Stéphane Delvaux, un „artisto”

Patryk Voicu

În cadrul Festivalului de Internaţional de Teatru am reuşit să văd multe spectacole foarte bune, unul dintre ele a fost „Artisto” al Companiei belgiene Riro Larmes ASBL.

Stéphane Delvaux, el este Artisto, şi ce „artisto”. Aşa se prezintă publicului la sfârşitul fiecărui moment. Spectacolul este divizat în mai multe părţi, marcate de „elastico” ce îl trage după el cu greutate iar apoi acesta scapă ori cu mână sa, ori cu el luându-l pe sus la început îmbrăcat iar la sfârşit dezbrăcat. Momentele sunt pline de haz, sala prăbuşindu-se de râs în majoritatea timpului. Este greu de relatat ce se întâmplă pe scenă, pe scurt Artisto face diferite numere de iluzionism, de jonglerie completate cu glume şi cu o prezenţă scenică ireproşabilă. Scenele sunt bazate probabil pe un anumit scenariu dar în mare sunt realizate prin improvizaţie, prin interacţiunea cu „publico”, la un moment sunt chemate pe scenă două persoane, pe seama cărora Artisto face glume; unei femei din public îi sună telefonul, moment în care protagonistul coboară, ia telefonul şi răspunde, dar nu poate vorbi oricum căci are trei bile în gură, se enervează şi aruncă telefonul într-o valiză ce o avea pe scenă. Tot spectacolul este compus din astfel de momente pline de dinamică şi de umor foarte bun. Artisto vorbeşte o italiană-franceză-engleză ce completează tot acest show, îi oferă universalitate, îl înţelegi foarte bine, asta şi datorită gesturilor excentrice şi exagerate. Trebuie să recunosc faptul că nu ştiam la ce să mă aştept înainte de a ajunge la Teatrul Gong unde a avut loc reprezentaţia, astfel m-am putut lăsa dus de val, şi am ajuns în lumea pantomimei, jongleriei, iluzionismului, teatrului de păpuşi, comediei, acrobaţiei, totul venind de la un singur om: Elastico sau Artisto, de fapt Stéphane Delvaux, din partea mea şi a tuturor spectatorilor prezenţi în sală, jos pălăria!

„Artisto” nu este un spectacol de teatru, este mai de mult un show de divertisment, dar acest Artisto mie îmi pare perfect, această calitate de a antrena publicul şi de a-l revitaliza de fiecare dată când începea să se scufunde în tăcere, mi s-a părut de excepţie. Să fiu sincer nici nu am mai văzut un astfel de spectacol, nu te puteai abţine să nu râzi aproape la orice moment; o prezenţă scenică ireproşabilă, ce m-a lovit ca un fulger din prima secundă până în ultima a show-lui. Lucruri ce aparent nu au nici un haz, datorită felului în care le repeta la nesfârşit dar şi modul în care erau relatate, te făceau să crezi că e ceva incredibil, banalul a devenit magnific.

Print

Un Comentariu

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.