„Sonetul 130” de W. Shakespeare

Nu-s ochii dragei mele stropi de soare

Şi roşul gurii ei nu-i de coral.

De-i albă neaua, sânu-i oacheş pare

Şi negrul păr i-e ca o sârmă-n val.

Ştiu roze albe, ştiu şi roze roşi,

Dar nu-i socot obrajii trandafiri

Şi-s bălsamuri mai dulci să le miroşi

Decât e boarea întregei sale firi.

Îmi place s-o aud, deşi plăcut

Mai mult mi-e zvonul muzicilor parcă.

Eu mers de zână încă n-am văzut,

Dar draga mea e clar că-n ţărnă calcă.

Şi totuşi, eu o cred la fel de rară

Cum spun şi cei ce mint când o compară.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.