Scrisă prin 1942, însă având premiera absolută doar în 1946, adică la doar un an după dispariția enigmatică a autorului (spun asta, deși mie îmi e din ce în ce mai clar că, din felurite motive, printre care și acela de a fi băgați în seamă, unii istorici literari complică și caută conotații politice în ceva ce este mai mult ca sigur un tragic accident de circulație), piesa Ultima oră continuă să figureze în repertorii, să placă, să fie pe gustul celor care își cumpără cinstit biletul la casieria acelui teatru ce se hotărăște să o pună în scenă.
Sigur, o analiză cât de cât atentă dovedește fără putință de tăgadă că e o mare distanță valorică între șăgalnica, învăluitoarea Jocul de-a vacanță și etern fermecătoarea Steaua fără nume, pe de o parte, și Ultima oră. Mai întâi fiindcă intriga acestei din urmă piese (ultima din enumerare) este una relativ elementară. Chiar neverosimilă. Căci, orice s-ar spune, e foarte puțin probabil ca o tânără studentă pe nume Magda Minu, oricât de inteligentă, de îndrăgostită până peste cap atât de Alexandru cel Mare din Antichitate cât și de conferențiarul de Istorie antică Alexandru Andronic, oficial din zilele noastre, să izbutească, într-un timp record, adică în nici mai mult, nici mai puțin de 24 de ore, să păcălească pe toată lumea. Pe marele afacerist Grigore Bucșan pe care îl obligă să finanțeze nu numai cercetarea în domeniu, înființând o Societate Anonimă, ci și o expediție științifică ce seamănă mai curând cu un lung voiaj de nuntă, Universitatea, pe ministrul Învățământului și, la o adică, întreg guvernul.
Aceeași Magda Minu se ia la trântă și îi face knock-out pe toți marii moguli de presă, și aceasta chiar dacă în perioada interbelică sintagma era încă necunoscută. Pe vremea aceea lumea era, în schimb, familiarizată cu sintagma Ultima oră, și nu cu aceea de Breaking News. Pe care o preferă drept titlu regizorul Mircea Cornișteanu, care s-a aplecat asupra textului într-un spectacol produs de Teatrul de Comedie.
Rolul Grigore Bucșan este și el, pe mai departe, tentant pentru ceea ce se cheamă „greii scenei” care, la rându-le, se iau la trântă cu marile creații de odinioară ale lui George Constantin (din spectacolul lui Valeriu Moisescu, de la Nottara, spectacol în care strălucea și Ștefan Iordache) sau Mircea Albulescu (care a jucat rolul la Televiziune). Aceasta, în ciuda faptului că, la nivelul scriiturii, personajul este și el relativ schematic. Grigore Bucșan nefiind altceva decât omul doar în aparență atotputernic, însă temător până în măduva oaselor că oricând poate interveni accidentul, imprevizibilul, sfârșitul. Adevăratul Grigore Bucșan este cel din semi-obscuritatea biroului, cel căruia îi este frică de singurătate. El devine altfel, hiena, rechinul, doar în clipa în care are în față oameni. Pe care îi tratează drept marfă. Cărora le cere să își spună cât mai rapid prețul, de la care așteaptă răspunsuri rapide la întrebări mai mult decât cinice. Conștienți de schematismul personajului, toți marii actori care au înregistrat izbânzi în respectivul rol au căutat să-l îmbogățească. George Constantin a mizat pe o anume interiorizare, pe tăceri, pe șoapte, pe capacitatea lui extraordinară de a face astfel încât versatilul Grigore Bucșan să provoace teamă și să determine supușenie prin arta insinuării, fără să fie nevoit să ridice vocea, Mircea Albulescu a luat predominant în calcul duritatea, agresivitatea personajului care nu era atenuată defel de costumele elegante purtate de acesta.
Și cu toate acestea, în pofida tuturor defectelor ei mai mult decât evidente, piesa lui Mihail Sebastian interesează. Are pe mai departe trecere la public. Indiferent dacă se joacă în forma ei originală, cu acțiunea cantonată în perioada interbelică, ori că este adaptată, transplantată în contemporaneitate, din dorința de a surprinde cât mai mult din realitatea contemporană. Din ticăloșia încrengăturilor cvasi-mafiote dintre marii afaceriști care, într-o noapte, vând și cumpără aproape orice, politicienii care le execută ordinele și patronii de presă ce le fac tuturor jocurile.
Mircea Cornișteanu a optat, cum spuneam, pentru adaptare. Care nu se limitează doar la o comercială schimbare de titlu ori la inserarea unor știri de televiziune în final. Nu a greșit prea mult regizorul spectacolului de la Teatrul de Comedie. Operațiunea nu a fost însă dusă până la capăt. Mai era de lucru, mai trebuiau rescrise unele secvențe, se cuveneau înlocuite câteva cuvinte. Dar chiar și dacă adaptatorul ar fi lucrat mai în profunzime, ceva-ceva tot ar fi trădat cantonarea irevocabilă a lui Sebastian și a scrierilor sale în interbelic. Da, Shakespeare este contemporanul nostru, Cehov înseamnă, cum bine spunea George Banu, doar aproapele nostru, iar lui Sebastian îi șade cel mai bine între cele două conflagrații mondiale. Atunci când timpul curgea puțin altfel, dar și când articolele, fie ele științifice sau de opinie, erau dactilografiate, trimise la gazetă, culese de linotipiști (de aici și greșelile de la care pornește totul în Ultima oră) ori când universitarii vorbeau la Radio și țineau acolo conferințe cu caracter științific.
Nu am nici cea mai mică îndoială că Breaking News a însemnat un pariu imens pentru George Mihăiță, interpretul lui Grigore Bucșan. Nu fiindcă George Mihăiță ar fi dorit să rivalizeze cu George Constantin ori cu Mircea Albulescu, ci pentru că este pus în situația de a se lupta cu acel George Mihăiță, interpret ideal pentru oameni înțelepți, buni, simpatici, cumsecade, hâtri. George Mihăiță a știut ce să păstreze și ce să gonească din rolurile care i-au devenit marcă de înregistrare. A construit un contre-emploi în care avem și răutate, și perfidie, și versatilitate, și teamă, și persiflare, și auto-persiflare, și ironie și auto-ironie. Bucșan al lui George Mihăiță e cabotinul incult, mereu la pândă, veșnic cu simțul momentului, care știe și când să ridice tonul, și când să cedeze, și când să adopte lupta la baionetă, și când să intre în defensivă. Totul în doze infinitezimale.
Foarte bun mi s-a părut și Dragoș Huluba, în rolul profesorului Alexandru Andronic. Agitat, mirat, neînțelegând ce i se întâmplă, cinstit, un om din alte vremuri. Așa l-a construit Dragoș Huluba pe Alexandru Andronic. Cu o mică doză de ionescianism. Grăitor pentru atemporalitatea sau, mai corect spus, defazajul conferențiarului de Istorie Antică Andronic este și decorul pentru interiorul locuinței acestuia, decor conceput ireproșabil de Puiu Antemir. Nu la fel de ireproșabile mi s-au părut costumele, îndeosebi cele cu care Clara Labancz a înveșmântat personajele feminine. O am în vedere în primul rând pe Andreea Samson, care ea însăși nu mi s-a părut tocmai potrivită pentru rolul Magda Minu. Nici în cazul Teodorei Stanciu (Werner), Andreei Alexandrescu (Gaby) sau Mihaelei Măcelaru (Pompilia) lucrurile nu stau cu mult mai bine. O excepție – Aurora Leonte (Ana). În reprezentația văzută de mine, Alexandru Pop a început bine evoluția sa în rolul I.D. Borcea, însă mai apoi a căzut în ardelenisme și ocheade la public, toate din repertoriul vărului Săndel. Uitând că reprezentația se desfășoară în cadrul Festivalului Zile și nopți de teatru la… Brăila. Au avut bune evoluții Dan Tudor (Brănescu), Marius Drogeanu (Ștefănescu) și Andrei Runcanu (Voicu). Un admirabil crochiu a desenat veteranul Eugen Racoți în Agopian.
Teatrul de Comedie din București
BREAKING NEWS – adaptare după ULTIMA ORĂ de Mihail Sebastian
Regia și ilustrația muzicală: Mircea Cornișteanu
Decorul: Puiu Antemir
Costumele: Clara Labancz
Cu: George Mihăiță (Grigore Bucșan), Dragoș Huluba (Alexandru Andronic), Sandu Pop (Borcea), Andreea Samson (Magda Minu), Dan Tudor (Brănescu), Teodora Stanciu (Domnișoara Werner), Andreea Alexandrescu (Gaby), Aurora Leonte (Ana), Eugen Racoți (Agopian), Marius Drogeanu (Ștefănescu), Mihaela Măcelaru (Pompilia), Andrei Runcanu (Voicu).
Data reprezentației: 17 septembrie 2018
Print