Uite că viaţa mă ispiteşte şi nu mă lasă să-mi ţin făgăduiala. Zisesem că săptămâna asta continuăm “Prăpastia şi hăul”, dar cum aş putea pierde ocazia pe care mi-o dă un text cum nu e altul, din ultimul număr al revistei online Art Act Magazine?
Se numeşte “Afrim, tatăl unui emo kid” (http://www.artactmagazine.ro/afrim__tatal_unui_emo_kid.html) şi e scris de cineva care soarbe din ochi producţiile cunoscutului regizor. Cum nu sunt deloc seriozitatea întruchipată în ochii dvs. şi pe bună dreptate, îmi întrerup consideraţiunile ca să arunc o privire de sceptic ramolit şi pişicher ce sunt la un comentariu la care nu se poate să nu-ţi tresară creierul.
În primul rând, fără îndoială că la vârsta mea e greu să pricep de ce autorul foloseşte cu vădită plăcere limbajul colocvial şi argoul într-o revistă în care scriu critici şi gazetari de teatru. Oare ce rezolvă, la nivel de conţinut şi formă, ce efect îşi închipuie că creează (ca să mă exprim astfel!) cu „songuri miştoace” şi cu „gagicile” de la Teatrul Odeon? Simulează şi poate chiar stimulează un fel de familiaritate cu cititorul sau limbajul liber de clişee terminologice? Enfin… Dacă ar fi scris în alt tip de publicaţie (de popularizare sau trivializare a artei, de pildă, cum nu prea există în ţărişoara voastră), aş mai fi înţeles, dar aici… Sau e mai cool? Sau te pomeneşti că aşa o scriitură nu poate decât să-i ispitească pe neofiţii în ale teatrului, care se vor buluci la cronică pentru că au recunoscut lumea lor în ea prin cuvinte comune?
În ce priveşte conţinutul, oferta e aiuritoare. Avem de toate pentru toţi şi nimic. Nu sunt încredinţat că a-l gratula pe regizor, cu afecţiune şi spirit ludic (ce-i imită piesele), desigur, cu o definiţie gen „emo kid” îi face un serviciu. Hm… Pe de altă parte, după ce citeşti opera rămâi cu impresia că spectacolul lui Afrim este o mare capodoperă nonconformistă, ironică, jucăuşă, dărâmătoare de clişee… O bogăţie, ce să mai! „Câtă speranţă” ar fi, în viziunea autorului, de o mare poezie şi prin utilizarea intensă a cuvintelor ce denumesc fecalele în limbaj popular, ne explică semnatarul. Iar scepticilor le spune că… Eminescu făcea pipi şi avea mătreaţă! (???) Uite ce înseamnă să fii atât de bătrân: îţi scapă logica şi pierzi firul. Ce are a face primăria cu….? Dar să stea liniştit: nimeni nu se îndoieşte că poetul făcea pipi. Nu se impune să ne “aducă la cunoştinţă”. Dar care-i legătura cu „Luceafărul”?! Pare-mi-se că autorul, prins de propriul elan, cade în plasa propriilor idei, oarecum ceţoase. Zic că vrea să facă o analogie, invocând un ilustru exemplu. Buuuuuuun. Dacă nu mă înşel, mecanismul ar funcţiona asfel:
a. Spectacolul foloseşte abundent „căcat” şi „pişat”
b. Spectacolul are poezie şi din acest motiv (de altfel, singurul evocat de semnatar, şi, oricum, neexplicat)
Prin urmare, hai se facem trimitere la Eminescu:
c. Eminescu făcea pipi şi avea mătreaţă, „Luceafărul” are poezie şi din acest motiv (astfel ar fi arătat concluzia, dacă s-ar fi procedat prin analogie.) Numai că, în comentariul cu pricina, autorului îi iese altceva, căci simte aberaţia şi, ocolind-o, dă în alta şi mai dihai: „Deşi făcea pipi şi avea mătreaţă, Eminescu a scris „Luceafărul”. Absolut inocent, autorul pune o problemă de teoria artei. Numai că e veche şi tranşată… Adică pentru ăi mai copţi de veacuri şi de cetitul cărţilor, vreau să zic.
Uite că, în faţa unei astfel de judecăţi, mintea mea istovită şi pusă pe şotii e cam nedumerită. Totuşi, ce o fi vrut să ne arate? Că, deşi era un biet muritor, Eminescu a scris „Luceafărul”? Iar noi să procesăm analogia şi să ne gândim că uite, deşi e un biet muritor, Afrim a creat spectacolul „Câte speranţă”?! Mai degrabă aş zice că a vrut altceva, dar nu i-a ieşit. Cred că a vrut să ne lumineze şi să ne dea peste nas (nouă, tuturor, la grămadă) cu o informaţie nou-nouţă: „pipi” şi „caca” sunt o chestiune universal-valabilă, de când lumea şi pământul, aşa că foarte bine că sunt prezente pe scenă, graţie nonconformismului duduitor al lui Radu Afrim. Acum chiar că zâmbesc, pentru că fireşte că nu prezenţa lor în limbajul de pe scena e problema. Problema e motivaţia lor spectacologică (poftim, mă exprim mai tehnic), în spiritul unei estetici, şi angrenarea într-un întreg cu un sens, fie el şi postmodern (în care sensul ar fi, chipurile, că nu există un sens unic). Cu alte cuvinte probleme nu sunt cuvintele în sine, ci de ce şi în ce scop le spui pe scenă. Că, altfel, „pipi” şi „caca”, ce mai încolo, încoace, facem cu toţii. Numai că nu e suficient!
Cât despre ironia ce învăluie comentariul semnatarului, este atât de ambiguă, că nu se mai pricepe pe cine vizează. Spectacolul? Regizorul? Spectatorul, pe care semnatarul îl bănuieşte a avea aşteptări standard şi pe care îl ia peste picior a priori? Ar fi putut fi salvatoare, dar nu s-a întâmplat. Nici mixtura ceţoasă de ironie (aruncată în neant, aş zice) şi dezinhibiţie şi lejeritate terminologică, nici atât de firavul conţinut ideatic nu te îndeamnă să te duci să vezi piesa. Hi hi, hi, şi tocmai ăsta era scopul articolului în stil nonconformist elogios!
Print
poate nu ne aprobați postarea, dna Andronescu – din cauză de cuvinte rele! Că văd că lu’ nea’ Afri i le aprobați! Vedeți că vă facem rasistă! Că persecutați comunitatea “..oistilor”!
Ioooi! cum ai reusit, sarmane yorick, sa stringi DOAR IN CITEVA ORE atitea comentarii, cit nu ai reusit in toate lunile de cind existi!? Parca ai avea transee pe unde se adapostesc toti lovitii de soarta si de afrim si a fost suficient doar un sunet de goarna si ti/au iesit toti combatantii la atac. No, bravo, e si asta o performanta.
Iulian Tanase, zici ca “dacă Radu Afrim s-ar fi străduit cu orice preţ, nu şi-ar fi putut face un deserviciu mai mare decât cele două comentarii pe care le scrie.” Asa este, dar deserviciul asta de moment poate lucra, pe termen lung, in avantajul lui Afrim. Eu asa cred, ca afrim a vrut CU ORICE PRETZ sa vaza cine se ascunde prin transeele lui yorick, si uite ca a vazut. Pretul nu e prea placut, da eu zic ca merita platit, pt pacea&slava&sanatatea lumii noastre teatrale si pt binele lui afrim : inconstientul celor ascunsi in transeele lui yorick a defulat mizeriile care le otraveau generoasele lor suflete, carevasazica oamenii s/au eliberat de tensiuni ce le puteau fi fatale, in timp ce afrim a primit in plina figura ceea ce il putea lovi pe la spate si sper ca de acuma va sti de ce anume sa se fereasca. Cind spun ca va sti de ce sa se fereasca, ma gindesc inclusiv la unele din gesturile lui afrim care au dat apa la moara birfelor din teatrul nost.
Andrada, pt ca te recomanzi degustatoare de limbaj fin si vorbe alese, iti recomand sa recurgi la motorul de cautare google, sa pui numele radu afrim drept cuvint cheie, si ti se vor deschide portile catre muuulte interviuri cu personajul in cauza, din care lipsesc inflamantele coaie de mai sus, dar in care vei face cunostinta cu radu afrim asa cum este el : un artist autentic, care stie ce spune si spune intr/un mare fel, adica CU STIL, intr/un limbaj expresiv, de negasit in batatura ro a lui yorick, in vecii vecilor amin!
Kiss Imola, nu crezi ca despre jocul de/a doctorul, cu care i/ar sanataja Afrim pe actori, ar fi trebuit sa vorbeasca chiar Fiscuteanu Jr. pe care pretinzi tu ca il reprezinti? Eu il cunosc pe Fiscuteanu Jr. si la prima intilnire, ca e angajat la teatrul din urbea mea, am sa il intreb despre propunerea indecenta a lui afrim. Lasi sa se inteleaga ca Fiscuteanu Jr. e un actor de mare talent si la fel de mare caracter, care a preferat sa/si sacrifice talentul decit sa cedeze pohtei lui afrim. Of si iar of! Eu sper ca Fiscuteanu Jr. nu are nici o legatura cu mizeria asta, talentul dar mai ales caracterul nu l/ar fi lasat sa se ascunda dupa fusta ta si sa faca figura de barbat fara coaie, inca o data un milion de scuze!!!, dar si termenul asta face parte din limba ro, si tocmai de/asta face parte, sa ne slujeasca la nevoie.
Despre pumnul si palma cu care Afrim si/ar apara spectacolele ar trebui sa vorbeasca chiar cei bumbaciti. Deocamdata vaz aceeasi lipsa de coaie, ho!va rooog, nu va inflamati de recursul la acest termen , da este de neinlocuit, ce sa fac, asta e! De ce vorbiti voi in numele lui x sau y bumbacitul, CE IL IMPIEDICA CHIAR PE PALMUIT/BUMBACIT SA VORBEASCA? De pilda, acuma afrimul e la ploiesti, pumnul si palma lui nu ajung la spectatorii din Europa, pe unde circula chiar zilele astea, intr/un turneu de aproape 2 luni, Mansarde a paris, les detours Cioran, spectacolul facut la luxemburg. Spectatorii frantuji habar n/au de premiile uniter care va provoaca voua icter, habar nu au de voi si de frustrarile voastre, spectatorii europeni cumpara de buna voie si nesiliti de nimeni un bilet de 20 de euro si umplu salile la mansarda lui afrim. PUNCT!
Tare mi-as dori si eu sa stiu, stimate/stimata ninat cine se ascunde in transeele lui Yorick. Mi-ati face un serviciu daca mi-ati destainui.
O mica precizare din partea mea. Nimeni nu-i contesta lui Radu Afrim calitatea de artist. Dar nici un artist, mai ales in teatru, nu poate fi avea un traseu presarat exclusiv cu creatii geniale. Mai mult,eu voi repeta ceea ce am spus si in comentariul precedent si anume ca orice opera (teatrala sau de alt fel) si orice text, atunci cand este lansat/a in spatiul public devine pasibil/a de comentarii. Unele pozitive, altele negative, caci traim intr-o tara libera. Eu mi-as fi dorit ca dezbaterea sa fi ramas pe taramul ideilor si sa nu intre pe cel al ranchiunilor personale. Cat despre limbaj si limbaje, expresive sau nu, fiecare are dreptul sa le descopere oriunde. Ceea ce dumneavoastra veti gasi expresiv in alta parte unora poate nu li se va parea, si invers. Caci de-aia suntem oameni si construiti ca personalitati si gusturi distincte. E loc pentru toti sub soare. Desi, intr-o zi in care Dna Michaela Tonitza- Iordache s-a stins, iata ca se poate vedea ca uneori, pentru unii nu mai e, din pacate, loc sub soare. Dar numai in acest sens. Eu m-as bucura ca teatrul sa mai poata pastra uneori ceva din frumusetea unor oameni ca ea. Va multumesc!
Doamna Andronescu, ziceti: “Nimeni nu-i contesta lui Radu Afrim calitatea de artist.” Ei na, parca acu un minut l/ati dezgropat pe yorick! Sa inteleg ca semnatarii mesajelor de mai sus sint NIMENI?! Sa mai inteleg ca si autorul textului cu titlul IMPARATUL E GOL tot un NIMENI este? Pt nimenii de care vorbiti, afrim nu este un artist, ci un “câine strâns cu ușa.” Sau un artist in ghilemele. Mai cititi odata mesajele de mai sus, apoi incercati sa ma convingeti ca semnatarii se raporteaza la afrim ca la un artist.
Dar sa/i lasam pe forumisti, sa vedem cum il considerati dvs pe afrim. Va faceti a nu intelege ca NU opinia critica la dresa lui afrim este problema. Ei bine, problema este formulata chiar in paginile virtuale ale lui yorick si o formuleaza excelent Victor Ioan Frunza : un critic cistiga respectul oricarui artist, inclusiv respectul lui afrim, in urmatoarele conditii : cind isi “constituie aparatul critic într-un mod extrem de serios, astfel încât atunci când emit o părere, cu care, chiar dacă nu eşti de acord, să poţi s-o respecţi. Asta ar contribui la aşezarea pe un statut credibil a criticul.”
Intelegeti, dna Andronescu, si cititorul de cronici ca mine si artistul, asteapta de la critc exact ceea ce spune dl Frunza : “Să fie echilibrat, nuanţat, să nu gândească în alb şi negru.(…) sa considere “că artistul are o evoluţie sinuoasă. Nu poate avea o evoluţie permanent ascendentă sau… descendentă.”
Cind ati scris despre Afrim ca IMPARATUL E GOL, e limpede ca ati scris extrem de nuantat despre afrim, ca ati dat dovada de un aparat critic extrem de serios, ca ati avut in vedere un moment critic din evolutia sinuoasa a regizorului Afrim. Doamna Andronescu, daca as fi vazut tot ce spune dl Frunza in demersul dvs critic, pun pariu ca ati fi cistigat tot respectul lui Afrim si al spectatorilor sai. Din cite il cunosc eu, nu demersul critic il irita, ci exercitiul critic de mintuiala. Despre asta e vorba, comentati spectacolele lui afrim oricit de dur credeti ca merita, dar respectul celui criticat il veti cistiga numa in conditiile formulate de dl Frunza. Altfel, degeaba ati mai publicat interviul, poate isi avea locul in alte pagini si yorick nu ar fi facut figura de revista fantoma care una publica si alta fumeaza.
Ar fi fost cazul sa/i lasati pe morti sa se odihneasca in pace, ma dezgusta profund invocarea mortilor, pe post de argumente.
mda…
unii una spun si alta fac…
dezgustatoare sunteti dumneavoastra, doamna ninat…
si o dovada vie a a dublului sens pe care cuvintele le pot avea…
trist, foarte trist
sunteti un spirit sinucis prin partizanatul jenant cu care sustineti ca numai punctul din care priviti dumneavoastra e valabil, onest, obectiv…
uitand ca nimeni nu detine adevarul suprem
daca mortii nu sunt un argument pentru dumneavoastra, atunci nici postmodernismul punctului de pe margine transfomat in centrul in jurul caruia gravitati dumneavoastra nu puteti pretinde sa fie valabil pentru altii
cand va sunt atacate opiniile reactionati josnic…
cine se aseamana se aduna
Va multumesc pentru pararea dumneavoastra si o respect. Opiniile pe care le-am exprimat eu in articolul semnat de mine nu-i contesta lui Radu Afrim calitatea de artist, asa cum spuneam, ci sunt comentariul unui spectacol. Opiniile cititorilor acestei reviste le apartin, asa cum ale dumneavoastra, de asemenea va aparatin. Sunt convinsa si constienta ca nu ii pot convinge pe toti cititorii, dar cine poate? Pe unii se pare ca i-am convins. Pe dumneavoastra nu… Eu propun doar sa discutam. Si cred ca asta lipseste criticii din Romania. Discutia. Si va respect admiratia pentru spectacolele lui Radu Afrim. M-ar bucura o argumentatie pentru care spectacolul “Cata speranta” ar trebui incadrat in categoria “capodopere” si punct. Cata patima!
N-am sa va raspund la povestea cu invocarea mortilor. Sper ca veti intelege de ce. Va multumesc!
A pretins cineva sa scrieti despre Cita speranta ca ar fi o capodopera?!!!
Am deschis Yorick şi am fost uimit de avalanşa de comentarii, aşa că-mi permit şi eu câteva observaţii. În primul rând, mi se pare foarte amuzant că aprinsa polemică se poartă la rubrica Critica criticii şi nu la vreuna dintre cronicile despre spectacolele lui Radu Afrim( două de “bine” şi una de “rău”). În al doilea rând, e limpede că Radu Afrim are fani şi are contestatari, dar e la fel de limpede că e as în a-şi face publicitate şi foloseşte orice mijloc pentru asta, inclusiv, iată, prezenta polemică. În rest, e evident că “forumiştii” anti-Afrim de aici şi “forumiştii” pro-Afrim, reprezentaţi, cu brio, de dna Ninat, pe care o admir profund pentru răbdarea de a scrie sute de rânduri pătimaşe, funcţionează în lumi paralele, cu criterii, viziuni şi limbaj complet diferite. Şi, ca orice paralele, nu se vor întâlni niciodată, aşa că de ce atâta timp şi spaţiu(virtual) irosite?
Dle Iulian Tănase, nu ați citit bine mesajele. Ele nu sunt “anti-afrim”. Ele se referă la maniera lui Rafrim de a comenta un demers jurnalistic. La asta se referă! La faptul că unui articol de press Baronul uniterului îi răspunde cu “coaie” și cu alte alea! Păi nu ați văzut că de biata gabriela lupu nu își mai amintește nimeni? Că de ea era vorba, de fapt! Marele Premiat a vrut s-o apere! Halal! Doamna Lupu e supranumită “goarna lu’ afrim” și omu’ își apără instrumentul!
Interesu’ nu e pentru Afrim, domnule tănase! interesu’ e pentru abordarea pe care obezul premiilor o are. Lumea scrie pe forumul yorick, nu pentru că sunt interesați de afrimache – ci pentru că e printre puținele locuri unde poți să scrii despre protejații și premianții din Comitetul Central al teatrului ro. Încearcă să faci asta la observatorul cultural sau la artcact!!! Așa cum a scris aici, așa se comportă dl afrim prin teatre si asta nu mai are de-a face cu arta. Nu stiu dacă ati observat, dar aici nu se poartă o polemică artistică, după cum încearcă dezesperat să acrediteze doamna ninat, aici se discută despre un profitor al regimului teatral din ro, care a ajuns la suficiența de a interzice dialogul, de a-și folosi orientările pentru a obține privilegii. care merge până într-acolo încât sugerează că e un fel de găinușe cu ouă de aur. Despre asta e vorba! Disputa artistică a încetat în momentul în care au apărut “coaiele” . Nu vă faceți chinezi! Ce tot îi trage dna ninat cu arta teatrală. Sunt “coaiele” argumentele specifice artei teatrale? Sau ni se va spune că geniul e atât de mare încât mâine, poimâine va trebui să-i dăm voie să ne înjure și noi să fim mulțumiți?
Povestea cu doctoru’ e adevărată dna ninat! Și nu e singurul caz. Întrebați pe părinții elevilor dela Baia Mare! De ce nu comentează doamna ninat despre “bijuteriile” de care a scris rafrim? Sau și asta e interzis. Să ne spună doamna asta (dacă doamnă o fi și nu un pseudonim!) dacă e normal ca un artist să comenteze așa o opinie din presă? Disputa care s-a “încins” aici e generată de faptul că regizor, care ar trebui prin esența lui să fie un om liber interzice exprimarea opiniilor care nu îl lingușesc. Regizorul limbiidulci!
Chiar! De ce nu comentează criticii sau regizorii situația asta? Asta e chiar un subiect! E normal ca artistul să nu accepte exprimarea niciunui punct de vedere contrar numai fiindcă e îndopat cu premii de la iulia popovici, cristina modreanu, michailov și alte etc-uri? E normal să-și folosească “coaiele” ca argumente? Cum poa’ să îmi spună domnul tănase că afrim știe să își facă publicitate? La ce publicitate? Că la brăila la omu’ pernă nu mai vine nimeni! Si la Sufletul … oricum nu venea nimeni. Herr Paul la Piatra? Are un succes de casă de ne-am spart în figuri! Desi anul trecut la sibiu, omul pernă a dormit mult si bine!
:))
Oricat de previzibila mi se pare estetica domnului Afrim, nu pot sa ii neg inteligenta!
Metoda ‘madonna” – BAD PUBLICITY IS STILL PUBLICITY – vad ca functioneaza perfect!
Ce bine ca nu suntem atat de inapoiati, totusi, sa rectionam imprevizibil si non-conform cu orizontul de asteptare, in asemenea cazuri-tip!
Scrieti, baieti, orice despre mine – numai scrieti!
Ah, imi place!
Si partizanii liberschimbismului afrimistic trebuie sa recunoasca faptul ca nicaieri nu au un spatiu de exprimare si defulare mai propice ca in cimitiru’ lui Yorick!
Macar pentru asta ar trebui sa admita ca adora sa manance seminte si sa scuipe cojile – daca tot le place sa spuna ca au de-a face cu o fituica!
:))))))))))))
Mai bine să-l lăsăm în plata domnului, Că îi dăm prea multă importanță. De fapt, nu merită! În ultimă instanȚă e un amărât, care face niște spectacole amărâte, cu niște amărâte de artiste expirate și la care vin să se râdă niște amărâți, care descoperă la ieșire că totul nu e decât o frecție! GATA! SUBIECT EXPIRAT
Nici că se putea scrie o concluzie mai bună decât ce scrie Ioan Ivan.
Dle Iulian Tanase, unde vedeti dvs RINDURI PATIMASE in mesajele mele!?! Eu am scris cu calm si detasare, si cu ceva umor cred. Ma mir ca nu sesizati ura ce se revarsa din toate celelalte mesaje si faptul ca autorii lor sint pe punctul de a se sufoca!!! Eu zic ca ar fi cazul sa chemati salvarea.
Kiss imola, eu sint cit se poate de adevarata, motiv pt care nu/mi permit sa lansez ca dvs acuzatii pe care nu le pot proba. Ma intrebati de ce nu comentez despre “bijuteriile” de care a scris afrim. La ce va referiti cind spuneti bijuterii, la termenul coaie? Dumnezeule, ce scandal! Pai le/am scris si eu de citeva ori, ce sa comentez? Ca yorick ar trebui sa/i multumeasca lui afrim ca a aruncat bijuteriile astea si voi ati sarit sa muscati cu patima din ele, din bijuterii, adica din momeala?
Aveti grija de voi, doamne fereste sa va sufocati in ura din care va hraniti, fara voi, yorick si/ar pierde cei mai selecti cititori si spectatori de teatru! Eu fac parte dintre amariti, slava domnului!
sint datoare cu niste scuze. in cautarea patimei din mesajele mele, le/am recitit si prezint scuze pt o virgula criminala, asadar corectez : … si cititorul de cronici ca mine si artistul asteapta de la critic exact ceea ce …
Virgula cu pricina e singurul lucru pe care il regret.
ninat, ai văzut prea multe filme cu “termenul coaie” (te citez) și ai vedenii cu oameni care “mușcă cu patimă din ele”. E sigur că nu esti o doamnă! ești un birjar! numai birjarii vorbeau așa! Totuși, insist. Cum califici matale, ninat, pe unul care face teatru și sare la beregata altuia care își spune părerea despre teatru? Și folosește ca argument “termenul coaie”? Asta să ne spui! Dacă ești un om cinstit, spune asta! De ce nu vobrești despre asta? Că vezi bine că nimeni nu mai vorbește în aceste comentarii de opera idolului tău! Nu interesează pe nimeni. Uită-te pe postări. Lumea vorbeste despre felul în care spumegă obscen afrim care pretinde că dialoghează. Sau este un ubermensch si noi trebuie să-i mulțumim că ne înjură, alții (cum e dna Schwartz) pentru că îi îmbrâncește când nu le plac spectacolele? Erted, kicsikem?! (ai înțeles, puiule?)
Postările sunt multe pentru că jumătate le-ai scris tu, ninat! iar noi, ăștialalți scriem NU despre “tata lu’ emo” – nu ne interesează arta de nișă. Noi scriem despre primitivismul, violența și suficiența de activist utecist a lu’ tăticu’ afrim. Chiar te faci chinez?! Oricum, nu te obosi să mai răspunzi. Scrii mult si searbăd. Nu ne interesează. Se vede cusătura cu ață albă! Lasă-ne!
Mai, daca ati muscat ati muscat, asta e. Toata redactia yorick, asta e foarte comic. cu exceptia lui iulian tanase, toate numele se aseamana si se aduna in aceeasi obsesie, dirijorul vostru care are obsesia uniter/ului putea sa va dea un calmant sa scrieti mai cu rabdare, poate nu erati asa de stravezii. chiar va las, cine stia de voi pina sa il luati in dinti pe afrim? pe bune, macar o bere puteti sa ii dati.
mai comica decit obsesia de a/l nimici pe afrim sint fortarile voastre de a poza in spatiu de dialog de inalta tinuta, asa de inalta, ca priviti cu dispret asupra observatorului cultural. vai de voi, rasfoiti/va fituica asta cu compuneri, porma deschideti observator cultural, daca aveti o urma mica mica cit de mica de bun simt, poate va luminati cum arata o adevarata revista de cultura si il ingropati pe yorick cit mai repede, pina nu va faceti de tot risul. no, aveti grija de voi, cum v/am spus, daca va sufocati, ramine yorick fara toti membrii redactiei!