Anul acesta, luna mai pare să-şi fi schimbat regimul climatic pentru echipa Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Şi primăvara timidă s-a transformat în fierbinţeala mai potrivită unui anotimp matur, cu temperaturile sale înalte. Luna a debutat curajos cu un eveniment în premieră: o microstagiune bucureşteană găzduită de Teatrul Odeon (4 – 6 mai). I-au urmat, la Arad, în organizarea instituţiei, două festivaluri internaţionale: „Euromarionete” (3 – 10 mai) şi Festivalul de Teatru Nou (9 – 17 mai). Se apropie participările cu spectacole invitate la Festivalul Comediei Româneşti FestCo Bucureşti (26 mai) şi la Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara TESZT (30 mai). Urmează două premiere în iunie şi, la toamnă, o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic. Lucrurile se mişcă la Arad într-un ritm aparent atipic zonei geografice şi zicalelor despre ardeleni. Ca de obicei, datorită omului care sfinţeşte locul: un manager tenace, Bogdan Costea, o trupă de actori moştenind mândria unei instituţii teatrale cu istorie, precum şi o echipă mică, dar harnică de oameni dedicaţi. E de apreciat acest moment al teatrului, curajul de a se arăta lumii, dorinţa de a evada puţin din Vestul – deloc „singuratic”, de a înfrunta ţara şi de a-i depăşi hotarele.
Mariana Tofan, Cecilia Donat, Alina Danciu în „Reunificarea celor două Corei”, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
Microstagiunea de la începutul lunii mai a prezentat publicului bucureştean trei cele mai noi producţii ale Teatrului Clasic din Arad: „Reunificarea celor două Corei” de Joël Pommerat (regia: Radu-Alexandru Nica), „Perplex” de Marius von Mayenburg (regia: Theodor-Cristian Popescu) şi „Cerc Oglindă Transformare” de Annie Baker (regia: Cristian Juncu). Consemnate la vremea lor în revistă, ca succese, primele două spectacole au la bază texte puternice din dramaturgia contemporană europeană, ghidate de mâini ferme regizoral şi spirite ludice. Nu acelaşi lucru se poate spune despre o piesă din 2009 scrisă de americanca Annie Baker (n. 1981), pe care doar experienţa regizorului şi devotamentul actorilor au salvat-o de nişa experimentală în care putea să alunece. Căci face apel la un subiect încă puţin familiar spectatorilor români: cultura motivaţională, dezvoltarea personală prin ateliere de teatru, exerciţiile de autocunoaştere, descoperirea sinelui, dar şi a relaţiilor cu ceilalţi. Adică propria reflectare în Oglindă, precum şi poziţionarea corectă în Cercul lumii. Cu rezultat dorit, fireşte, Transformarea. Tema pare ofertantă, dar scriitoarea nu reuşeşte a-i da gradul de universalitate necesar, menţinându-se în particularul şi, adesea, superficialitatea „feliilor de viaţă”, ce se succed fără structură dramatică şi, din păcate, fără prea mult umor. N-ar fi primul şi, cu siguranţă, nici ultimul exemplu venind dinspre dramaturgia contemporană americană, dar prea ne obişnuise Cristian Juncu să câştige pariurile sale curajoase cu textul nou. Se prind însă cu încredere în jocul său „o mână de actori minunaţi ai teatrului” (citatul îi aparţine şi îşi dovedeşte veridicitatea în spectacole): Aura Călăraşu, Mariana Tofan, Ovidiu Ghiniţă, Ioan Peter, Alina Danciu şi Amalia Huţan. Li se alătură scenograful Cosmin Ardeleanu, un tradiţional colaborator al regizorului, şi light designerul Lucian Moga. Împreună decupează un spaţiu simplu, rectangular, în care se înscrie cercul personajelor, într-o alternanţă matematic continuă lumină-întuneric. De jur împrejur, pe cele patru laturi, publicul. Cerc în pătrat în pătrat. Un spectacol geometric, pe care l-am revăzut cu bucurie la Arad, în atmosfera infinit mai caldă şi mai relaxa(n)tă a Festivalului de Teatru Nou, aflat la ediţia a treia.
Mariana Tofan, Ovidiu Ghiniţă, Amalia Huţan, Ioan Peter, Alina Danciu în „Cerc Oglindă Transformare”, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
De altfel, „Cerc Oglindă Transformare” a făcut parte dintr-un Focus al festivalului, dedicat lui Cristian Juncu, ce a mai cuprins spectacolele „Dinte pentru dinte” de Yasmina Reza, o producţie a Teatrului Naţional Târgu-Mureş – Trupa „Liviu Rebreanu”, şi, de la Teatrul Nottara – „Vestul singuratic” de Martin McDonagh. Sub măiastrele pase regizorale şi cu aportul actorilor Elena Purea, Nicu Mihoc, Roxana Marian şi Vlad Zamfirescu, în largul lor, cu toţii, comicul scriitoarei franceze devine exploziv. Se râde cu lacrimi. În schimb, umorul negru al dramaturgului irlandez transformă zâmbetul în rânjet neîncrezător al unei poveşti ce se derulează cu o lentoare pe care fanii lui McDonagh o cunosc prea bine. Florin Piersic Jr. şi, din nou, Vlad Zamfirescu îşi dispută schimbul replicilor ucigător de frăţeşti. Alături de ei – Andi Vasluianu şi Ioana Calotă, într-un spectacol ce (re)deschide, poate, apetitul publicului pentru un alt tip de comic.
Elena Purea, Roxana Marian, Nicu Mihoc, Vlad Zamfirescu în „Dinte pentru dinte”, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Trupa “Liviu Rebreanu”
Şi anul acesta, selecţia Festivalului Internaţional de Teatru Nou i-a aparţinut teatrologului Claudiu Groza, aflat în miezul evenimentului încă de la prima ediţie. Fără a pierde nimic din curajul de tânăr nihilist cu care a pornit la acest drum şi nici din spiritul contemporan şi extrem-contemporan al manifestării, selecţionerul şi-a propus un festival PENTRU public. Cu tot „tacâmul” necesar: artişti talentaţi şi spectacole bune, invitaţi pentru valoarea lor, nu pentru firmă sau faimă. Comedii savuroase, spectacole „angajate”, drame care te izbesc în conştiinţă, poveşti care te pun pe gânduri, montări spectaculoase, texte clasice jucate cu o prospeţime fermecătoare a „noului”. Teatre de stat şi companii independente, creatori tineri – în fapt şi spirit – au asigurat arădenilor 9 zile de bucurie teatrală. Cu un program extrem de îmbelşugat şi felurit artistic, fără a da însă niciun moment senzaţia de bifare cantitativă (deseori întâlnită în alte manifestări de gen). Şi cu un public reacţionând cu entuziasm sincer, dar controlat raţional – atât la comédiile cu tentă politică, socială, cât şi la spectacolele cu adresabilitate directă simţurilor, emoţiei.
Mădălina Ciotea, Olimpiu Blaj, Ciprian Nicula, Cătălin Asanache, Réka Szász, în „Eşti un animal, Viskovitz!”, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea
M-am bucurat a regăsi în selecţie şi a re(re)vedea spectacole care, în ultimul an, mi-au provocat o reală dependenţă. Dependenţa de texte bine scrise, comic suculent, montări îndrăzneţe şi partituri actoriceşti model. Dependenţa de a asculta prin stetoscopul regizoral bubuiturile unui secol şi-ale unei lumi bolnave de inimă, dar şi speranţa că, odată privind în oglindă, vom vedea falsităţile, meschinăriile şi absurdităţile pe care ne clădim ceea ce se cheamă viaţă modernă. Castigat ridendo mores spunea, în Clasicism, poetul. Acum, în post-post-post… şi aşa-zisă democraţie, poate nu mai e timp să corectăm moravurile, poate că râsul nu va salva Universul, dar cel puţin va împinge răul ceva mai departe, cât să ne mai lase a ne bucura un pic de lumea asta, aşa amestecată şi nerezolvată cum o avem. Şi m-am bucurat astfel de spectacolul Teatrului Odeon – „Contra democraţiei” de Esteve Soler, în regia lui Alexandru Dabija; de coproducţia Studio Yorick / Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós” – „Beznă de mină” de Csaba Székely, regia Sebestyén Aba; de spectacolul Teatrului „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea – „Eşti un animal, Viskovitz!” după Alessandro Boffa, regia Tudor Lucanu; de producţia Naţionalului craiovean – „Profu’ de religie” de Mihaela Michailov, regia Bobi Pricop.
„Profu’ de religie”, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
Numele tânărului regizor Bobi Pricop s-a regăsit şi pe afişul unui alt spectacol invitat, ce a avut de curând premiera la Teatrul „Regina Maria” Oradea. „Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas” este o piesă nouă (2013) a britanicului David Kelly (n. 1970), al cărei subiect îl intrigă până şi pe autor. Să fie vorba despre capitalism, despre corupţie sau despre un personaj care învaţă să mintă? Deşi îşi propune să nu alunece în tezism, ci să lanseze întrebări, textul (şi spectacolul) repetă cu obstinaţie o sugestie: bunătatea şi laşitatea sunt unul şi acelaşi lucru. Aşa să fie oare? Atât de subţire să fie linia de demarcaţie? Până unde se poate merge minţind pentru succes? În pofida unei teme aparent provocatoare, „răspunsul” dramaturgului – materializat în textul piesei – este lung şi neclar, iar povestea e uneori greu de urmărit, mai ales în momentele sale corporatist-finanţiste. Termeni deloc familiari publicului alternează cu un limbaj licenţios de dragul licenţiosului, sunând artificial în interpretare (traducerea: Adina Oniciuc). Regizorul Bobi Pricop are deja o carte de vizită elegantă, fiind recunoscut (şi recompensat ca atare, cu premii festivaliere) pentru lucrul său atent cu actorii. Stau dovadă spectacolul menţionat – „Profu’ de religie”, dar şi cel de debut – „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, o producţie de licenţă UNATC, preluată apoi de Teatrul ACT, precum şi „Contra progresului” de Esteve Soler, montat la Teatrul Bulandra. Lucrul cu actorii orădeni este şi atuul acestei “Ucideri ritualice”, dar pare că nici ei nu s-au simţit în largul lor cu textul. Rolul titular, al omului integru transformat în oligarh corupt îi revine experimentatului Richard Balint, căruia i se alătură nu mai puţin cunoscuţii Ioana Dragoş Gajdo, Alin Stanciu, Mihaela Gherdan, Pavel Sîrghi, Eugen Neag şi Sorin Ionescu. Împreună duc la capăt o misiune, dar povestea şi mesajul se diluează pe parcurs. Altădată adept (de voie sau de nevoie) al minimalismului în decor, de data aceasta regizorul preferă o variantă care să completeze simbolic „acţiunea”. Şi colaborează cu tânăra scenografă Irina Moscu, creând un spaţiu alb, delimitat de două pante, pe care se pot scurge tot felul de lichide. Transparenţa apei devine roşu-sângeriu şi apoi, previzibil, negru duhnind a moarte. Imaginea este completată prin proiecţii video şi filmări în timp real, iar ambianţa sonoră e asigurată de ilustraţia muzicală live a percuţionistului Alex Szűz (invizibil, din păcate, pentru mulţi dintre spectatorii amplasaţi lateral, pe scenă).
„Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, Teatrul „Regina Maria” Oradea
Programatic sau nu, ediţia a treia a Festivalului Internaţional de Teatru Nou Arad a fost – neîndoielnic – una a tinerilor creatori, provenind – de cele mai multe ori – din mediul independent. Atraşi de varii zone ale exprimării artistice, jucându-se în mod diferit cu emoţiile. Este cazul regizoarei Sânziana Stoican şi a trioului său actoricesc – Sabrina Iaşchevici, Ionuţ Vişan şi Silviu Debu, care, prin spectacolul „Trădare”, pe un text de Harold Pinter, ne-au adus aminte de „teatrul bine jucat”, de noţiunile care se învaţă la şcoală: poveste, personaj, situaţii, relaţii, stare şi, mai ales, emoţie. Toate într-o producţie purtând deja o marcă: unteatru din Bucureşti. Dar, venind vorba despre „şcoala teatrului”, este şi cazul spectacolului „Paravan. 2 telefoane” de Matei Lucaci-Grunberg (text şi regie), al altei companii bucureştene, Jamais Vu, producţie multi-premiată la Gala Tânarului Actor HOP 2014, reunind tineri şi foarte tineri absolvenţi UNATC, unii încă masteranzi: Irina Antonie, Iulia Ciochină, Tavi Costin, Andrei Cătălin, Mădălina Craiu şi Ştefan Huluba. O comedie irezistibilă despre facerea unui spectacol, atât de bine scrisă, încât şi „glumele interne” capătă statut de „bun public”.
Irina Antonie, Andrei Cătălin, Mădălina Craiu, Tavi Costin în „Paravan. 2 telefoane”, Compania Jamais Vu Bucureşti
Pentru apelul direct, necondiţionat la emoţia spectatorului, indiferent de background, specializare sau alte date ce contează în sondaje, organizatorii festivalului au invitat o serie de spectacole non-verbale. Care şi-au atins scopul, fiecare prin mijloacele sale specifice: dansul, muzica, animaţia cu marionete, elementele de circ (foc, explozii, catalige, acrobaţii, artificii şi jonglerii). Fascinaţia spectaculosului şi artiştii remarcabil antrenaţi şi-au dovedit forţa în producţia „Kampf” a Teatrului de Mişcare Studio M Sfântu Gheorghe, regia şi coregrafia Fehér Ferenc; spectacolul de teatru-dans „Antonimul veneţian” pe un concept de Simona Donici, muzica Cári Tibor, regia şi coregrafia Baczó Tünde; „Reflection” – o producţie Lightwave Theatre Company, în regia Cristinei Andreea Ion; „To Meet Prospero” de Yaroslav Fedoryshyn, după Shakespeare, un spectacol al Teatrului Academic Voskesinnia din Liov (Ucraina).
Alte multe spectacole, concerte şi lansări de carte s-au regăsit în programul festivalului recent încheiat. Aproape năvalnic, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad îşi retrăieşte – cu maturitate – tinereţea. Este un fenomen de urmărit.
Print