În generația creatorilor de teatru care tocmai au ieșit de pe băncile școli și încearcă să intre în spațiul pentru care s-au pregătit există artiști care, dincolo de tendințele, formulele, interesele și clișeele grupului din care fac parte, măcar prin vârstă, par să fi înțeles nevoia de deteatralizare a teatrului, realizată prin renunțarea la un [...] Citește în continuare
Reportaj underground
Într-o lume teatrală închisă şi încă tributară vechiului sistem, în care prea rar se creează spaţii şi locuri pentru ca actorii tineri să se desfăşoare şi să poată fi văzuţi, iniţiativa studenţească a lui Beatrice Popescu (studentă în anul al II-lea la secţia Teatrologie a UNATC Bucureşti) şi a lui Cătălin Chirilă de a organiza [...] Citește în continuare
Început de toamnă în Bucureştiul prăfos. Zile calde, toride chiar, într-un oraş în care sărăcia agită şi deprimă, oraş plin, pe de altă parte, de o agitaţie glamour, care are adesea un aer ridicol. [...] Citește în continuare
Când ajungi la “un teatru”, adică într-o încăpere dintr-o casă veche, aflată în spatele CEC-ului, ai, măcar pentru o clipă, impresia că intri în altă lume... [...] Citește în continuare
În mansarda Clubul La Scena există un ofertant spaţiu de joc – ar fi nepotrivit să-i spunem „sală de spectacol” – în care se face teatru de ani. Am văzut acolo spectacole interesante şi bune, spectacole proaste şi foarte proaste, spectacole mediocre şi destul de multe spectacole de începători care nu prea au ocazia să [...] Citește în continuare
Da, chiar aşa, fericiţi sunt cei care ajung la Godot Cafe, dacă la Godot tot nu se poate! Nu e o parafrază gratuită, făcută de dragul de a cita cunoscuta structură a fericirilor biblice. Nu e vorbaă goală, am constatat weekendul trecut. Pare uşor să ajungi în cafeneaua recent deschisă de lângă vestitul şi arhifrecventatul [...] Citește în continuare
Îmi doresc să joc, este dificil, trebuie să te adaptezi la tot felul de condiţii, trebuie să le faci pe toate singur, să ai putere şi răbdare. Trebuie să te ţii cu dinţii şi să nu renunţi. Însă cred că e bine că există teatru independent, că se poate. [...] Citește în continuare
Rememorând frânturi dintr-o viaţă de profesor în care “totul e mic”, protagonistul face un portret al omului şi al sfârşitului de veac, care agonizează între o normalitate absentă şi o existenţă devenită reality-show, între ironii ale sorţii… [...] Citește în continuare
Clubul Ţăranului din capitală a devenit de curând spaţiu neconvenţional pentru spectacole de teatru, alăturându-se cluburilor, din ce în ce mai multe, care găzduiesc manifestări de acest gen. Ideea e bine venită, cu atât mai mult cu cât stagiunea se va încheia curând, iar Bucureştiul nu e tocmai atrăgător din acest punct de vedere (şi [...] Citește în continuare
Structura propusă de Ioan Drăgoi, autorul piesei „Ecstasy”, este una simplă până la previzibil. Personajele şi situaţia sunt dezvăluite de la primele replici, accentul fiind obligatoriu pus pe mesajul foarte clar, şi el spus răspicat, aproape declamativ, anunţat chiar de titlul piesei. [...] Citește în continuare
Săptămâna trecută mi-am reluat periplul prin „spaţiile neconvenţionale” bucureştene în care se joacă teatru. M-am informat, conştiincioasă, încă de la începutul săptămânii, dar n-am dat de mai nimic. Aşa că, vrând-nevrând, m-am hotărât să merg joi la „Şoc! Mă mărit c-un zoofil”, în Clubul Prometheus. [...] Citește în continuare
E marţi seară şi mă duc pentru prima oară în Tête-à-tête, club din Herăstrău, aflat chiar vizavi de aşa-zisa grădină japoneză. Îmi rezerv bilet la telefon, cu câteva ore înainte. Spectacolul e programat pentru ora 20.00, dar începe, după cum m-am obişnuit, o jumătate de oră mai târziu. Totuşi, jună cum sunt, sper că voi [...] Citește în continuare
E miercuri seara. Mă duc la Green Hours, să văd o piesă care începe la 20.00. Tot fără să fac rezervare. Găsesc bilet şi loc în faţă, ceea ce mă bucură nespus. De obicei, de bilet fac rost greu, iar de stat, stau în nişte colţuri chinuitoare, în poziţii asemenea. Trag speranţă că, fiind mijlocul [...] Citește în continuare
O seară din mijlocul săptămânii, mai exact miercuri. Ora 19:30, Lăptăria lui Enache. Merg cu o prietenă la spectacolul “Hell”, de Lolita Pille, în regia lui Chris Simion, producţie mai veche a Companiei Daya, care începe la 20:00. De-abia găsim două bilete, pentru că nu avem rezervare. Dar avem noroc, că un grup renunţă exact [...] Citește în continuare