Structura propusă de Ioan Drăgoi, autorul piesei „Ecstasy”, este una simplă până la previzibil. Personajele şi situaţia sunt dezvăluite de la primele replici, accentul fiind obligatoriu pus pe mesajul foarte clar, şi el spus răspicat, aproape declamativ, anunţat chiar de titlul piesei.
Suntem într-o lume a drogurilor, unde personajul principal, Mira o tânără plecată de la dezintoxicare, îşi prezintă povestea vieţii, de la iubirea pentru dealer-ul Manu şi primul ecstasy, la fuga de acasă şi goana după o doză de heroină până la repetatele tentative de sinucidere. Informaţiile curg ca şi filele unui dosar penal (am aflat chiar din spectacol că autorul lucrează la poliţie!), iar consecinţele sunt devastatoare: ajunge toxicomană, pierde o sarcină, tatăl ei se îmbolnăveşte de supărare etc. Această schemă aproape didactică conform căreia orice inconştienţă aduce după ea un rău iminent este urmărită cu atenţie de dramaturg, în jurul ei constituindu-se personajul principal. Drama consumatorilor de droguri este prezentată ca într-un documentar poliţist, din care nu lipsesc însă detaliile comice, penibilul unor situaţii sau candoarea personajelor. Regizorul Dan Tudor imprimă poveştii un ritm alert, accelerat de proiecţii (Radu Crăciun) şi planurile multiple pe care le dezvoltă de aici. Mira poartă cu ea o cameră de filmat prin care sunt introduse flashback-uri sau dublează acţiunea directă cu înregistrări care par transmise live.
„Ecstasy” este o poveste simplă decupată din realitatea crudă a drogurilor care plasează spectatorii de la Green Hours în perspectiva martorului direct la unul dintre cazurile poliţiei, peste care suprapune o cantitate considerabilă de dramă umană. Din păcate, dramaturgul simte nevoia neapărat să o cântărească în cuvinte, iar personajele piesei povestesc aproape tot ce trăiesc, expunându-se uneori spre un dublaj pleonastic.
Simona Popescu aduce multă forţă dezorientării personajului ei, trece cu lejeritate prin labilitatea Mirei, aducând în spaţiul de la Green un personaj veridic. Însăși povestea o ajută pentru că spectacolul începe cu intrarea ei într-un bar, pe care îl închiriază cu ultimii bani ca să nu fie deranjată de fantome din trecut când îţi ia o nouă doză, instaurând un soi de complicitate cu clienţii reali ai barului. Lui Dan Tudor îi place aces joc al spaţiilor şi construieşte spectacolul în jurul lui. A ales o distribuţie cu nume convingătoare şi ei i se datorează o mare parte din ceea ce reprezintă spectacolul, pentru că actori au coborât cu succes de pe scene mari în barul mic de la Green. Mihai Călin (Manu), Dragoş Ionescu (barmanul şi apoi, tatăl Mirei), Dan Rădulescu (un tânăr care se îndrăgosteşte de Mira la centrul de dezintoxicare) şi Simona Popescu intră cu încredere în această poveste despre droguri, viaţă, sinucidere şi speranţă. Iar Dan Tudor punctează bine momentele serioase, relaxând atmosfera cu scene de comedie… pentru că, totuşi, ne aflăm într-o seară, într-un bar… cu o bere sau un ceai în faţă.
Print