Hamlet şi noua teatralitate

Anda Sosea

“Cronicar de ocazie” este o rubrică deschisă tuturor opiniilor şi textelor cititorilor noştri. Le mulţumim pentru texte şi îi premiem cu antologia “Shakespeare. Lumea-i un teatru” alcătuită de George Banu.

Festivalul Shakespeare din acest an a stat sub semnul noii teatralităţi. Pe scena Naţionalului craiovean s-au înşiruit spectacole moderne care, în ciuda subiectului comun, au dovedit că, în teatrul contemporan, textul devine, adeseori, un pretext. Adevăratul punct de convergenţă îl constituie existenţa umană. Însă articulaţiile ce pornesc din acest nod urmează direcţii atât de diferite, încât un festival ce gravitează în jurul unui Hamlet devine un festival ce gravitează în jurul universului întreg.

Oskaras Korsunovas a inaugurat Constelaţia Hamlet de la Craiova cu o piesă rezonantă, a cărei atmosferă părea iscată dintr-un amestec straniu între o piesă de Purcărete (să zicem Măsură pentru Măsură) cu un film de Gaspar Noel (să zicem Irreversible). În care vârtejul confuziei identitare (Cine sunt eu? Cine sunt eu? strigă personajele faţă în faţă cu ele însele) este susţinut de un haos alcătuit de sunete tăioase şi de joasă frecvenţă, iar aburul înghite scena şi năvăleşte către spectatori pentru a-i îngloba în ceaţa în care par a fi împlântate personajele transfigurate de neînţelesul existenţei.

După întâlnirea cu Hamletul contemporan al lui Korsunovas, piesa Monikăi Pecikiewicz ne-a adus în faţă un dadaism al decadenţei umane. Regizoarea a afirmat cândva că îi place să ducă lucrurile la extrem şi pare a prezenta o înclinaţie către piesele lui Shakespeare în încercarea de a-şi folosi această forţă a expresiei extreme. Însă, probabil printr-o abstractizare prea mare, semnificaţiile pe care le construieşte în piesele sale scapă, adesea, înţelesesului spectatorului de rând, iar regizoarea riscă să provoace reacţii extreme în aceeaşi măsură – domnul de pe scaunul de alături care a plecat după primul sfert de oră, profesorul care s-a declarat dezgustat după ce a asistat, eroic, până la final.

Cineva a văzut în spectacolul lui Pecikiewicz o piesă despre femeie şi despre durerile ei. Eu aş spune că este o piesă despre decadenţă ce a glorificat butada „Ceva e putred în Danemarca”. Starea avansată de putrefacţie a moralei umane e marcată de o viziune regizorală ce abundă de scene revoltătoare şi de personaje rătăcite într-un infern confuz.

În momentele în care se schimonoseşte în faţa noului rege, dar şi în faţa fiului incestuos, Gertrude devine imaginea epocală a femeii umilite. Polonius este marcat de aura incestului. Hamlet are mâinile moi şi vocea sa parcă e lipsită de forţă de pătrundere chiar şi în momentele de climax. Femeia-regizor nu îi acordă personajului masculin privilegiul de a deveni monument al suferinţei . Printre vocile neclare ale unor personaje pierdute în mocirla umană, stigmatul durerii absolute cade pe Ofelia,  care devine figura tragică prin excelenţă. Ofelia care îşi însuşeşte celebrul monolog al lui Hamlet. Ofelia care intră în scenă cu un cuţit împlântat în inimă şi cu sângele curgându-i şiroaie, împroaşcă spaţiul de durere aruncând pungile de sub rochie pe podeaua ce bălteşte de roşu. Ofelia care sfârşeşte înecată într-o cadă de Horaţio. Explicaţia  pentru o astfel de moarte pare să ne scape.

Piesa Monikăi Pecikiewicz este o piesă extremă. Iar frecventele scene cu tentă sexuală (şi când spunem sex vorbim despre un sex degenerat în orgie şi incest) tind să şocheze publicul într-o asemenea măsură încât apare pericolul ca spectatorul să fie prea ocupat să îşi exprime dezgustul sau dezaprobarea pentru a mai căuta alte înţelesuri. Şi, alături de forma extremă pe care o îmbracă simbolurile în acest Hamlet, ceea ce îndepărtează spectatorul de scena inundată de sânge este, până la urmă, ermetismul viziunii. Oare câţi ar fi înţeles jocul secund al lui Ion Barbu fără ghid?

Dacă aceasta este noua teatralitate, care îi este finalitatea şi care să fie atitudinea în faţa ei?

Print

Un Comentariu

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.