Raluca Uluiteanu
“Cronicar de ocazie” este o rubrică deschisă tuturor opiniilor şi textelor cititorilor noştri. Le mulţumim pentru texte şi îi premiem cu antologia “Shakespeare. Lumea-i un teatru” alcătuită de George Banu.
Este o piesă atât de stranie, tocmai pentru că prezintă realitatea pură. Nimeni nu are puterea de a schimba trecutul, de a schimba o amintire. Iar iadul este acea amintire care doare într-atât de tare încât nu poţi să mai vezi dincolo de ea. Te canalizezi pe ea, pe acea amintire, pe acea durere, şi nimic şi nimeni nu te mai poate duce către Rai.
Nevoia de iubire stă la baza acestei piese. O viaţă întreagă cauţi iubirea, fără a avea idee că este chiar acolo, lângă tine, şi ca depinde doar de tine să ştii să o primeşti în viaţa ta.
“Iadul este amintirea…” este o poveste de familie, povestea a două surori: Agnes şi Viola. Agnes este invidioasă pe Viola deoarece consideră ca sora ei i-a furat viaţa. I-a furat viitorul, cariera de actriţă, familia…
Viola este invidioasă pe sora ei deoarece consideră că Agnes este cea pe care o iubea mai mult mama. Considera că Agnes a fost întotdeauna preferata mamei lor, şi că Agnes a avut mereu tot ceea ce îşi dorea. Când era mică visa la rochiţa de micuţă balerină a lui Agnes….
În paralel cu disputa celor două surori, micuţa Christina îşi implora mama să nu o trimită în lumea largă. Îi promite că o va asculta în toate, că nu îi va ieşi din cuvânt, numai să nu o trimită departe. Dar mama este de neînduplecat, până când cele două ajung la gară şi mama nu are puterea de a-şi lăsa fiica să se urce în tren.
Trenul pleacă, Christina rămâne alături de mama sa… şi tocmai acesta este iadul.
Povestea Christinei este în legătura directă cu povestea celor două surori. Şi nu este deloc uşor să înţelegi lucrul acesta. Agnes şi Viola se jucau cu păpuşile când erau mici. Păpuşile erau micuţa Christina şi mama ei.
Este o piesă extraordinară care intră uşor în sufletul spectatorului şi este greu de povestit mai apoi.
Print
Un Comentariu