Fericiţi sunt cei care ajung la Godot Cafe

Da, chiar aşa, fericiţi sunt cei care ajung la Godot Cafe, dacă la Godot tot nu se poate! Nu e o parafrază gratuită, făcută de dragul de a cita cunoscuta structură a fericirilor biblice. Nu e vorbaă goală, am constatat weekendul trecut. Pare uşor să ajungi în cafeneaua recent deschisă de lângă vestitul şi arhifrecventatul Club A, care una a fost şi alta a ajuns, dar nu e. Pare, dar nu e uşor să faci rost de un loc la un spectacol de teatru, de un fel sau altul, de aici. Fără rezervare, n-ai nicio şansă. Şi rezervarea trebuie făcută cu câteva zile înainte, căci altfel nici gând să pătrunzi în acest spaţiu şic în care se pare că isprăvile artistice au un nivel şi reuşesc să atragă lume bună.

Şi am fost la Cafe Godot şi mi-a plăcut… Mi-am făcut rezervare de marţi pentru vineri, am căpătat un loc la o masă de mai multe persoane, la care stăteau nişte fete fericite şi ele că au loc, probabil studente, fiinţe civilizate şi cosmopolite, cu maniere relaxant de occidentale, ca mai toată lumea pe care am văzut-o acolo în cele trei sferturi de ceas înainte de începerea spectacolului. Lume bună, zâmbitoare, într-un spaţiu ocidental, care, deşi nu tocmai precar ca dimensiuni, chiar era neîncăpător. Să te strecori printre scaune a fost o adevărată aventură, cum aventuroasă mi-a părut şi ideea de a-ţi ţine geanta, pe un scaun. „Nu se poate! Vă rog să le duceţi la garderobă, că scaunul e ocupat!” Doritori mulţi, aşadar. Printre ei, destui oameni de teatru, familiari cu locul şi parcă o idee mai destinşi decât de obicei. Lumea se simte bine la Cafe Godot sau cel puţin asta e, momentan, impresia mea. Din mai multe motive: locul este plăcut, amenajat cu gust, occidental, fără stridenţe şi fără kitsch, preţurile nu sunt amenzi şi o cafea, un cocktail sau un pahar de vin nu te lasă fără un sfanţ şi, pe deasupra, servirea e rapidă, chiar dacă e aglomerat de nu poţi să arunci un ac. Sau aşa e la spectacole şi la concerte. La Cafe Godot se fumează, poate chiar prea mult, valurile de fum sunt egale, ca intensitate, cu valurile de decibeli care învăluie salonul, cel puţin înainte de spectacol, proiectându-l într-o aură a micilor desfătări urbane, cu un vag iz de snobism, care are, şi el, farmecul lui şi fără de care nu prea se poate.

Înainte să înceapă – cu o întârziere de jumătate de oră, cum îi şade bine teatrului neconvenţional, îmi spunea prietenoasa colegă de masă, cunoscută ad-hoc – „Bullets over Lipscani”, o parodie antisnobism după Woody Allen, pe un scenariu sclipitor (al cărui autor nu e trecut, din nefericire, nicăieri), spectatorii au fost rugaţi de o voce simpatică înregistrată pe bandă să-şi închidă telefoanele mobile. Deh, obrazul subţire cu detalii se ţine. Dar merită.

Şi, într-adevăr, spre suprinderea mea, care ştiu că până şi în avion e greu să convingi omul de azi să-şi închidă preţiosul obiect de care-i depinde viaţa, la Godot Cafe s-au închis telefoanele. Sau, cine ştie, să fi fost o seară în care, preţ de aproape o oră, niciun spectator n-a primit niciun telefon? Şi a urmat un spectacol de un umor nebun, jucat cu plăcere şi privit cu plăcere, o parodie isteaţă, vioaie şi alunecoasă, care-şi trimite săgeţile cu vârful dulce otrăvit spre clişeele şi convenţiile din povestea cu detectivi, din intelectualismul găunos al necopţilor juni contemporani, din conformismul nonconformismului ş.a.m.d. În spectacolul regizat de Eugen Gyemant (oare regizorul o fi scris şi scenariul?) au jucat în vervă Dan Rădulescu, Cătălin Babliuc şi Smaranda Caragea, făcând un slalom plin de viaţă printre replici subtile şi vii, însă scrise pentru connaisseurs, pentru un public de elită înzestrat cu umor şi ceva luciditate. Celor care nu au auzit de nume ca Dostoievski, Hegel, Satre, Heidegger etc. le va fi greu să reziste, aşa că e de preferat să nu-şi piardă timpul şi să nu-l irosească nici pe-al altora. Publicul de vineri seara chiar asta arăta, umor şi luciditate, asigurând un feedback entuziast şi civilizat, savurând cheful de joc şi mai ales de joacă al celor trei actori. „Bullets over Lipscani” este o ca un joc de artificii spectaculos, care te înveseleşte şi-ţi ia ochii,  fără să dureze mult. Are o ironie precisă, dar nu tranşantă, are forţa replicii ascuţite care nu se lasă pe tânjeală şi, de asemenea, forţa unui joc care nu se ia în serios. Cât despre cei care nu gustă parodia prin intertext, nu pentru ei este spectacolul. Aşa cum Godot Cafe nu este pentru toţi. Ci pentru cei care vor reveni.

Print

6 Comentarii

  1. amator 03/03/2011
  2. client 26/07/2011
  3. Marius 23/01/2014
  4. Spectator 17/06/2017
  5. Șerban 20/06/2017

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.