E timp la golful vechi să vii:
Tăcerea, verbele sunt coapte.
Pe dunga zării arămii
Au fâlfâit fluturi de noapte.
Poate că n-ai să recunoști
Corabia care mă duce,
Prădata de barbare oști
În veac mai leneș, prin Moluce,
Și n-ai să-ți amintești nimic
Decât cum cântă pentru tine,
Înzorzonate pe talpic,
Inimi de scoică în ciorchine.
Am hidromeluri și absint
În ea, din menta tropicală.
Am aur roșu, am argint
Arborescent, crescând în cala.
Covoare plutitoare port
Chiar lângă mine, pe dunetă,
Am stive de vederi din port
Și-un pui de barză cinegetă.
Ori poate toate câte duc
Îți par ciudate și streine,
Am mări, atunci, de gând năuc
Cu largi ostroave pentru tine,
Ori poate tot ți-e dor de-un Nord
Livid, cu măguri scandinave.
Am liniști aspre, din fiord,
Furate de pe alte nave.
Ori poate vechiul nostru chei
De inima ți-e mai aproape,
La el vom merge, dacă vrei
S-auzi cum clipocește-n ape.
Nu ocoli, nu-ntârzia,
Vezi spaima mea printre catarge?
E noaptea-n jur atât de grea
Că alba-ți luntre se va sparge.
Print