciu. Hm… Pe de altă parte, după ce citeşti opera rămâi cu impresia că spectacolul lui Afrim este o mare capodoperă nonconformistă, ironică, jucăuşă, dărâmătoare de clişee… O bogăţie, ce să mai! „Câtă speranţă” ar fi, în viziunea autorului, de o mare poezie şi prin utilizarea intensă a cuvintelor ce denumesc fecalele în limbaj popular, ne explică semnatarul. Iar scepticilor le spune că… Eminescu făcea pipi şi avea mătreaţă! (???) Uite ce înseamnă să fii atât de bătrân: îţi scapă logica şi pierzi firul. Ce are a face primăria cu….? Dar să stea liniştit: nimeni nu se îndoieşte că poetul făcea pipi. Nu se impune să ne “aducă la cunoştinţă”. Dar care-i legătura cu „Luceafărul”?! Pare-mi-se că autorul, prins de propriul elan, cade în plasa propriilor idei, oarecum ceţoase. Zic că vrea să facă o analogie, invocând un ilustru exemplu. Buuuuuuun. Dacă nu mă înşel, mecanismul ar funcţiona asfel:
a. Spectacolul foloseşte abundent „căcat” şi „pişat”
b. Spectacolul are poezie şi din acest motiv (de altfel, singurul evocat de semnatar, şi, oricum, neexplicat)
Prin urmare, hai se facem trimitere la Eminescu:
c. Eminescu făcea pipi şi avea mătreaţă, „Luceafărul” are poezie şi din acest motiv (astfel ar fi arătat concluzia, dacă s-ar fi procedat prin analogie.) Numai că, în comentariul cu pricina, autorului îi iese altceva, căci simte aberaţia şi, ocolind-o, dă în alta şi mai dihai: „Deşi făcea pipi şi avea mătreaţă, Eminescu a scris „Luceafărul”. Absolut inocent, autorul pune o problemă de teoria artei. Numai că e veche şi tranşată… Adică pentru ăi mai copţi de veacuri şi de cetitul cărţilor, vreau să zic.
Uite că, în faţa unei astfel de judecăţi, mintea mea istovită şi pusă pe şotii e cam nedumerită. Totuşi, ce o fi vrut să ne arate? Că, deşi era un biet muritor, Eminescu a scris „Luceafărul”? Iar noi să procesăm analogia şi să ne gândim că uite, deşi e un biet muritor, Afrim a creat spectacolul „Câte speranţă”?! Mai degrabă aş zice că a vrut altceva, dar nu i-a ieşit. Cred că a vrut să ne lumineze şi să ne dea peste nas (nouă, tuturor, la grămadă) cu o informaţie nou-nouţă: „pipi” şi „caca” sunt o chestiune universal-valabilă, de când lumea şi pământul, aşa că foarte bine că sunt prezente pe scenă, graţie nonconformismului duduitor al lui Radu Afrim. Acum chiar că zâmbesc, pentru că fireşte că nu prezenţa lor în limbajul de pe scena e problema. Problema e motivaţia lor spectacologică (poftim, mă exprim mai tehnic), în spiritul unei estetici, şi angrenarea într-un întreg cu un sens, fie el şi postmodern (în care sensul ar fi, chipurile, că nu există un sens unic). Cu alte cuvinte probleme nu sunt cuvintele în sine, ci de ce şi în ce scop le spui pe scenă. Că, altfel, „pipi” şi „caca”, ce mai încolo, încoace, facem cu toţii. Numai că nu e suficient!
Cât despre ironia ce învăluie comentariul semnatarului, este atât de ambiguă, că nu se mai pricepe pe cine vizează. Spectacolul? Regizorul? Spectatorul, pe care semnatarul îl bănuieşte a avea aşteptări standard şi pe care îl ia peste picior a priori? Ar fi putut fi salvatoare, dar nu s-a întâmplat. Nici mixtura ceţoasă de ironie (aruncată în neant, aş zice) şi dezinhibiţie şi lejeritate terminologică, nici atât de firavul conţinut ideatic nu te îndeamnă să te duci să vezi piesa. Hi hi, hi, şi tocmai ăsta era scopul articolului în stil nonconformist elogios!
kiss imola, scuze, am uitat de tine, si ai atitea intrebari, saraca de tine, poate nu mai poti dormi in asteptarea raspunsurilor. uite cum sta treaba : te rog eu sa ii spui regizorului care v/a povestit toate fazele cu afrim, pe care le repetati voi ca niste papagalii, ca fazele astea ramin simple birfe, atita timp cit nu pot fi probate. de pilda, a fost dna Schwartz imbrincita? sa vorbeasca dna Schwartz, nu sa iesi tu cu steagul in vint impinsa de dirijorul si dresorul vostru. Eu nu comentez birfe, daca nu te superi. Cind voi avea dovada ca afrim a imbrincit o doamna, iti promit ca afrim nu mai exista pt mine. Pina atunci, pt mine nu mai exista dirijorul si dresorul vostru, pt care aveam o mare consideratie. Si nici fituica voastra. Apoi, o tii langa ca afrim v/a sarit la beregata. Pai, ia sa vedem, chiar asa este : uitati/va la mesajul care a declansat toata comedia, este un mesaj completamente inofensiv, omu’ va intreaba daca dirijorul/dresorul lui yorick are coaie? N/are, ne/am lamurit. Ce sa comentez? Avea afrim o curiozitate, atita tot, care e problema? Cind e vorba de dezbatere teatrala, afrim a dovedit in paginile altor reviste ca stie sa dialogheze, cu voi nu a vrut sa dialogheze, ce sa/i facem daca nu a vrut? pt voi a avut doar o intrebare, strasnica intrebare.
Stiu si eu ca lui afrim nu/i place cind este criticat, dar cui ii place?! si n/a sarit la beregata nimanui. Zau, daca voi il faceti harcea/parcea, lasati/i macar dreptul sa se amuze si el pe seama voastra. Mi se pare echitabil. Afrim nu e nici primul nici ultimul artist care reactioneaza in stilul asta. Dar de sarit la beregata n/a sarit, nu stiti voi de gluma. ok, cred ca afrim s/a invatat minte, ca ceva de invatat din comedia asta avem cu totii, inclusiv afrim.
In legatura cu identitatea mea, uite cum zic eu ca ar fi cinstit sa facem: va dau nr meu de buletin si nr de telefon si ce mai vreti voi? Si voi faceti la fel sa vedem daca kiss imola&comp sint cine spun ei ca sint. apropo, nu cred ca ai facut bine scriindu/mi ceva in maghiara, stiu pe cineva din apropierea dirijorului&dresorului vostru care stie lb maghiara.
corectie : ca niste papagali …. promit ca nu mai revin!
“Cata speranta” este cel mai slab spectacol semnat de Afrim. Fara niciun gand sau ma rog, cu un gand, mult prea ascuns, atat de ascuns incat am plecat de la Teatrul Odeon cu intrebarea:”de ce subventioneaza Primaria astfel de proiecte? De ce Teatrul Odeon nu mai ae discernamant?”. Trezirea Odeon. Afrim va baga in groapa. Sau daca va intereseaza o imagine de kitsch …wellcome…continuati cu Afrim si din astia.
deosebita dezbaterea! felicitari si pt Afrim si comentariul lui! de apreciat disperarea cu care i se ia apararea!
DEZBATERE!!!??? Aici?! OMG!!! Hai sa fim seriosi, eu doar ma amuz. Daca voi va inchipuiti campioni in nu’s ce confruntare de idei, doar pt ca aruncati cu jalnice birfe pe pajistea lu’ yorick, asta e treaba voastra!
Mai marlo, mai, se vede ca habar n/ai ce/i aia o dezbatere, daca voi ati inceput sa sarbatoriti in redactia lui yorick ca in sfirsit ati reusit sa aveti citeva comentarii, altele decit alea pe care le semnati voi intre voi si va laudati singuri. E bine totusi ca macar stii sa citesti, asa ca mai citeste comentariile mele si pe ale voastre, porma trage o linie si socoteste CINE, eu sau voi, si/a pierdut rabdarea si speranta!? Nu prea ai proprietatea termenilor si ai vrut sa faci pe inteligentul cu desperarea cu care i/as lua apararea lui afrim, or cumpatul si sperantele vi le/ati pierdut voi (ca asta inseamna a fi desperat), cei de la yorick, nu eu. Eu sint calma si ma distrez pe cinste! Mai ales de felul cum v/ati nevrozat voi ca ati muscat din … din bijuteriile (cum m/a invatat domnul kis imola sa le numesc, ca sa intru si eu in rindul doamnelor respectabile). Asadar, ma distrez pe cinste sa vaz cum v/ati nevrozat, cind v/ati dat seama ca V/ATI PIERDUT CUMPATUL si v/ati repezit sa muscati din bijuteriile aruncate in batatura voastra de afrim. Calmati/va, nu mai e nimic de facut, ati muscat si gata, sa va fie de bine! Cind afrim a aruncat in batatura voastra bijuteriile pt care il feliciti (chiar merita felicitarile), NU a vrut sa provoace nici o dezbatere, a vrut sa se distreze, pur si simplu. Daca voi sinteti liberi sa scrieti orice despre spectacolele lui, de ce nu ar avea si el libertatea de a se distra pe seama voastra? Asa ca indignarea doamnelor&domnilor kissimola ca nu asa se exprima o parere despre teatru, recurgind la termenul ala nedemn pt doamne si domni, e complet aiurea, termenul era de neinlocuit. Pai hai sa vedem, il putem inlocui cu bijuteriile voastre? Reluam si civilizam mesajul lu afrim dupa regulile de la inalta curte a lui yorick de romania : “bre tanti yorick si ceilalti (de prin ograda) daca tot aveti asa bijuterii in trei colturi de ce nu semnati si voi cu niste nume cat de cat reale …”
No, ziceti si voi, BIJUTERII IN TREI COLTURI!!! Are vreun haz? n/are! Vedeti ca termenul lu afrim era de neinlocuit?
Stiu ca am promis ca nu voi reveni, dar, atita timp cit voi o sa continuati a face pe desteptii pe seama mea, sper ca ma intelegeti, nici eu nu pot rezista ispitei de a va da replica pe care o meritati.
“Trezirea Odeon. Afrim va baga in groapa.” ah cata dreptate. Data viitoare va rugam sa nu mai vindeti biletele si rog spectatorii sa nu mai aplaude 15 minute la final. Gata! afrim sa dispara. Goliti Odeonul….si joimegajoy sa nu se mai vanda cu 2 saptamani inainte…ce e prostia asta….Rusine!
Cat despre piesele montate de afrim in tara…..da, biletele nu sunt mereu epuizate. Mai interesant e ca lumea vine NUMAI la spectacolele montate de afrim sau in precadere la ele. Am fost si eu la Braila la Sufletul….sala 90% plina….am fost si la Identitati 40 de oameni maxim….trist. Am fost la Herr Paul la Piatra sala plina…..am fost si la soldatii si 5 minute….o mare tristete randuri intregi neocupate….la ploiesti and bjork of course aceeasi situatie….oamenii vin doar la piesa lui afrim. Singura exceptie e Timisoara….unde Piata Roosevelt si Boala sunt mai mereu sold out. si la celelalte piese vin oameni….cam 3 sferturi de sala e ocupata desi unele piese chiar merita.
Iar cand vine afrim cu vreun spectacol la Buc….atunci sa te tii bine….se dubleaza numarul de spectatori multi stand si pe jos. Mi-a parut rau ca la Ivona s-au gasit bilete si in ziua spectacolului iar la Herr Paul, Omul Perna si Lucia s-au epuizat din momentul anuntarii lor iar la 2 dintre ele spatiul scenic era in mare parte invadat de doritori. Care au si aplaudat. Mult.
Va dati seama CE OROARE! 🙂
Gata de acum incolo …..toti la Nottara! Recomand Sotul pacalit. O minunatie!
P.S.
Sunteti siguri ca RADU AFRIM a postat acele comentarii?
Cred ca cineva a vrut sa faca “misto” … si chiar a facut 🙂
Sigur că afrim a postat “minunatele” comentarii! Si e si mai sigur ca povestea cu “spectatorii care vin NUMAI la spectacolele montate de afrim” e postata tot de afrim, la fel cu “spatiului scenic era în mare parte invadat de doritori”. !! Câțiva puști repeta – dupa ce si-au primit ciocolata – că esti cel mai mare si cel mai tare. Si tu îi crezi! Cred ca un doctor bun ar putea rezolva problema,
Sigur….cred ca afrim posteaza toate aceste comentarii. de fapt cred ca el are un duel cu el insusi. Si e si mai sigur ca el a facut si critica criticii. Si mult mai sigur e ca Botez Cornel e de fapt Afrim Radu care e de fapt Yorick care e de fapt Andronescu Monica care e de fapt Tanase Iulian care e de fapt Patea Ionut care e de fapt ninat, vlad, marlo etc. dar cel mai sigur e ca a devenit totul mult prea amuzant si ca unii cred in teoria conspiratiei :))
Apropo urmatorul post o sa fie scris tot de radu afrim (indiferent ce veti crede voi….ceilalti :P)
Aici, afrim! Lumea vine numai la spectacolele mele. La altii nu se duce nimeni. Odeonul trebuie sa imi ridice o statuie, fiindca fara mine era zero barat. La finalul spectacolelor mele oamenii bat din palme 3 ore fara pauza. Piesele mele sunt geniale. Eu sunt cel mai mare geniu al teatrului mondial. Am voie sa folosesc “termenul coaie” în orice dezbatere. Cine ma lauda-n limbidulci e bun, e drept si decent. Cine NU ma lauda, ma discrimineaza. Cine nu ma premiaza este rasist. Gabi Lupu e geniala. Monica Andronescu nu e.
dilema veche recomanda cita speranta,:
Piesa lui Hanoch Levin, Cîtă speranţă, pusă în scenă de acest estet al kitsch-ului care este Radu Afrim la Teatrul Odeon (pe muzica lui Vlaicu Golcea şi scenografia Iulianei Vîlsan): 17 scheciuri comice, grave şi absurde ca viaţa, sub forma unui vodevil urban regizat parcă de Roy Andersson. (Marius Chivu)
vezi : http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=318&cmd=articol&id=12696
Bingo! Estetul kitsch-ului ! Mi se pare f corect. Aștept momentul când va fi numit și estetul manelelor. Îl compară cu Roy Anderson? Eu sunt curioasă cu cine l-a comparat ăla de la Paris, cel care după spectacol nu au scris decat de “silueta eleganta a elegantă a tânărului Jebeleanu”? Din partea mea poate să-l compare și cu Maria Magdalena, că adevărul tot pe scenă se vede. Un spectacol se susține prin el însuși, nu prin recomandările altora sau prin înjurăturile postate la comentarii. E un semn foarte rău când ai nevoie de cârje care să arate cât de mare ești. Hai să fim serioși! Gașca e în derută și asta se vede!
Afrimul prin evropa, pt mariana cea din brezan care nu intelege nika din ce vede&citeste …:)
http://www.theatre140.be/fr/index-action-spectacle-ficheSpectacleId-111.html
Vezi că te-ai dat de gol, madame, cu “afrimul”! Ai mai folosit apelaivu’ într-un articol de tot râsu-plânsu’. Eu nu de prezentarea aia de tot râsul curcilor, făcută de băieții din cârciuma off off, vorbeam. Gacă ești așa deșteaptă dă citatu’ la care mă refer, madame! Ăla cu silueta … Ah! ah! micuțo …
of-of si mai-mai!
Cate avataruri mai schimbati inutil? Inutil, fiindca toata discutia s-a deplasat intr-o zona oarba!
Aici era vorba de o cronica in care demonstratia e subtire si fara relevanta… Si totul s-a transformat in razboiul celor doua camelii?! Lupul & Anofelul contra Eleva Andronescu & Botezatu’ ?!
Lucrurile sunt mult, mult mai simple: cronica e scremuta rau si oricat de kinkoshi s-ar crede pro-Afrimii sau oricat de clasicisti anti-Afrimii, asta nu vindeca mostra de scriitura a doamnei Lupu de caraghioslic 🙂
Un pont: daca era cu adevarat asa buna si atat de dedicata fenomenului gasea un alt geniu de comparatie Radului! Nu aroma de Eminescu – pe sub tei ma leganai – degaja el, ci arghezianul “din bube, mucigaiuri si noroi/ iscata-m frumuseti si preturi noi” :)))))))))
Ping-pongul asta nu mai are subiect…
Ntz! afrimul e un cuvant pe toate drumurile ce duc la teatru, l-au folosit si il folosesc multi cronicari. Madame mariana din brezan, nu mi-am propus sa va citez ceva anume, s-au scris multe cronici despre boala familiei m de la odeonul din paris, dvs ati retinut doar ce v-a permis boala pe afrim. E bine si asa, suferiti foarte mult din cauza faptului ca afrimul are succes si, daca ati gasit o cronica care v-a facut fericita, ma bucur pentru dvs. Va mai dau un link despre la maladie de la famille M, poate mai gasiti ceva pentru a va alimenta propria boala.
http://www.artistikrezo.com/theatre/theatre-contemporain/la-maladie-de-la-famille-m-aux-ateliers-berthier.html
Sunteti in mare confuzie privind identitatea mea, credeti-ma, daca as aplica metoda dvs cu identificarea unui cuvant folosit in doua texte, atunci as spune ca dvs sunteti victor ioan frunza, domnia sa a mai vorbit in mesajul de la pagina cu interviul de baietii din carciuma care au dat premiul de la avignon. Da mie imi place sa cred ca sunteti chiar maria din brezan, sunteti un personaj destul de comic, cu boala dvs cu tot.
despre ce e vorba aici? despre Afrim? despre boala M a lui sau boala M a celor care scriu despre el? sau despre teatru in general? sau in particular? sau ce? sau cum?
pai poate ne spune numita Mariana Brezan ca tot le stie ea pe toate 😛 haideti doamna, fiti hazlie, va sta bine.
atlas prietene, ca sa fiu sincer cu tine, e mai hazlie Brezan decat tine.doar dorinta ta de a duce in spate lumea lui Afrim e comica , dar nu despre asta e vorba.. 🙂 sau despre asta e vorba?
http://www.romanialibera.ro/arte/teatru/mtv-teatral-180376.html
Mda. După ce citeşti un întreg pomelnic de pro et contra, firesc ar fi să simţi tentaţia de a te alia uneia sau alteia dintre părţi, să preiei din fervoarea apărătorilor sau detractorilor. Mi-a fost dat să aud,în timp, de la acuze de felul “urlă acela care nu are nimic de spus şi vrea s-o ascundă” până la gratulări de tipul “genialoidul” Afrim. In pofida simpatiei mele faţă de provenienţa, minoritatea, exuberanţa şi alte caracteristici şi calităţi ale lui Afrim, in pofida faptului că nu am nici studii medii, nici şaizeci de ani şi un pic, nici preferinţe clare pentru teatrul tradiţional, pur şi simplu it doesn’t work for me. Ba, dimpotrivă, am crezut foarte tare în ideea de emoţie contemporaneizată, în emoţia (criteriu care, pentru mine, departajează excelent de cel mediocru) pe care la fel de bine o poate conţine experimentul. Afrim mi-a arătat limitele (nu ştiu nici acum dacă ale mele sau ale interpretării) o dată cu Trei surori. Cehov (pe care tind să cred că îl cunosc prea bine, ca pe un vechi prieten)l-ar fi privit, cu siguranţă, cu îngăduinţă, c-aşa e el, nu de alta. I-ar fi scris un răvaş binevoitor despre tinereţe şi excese, tinereţe nu neapărat a trupului, cât a minţii, despre gustul pentru scabros (“rezultat al fanteziei dumneavoastră captive”, ar fi zis, “nu aţi văzut scabrosul”). Sunt convisă, însă, că, Afrim poate fi foarte bine idolul regizoral al multora. Depinde, aşadar, de structura profundă, interioară. Eu nu mă mai duc (decât, cine ştie, în circumstanţe de forţă majoră).