Iubirea în 2016. Cât de romantică sau tandră mai poate fi. Şi ce mai înseamnă să iubeşti? Acum câţiva ani când Joaquin Phoenix se îndrăgostea de o voce dintr-un device care până la urmă îl mai şi părăsea în „Her” am realizat brusc că până şi în acest sens se poate cam orice. Cum ne mai manifestăm astăzi iubirea? Uneori ne copilărim excesiv sau dăm totul pe glumă ca Doamne-fereşte să nu cumva să părem îndrăgostiţi. Nu prea mai e cool să iubeşti. Mai bine să te declari public pe profilul de Facebook „In an open relationship” şi să îţi vezi liniştit de căutări pe Tinder. Acum ne îndrăgostim prin smartphone. Prin aplicaţii. De fapt cea mai trainică relaţie cu el o avem. În rest doar îl înșelăm cu parteneri de o noapte sau de câte jumătate de oră. Apoi swipe şi o luăm de la capăt. Şi, în fond, de ce să te mai complici? Swipe şi fără complicaţii, igienic, rapid şi fără suferinţă bifezi căsuţa cu „sex” şi îţi vezi de stresul şi depresia ta. Iubirea e cam old fashioned. Şi cam cheesy. Şi cam over rated. În afară de like-urile multe primite la câte un citat siropos nu îţi e de prea mare folos conceptul ăsta. Aşa că… fuck love.
„Open” – one-man show cu George Albert Costea realizat de Asociația Reciproca din Cluj, în parteneriat cu Federația Fabrica de Pensule și Asociația GroundFloor Group, regizat de Leta Popescu şi având-o ca dramaturg pe Ana Cucu Popescu este o modalitate artistică de a vorbi astăzi despre iubire la modul cel mai personal. Parcursul dramatic porneşte de la un cadru general, prietenos, vag, aproape poetic, în care George ne spune cu zâmbetul pe buze cui se adresează. Pe-ndelete, cu răbdare şi mult umor. Ne priveşte în ochi şi ne vorbeşte ca unor amici (nu prieteni pe Facebook). Şi totul este foarte relaxat şi chiar simpatic. Şi are şi trimiteri culturale. Şi îl citează şi pe Ortega y Gasset cu tot cu referinţa la ediţia publicată la Humanitas în 2012.
Şi de la această împrietenire se ajunge încet-încet la straturi extrem de personale de interpretare şi la un moment dat nu mai ştii ce e ficţiune şi ce e pe bune şi cât de mult e inspirat din viaţa cui şi te întrebi tu însuţi cât de sincer ai fost la început când zâmbeai politicos. De la ofertele generoase şi ispititoare ale unor fel şi fel de cluburi sexuale exclusiviste se ajunge la o poveste în care protagonistul e George. Şi la o discuţie pe un chat proiectată pe pânză în care personajul George „negociază” o partidă de sex cu un anume Gaby. Cu toate detaliile. Mai explicit decât la piaţă. Acolo ceri legătura de pătrunjel, o plăteşti şi pleci. Pentru un sexual-encounter, însă, trebuie să tastezi unui străin pe care îl cunoşti de nici cinci minute şi pe care l-ai văzut în câteva poze ce şi cum îţi place şi ce eşti dispus să faci. Devii intim via Grindr sau erotic-flirt.ro înainte de actul în sine pe care îl anticipezi. Excitant? Periculos? Tabu? Se poate.
Parcursul artistic al lui George Albert Costea este nu doar foarte personal, ci şi extrem de asumat şi astfel emoţionant. Subiectul poate sau nu să îţi placă. Poţi să accepţi sau nu. Poţi să fii sau nu homofob. Impactul socio-moral şi concluziile legate de mesaj aparţin fiecărui spectator în parte. În cazul unor asemenea expozeuri artistice cu clare intenţii de awarness, îndemn la toleranţă şi vagi urme de militantism de orice fel aprecierile extra-artistice trebuie semnate de fiecare spectator în nume propriu. Gustul social e mai sensibil decât cel estetic, iar politically-correctness-ul e mai dat dracului decât judecata de valoare. Din punct de vedere artistic, însă, performanţă în interpretare există. Călătoria iniţiatică prin care eşti purtat pe aceste tărâmuri ale socializării sexuale, în care schimbi râsul pe lacrimă şi eşti condus în aşa fel încât să vezi omul din spatele conceptelor are o destinaţie personală, însă în aceeaşi gară. George Albert Costea este un actor nu doar carismatic şi talentat, ci un performer sincer. Chiar şi cu muzica bubuind în difuzoare, chiar şi cu proiecţiile colorate chiar şi cu vocea filtrată prin microfoane, îi vezi sclipirea din ochi şi îi simţi vibrato-ul lacrimii care îi cade pe dinăuntru. Sinceritatea pe scenă este, poate, acel ceva care hotărăşte calitatea aplauzelor de la final. Iar George Albert Costea o are din plin.
Ieşi din sală şi îi trimiţi celui pe care îl iubeşti un mesaj. Pe WhatsUp cel mai probabil. Dar în loc de emoji tastezi „Te iubesc”. Cam acesta este efectul spectacolului „Open”.
„Open”
cu: George Albert Costea
regia: Leta Popescu
dramaturg: Ana Cucu Popescu
tehnic: Attila Almási
sound design: Mihai Moș
video: ousia
producător: Asociația Reciproca în parteneriat cu Federația Fabrica de Pensule și Asociația GroundFloor Group
spectacol recomandat 16+
photo: Roland Váczi
Print