Patryk Voicu
“Cronicar de ocazie” este o rubrică deschisă tuturor opiniilor şi textelor cititorilor noştri. Le mulţumim pentru texte şi îi premiem cu antologia “Shakespeare. Lumea-i un teatru” alcătuită de George Banu.
Când păşeşti într-o sală şi ştii că urmează să vizionezi un spectacol de teatru dans, trebuie să te aştepţi la aproape orice, trebuie să vrei şi să conştientizezi faptul că vei fi, poate, surprins. Surprins, marcat, după ce am fost conectat 100% la ce se petrecea pe scenă am plecat şi eu din sală, având sentimentul că nu citisem niciodată, cu adevărat, “Scaunele” de Eugen Ionesco. Tot ce observam era de o puritate excesivă. Am stat, am reflectat asupra temelor şi ideilor expuse în acest spectacol şi, încet, descopeream câte ceva. Spectacolul pleacă de la un prealabil scris, dar nu este relatat ci este interpretat. Tot ce trebuie să faci este să te goleşti pe interior, să arunci toate conceptele şi ideile despre teatru şi să te bucuri, pur şi simplu, de spectacol; chiar dacă nu înţelegi nimic, trebuie să apreciezi şi un tip de spectacol mai puţin conformist. Lipsa cuvântului este suplinită intens de mişcarea corporală foarte sugestivă, de muzică, de lumini, ce te introduc într-un spaţiu intim; totul te duce la acea reprezentare a absenţei pe care vrea să o sugereze şi Ionesco în piesa sa, chiar dacă personajele ilustrate de el ca fiind virtuale, apar şi vizual în varianta Adrianei Bârză. “Scaunele” este un “spectacol adevărat”, dinamica specifică dansului dezvăluind fluxul ideilor şi gândurilor umane, printr-o reprezentare expresivă şi profundă.
Regia şi coregrafia Adriana Bârză
Distribuţia:
Bătrânul – Alexandru Malaicu
Bătrâna – Veronica Arizancu
Colonelul – Alexandru Curta
Frumoasa – Anca Pitaru
Ziaristele – Oana Giuverdea, Ariana Blazsani, Iulia Popa
Doamna – Monica Tompos
Domnul – Sebastian Georgescu
Teatrul National Radu Stanca Sibiu
Print
Un Comentariu