Intersecția Câmpiile Elizee – Odeon

La momentul actual există două montări ale textului un „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, una la unteatru în regia lui Andrei și a Andreei Grosu, iar cealaltă la Teatrul Odeon sub semnătura lui Dinu Cernescu. Prin urmare, spectatorul are două variante, iar drumul este același. Iei un tramvai numit Dorință, îl schimbi cu unul numit Cimitire și mergi șase stații ca să ajungi în Câmpiile Elizee. La Odeon, câmpiile au o tentă naturalistă. Nimic neobișnuit. Doar două camere despărțite de o perdea, masa de poker a băieților și o scară laterală care se presupune că duce la etaj. Blanche, interpretată de Rodica Mandache, intră dezorientată în scenă, împodobită și sclipitoare. Cu un aer de copil rătăcit, răsuflă ușurată când apare Stella, Stella ei „ca o stea”. O singură privire în jur, asupra celor două camere, asupra sărăciei și e de ajuns. Aici e momentul declanșator. Viața surorii ei nu e un vis frumos, ea a părăsit Belle-Reve pentru a trăi în această fundătură alături de polonezul Stanley Kowalski.

Dar, să ne destindem puțin, Blanche nu bea, ci are probleme cu nervii, deci nu i-ar strica un strop de băutură. Din primele momente ale acestui spectacol se poate observa că lipsește căldura toropitoare specifică pieselor lui Tennessee Williams. Ea nu e încă un element de atmosferă care poate fi jucat doar prin replici sau gesturi. Căldura, în acest context, e o metaforă și o stare de a fi. Blanche se liniștește cu o baie fierbinte, Stella și Stanley sunt două trupuri care ard unul în prezența celuilalt și la toate acestea se adaugă alcoolul, nelipsit din casă. Nervii se încing, iar trecutul se revarsă ca un val înăbușitor. Nu mergi mai departe, până nu îți înveți lecția.

Rodica Mandache nu realizează o Blanche urmărită de amintiri, de iubirea ei de la 17 ani sau de morții din familie. Obsesia pentru tinerețe nu transcende replica „cum arăt?”, deși uneori reușește să creeze acea subtilă iluzie că lumina pală și rochiile strălucitoare pot păcăli și crea o breșă în realitatea lumii. În interpretarea Rodicăi Mandache, Blanche pierde profunzimea psihologică datorată rănilor din trecut, dar câștigă un aer de inocență și naivitate, cum numai la copii mai poți întâlni. În ecuația din care lipsesc energia sexuală și dorința de a-și regăsi iubirea, această subtilă inocență reprezintă salvarea personajului. Stella însăși o tratează pe sora ei ca pe un copil firav și puțin capricios. Relația lor funcționează în cuplul Rodica Mandache-Crina Mureșan, deoarece cea din urmă actriță reușește să transmită iubirea și grija pentru Blanche. Există în Stella o asemenea duioșie și înțelegere față de realitatea plăsmuită de sora ei, încât, uneori, până și bădărănia lui Stanley capitulează.

Forța care tulbură această relație și care năruie lumea fantastică a lui Blanche este reprezentată de acest Stanley Kowalski. Dar, din păcate, în interpretarea lui Mihai Smarandache, prin facilul bădărăniei se pierde esența. Stanley nu este un simplu needucat și bădăran de cartier. El e o forță masculină prin excelență care prin sălbăticia instinctelor sale poate domina o femeie. „Manierele” lui și brutalitatea nu se rezumă doar la un comic amar, ci intră în contrast cu realitatea lui Blanche și până la urmă o subjugă.

De asemenea, relația Mitchell-Blanche, e trecută rapid sub semnul ridicolului. În interpretarea lui Marian Ghenea, acest bărbat care se presupune că este diferit de toți ceilalți și care reușește să-i câștige încrederea, așa încât ea să-i mărturisească traumele sale, devine doar un personaj comic. Prin urmare, această relație amoroasă eșuată care o determină pe Blanche să se retragă definitiv în lumea ei, își pierde semnificația.

Dinu Cernescu optează pentru o montare curată, cuminte, care prezintă povestea fără artificii regizorale. Din textul lui Tennessee Williams răzbate o forță care transcende spectacolul în sine. Și nu e de mirare că, deși „Un tramvai numit dorință” de la Teatrul Odeon a avut premiera în anul 2013, sala e încă arhiplină, iar spectatorii extaziați în fața iubirii sălbatice dintre Stella și Stanley și în fața acestei apariții fragile și fugare numită Blanche, care în viziunea lui Dinu Cernescu, poate fi oricare dintre noi.

Teatrul Odeon

„Un tramvai numit dorință”, de Tennessee Williams

Regia: Dinu Cernescu

Scenografia: Constantin Ciubotariu

Muzica: George Marcu

Traducerea: Antoaneta Ralian

Distribuția:

Blanche DuBois – Rodica Mandache

Stella Kowalski – Crina Mureșan

Stanley Kowalski – Mihai Smarandache

Harold Mitchell – Marian Ghenea

Eunice Hubbell – Ruxandra Maniu

Steve Hubbell – Silvian Vâlcu

Pablo Gonzales – Dimitrii Bogomaz

Un doctor – Marian Lepădatu

Asistenta medicală – Anda Saltelechi

Bărbații din vis – Nicholas Cațianis, Dragoș Panait, Nicolai Popescu

Fotografii de Octavian Tibăr