Umor involuntar

Of, dragii mei, am impresia c-o să dau ortu’ popii, dacă nu vine primăvara mai repede. Aşa, câteodată, că doar drăcuşor mort nu s-a pomenit. Parol, prea se întrece cu gluma. Bate un vânt nesuferit şi păgubos prin capitala voastră, că se simte tare şi prin gazete. Pe cuvântul meu de bufon! Caută omu’ o chestiune isteaţă, să-şi mai irige creierul, dar comentariile publicate parcă te îndeamnă să hibernezi la nesfârşit…

Noroc că umorul involuntar este atât de bogat reprezentat în ziarele voastre! Cum de aţi trecut pe lângă aşa o idee? Cum să nu-l facă Domniile Voastre brand naţional? Nu e păcat?!

Iată m-am oprit asupra unei mostre proaspete, apărute în suplimentul ziarului „Româna liberă” de joi, 11 martie (http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/a179595-cand-nu-mai-e-nimic-de-asteptat.html).

Ce să fie, ce să fie?/ Sărăcuţa de hârtie/ Toate le rabdă/ Şi e tare oarbă! Ce sunt acestea? O şmecherie ieftină de-a mea, dar de folos. Sunt, fireşte, nişte versuri în sensul primitiv al termenului – o imagine uşurică tare, nişte terminaţii care fac o rimă primitivă şi un ritm chinuit. Le-am scornit cu uşurinţă şi plăcere ca să exprim şi eu părerea mea de bufon de tot râsul. Sărăcuţa de hârtie rabdă texte de nerăbdat. De ce, nu am habar, că hârtia nu-i deloc ieftină. Aşadar şi prin urmare, pasămite o cronicuţă la spectacolul „Sfârşit de partidă”, montat de Tocilescu la Metropolis. Pentru mine, ca cititor, e o jignire, (involuntară şi ea, nu mă-ndoiesc) o exemplificare irezistibilă a umorului involuntar. Din ea aflăm următoarele:

1. că la un spectacol după Beckett nu te duci cu aşteptările cu care te duci la unul de stand-up comedy (cum ar zice al vostru prezidente, „iarna nu-i ca vara”);

2. că „pentru unii, Becket poate părea de neînţeles sau neinteresant”. Eu sunt curios peste poate să aflu ce dramaturg nu poate părea astfel pentru unii. Shakespeare e pentru toate gusturile, să înţeleg, sau Cehov sau cine mai doriţi Domniile Voastre?

3. că Mihai Constantin este „un actor extraordinar” (idee la care subscriu fără rezervă). În schimb, întreb, Răzvan Vasilescu n-o fi fiind demn nici să i se amintească numele? E un fitecine în teatrul românesc, să-nţeleg eu? O fi, pentru unii. Pentru mine, ba.

4. că Teatrul Metropolis „şi-a făcut un public din amatori de comedii uşurele”. Ca atare, completez: comedii uşurele ca „Hamlet”, montat de Laszlo Bocsardi, „În rolul victimei”, regizat de Felix Alexa, „Ajutorul”, în regia lui Alice Barb, „Eseuri despre banalitatea răului”, spectacol pus în scenă de Mihai Măniuţiu şi multe altele. Comedii berechet, parol!

5. că „cel puţin în cazul clasicilor”, trebuie să te informezi înainte, adică să citeşti un rezumat al piesei să vezi despre ce e vorba. Păi cum să nu, mai încape vorbă?! Iar la un „clasic” ca Beckett… Oare ce o fi vrut să spună autorul articolul prin „clasic”? Mă tem că l-a folosit ca sinonim pentru „cunoscut, consacrat”? Altfel, în ce sens o fi fiind Beckett clasic? It beats me, cum se zice azi prin Anglitera.

6. că  piesa amicului lui Joyce „nu este nici pe departe un spectacol “distractiv”. Cu personajele sale bizare, situaţiile postapocaliptice, obsesiile legate de degradarea trupului şi degradare în ge­neral, cu jocurile cinice şi cu obsesia legată de aşteptarea “sfârşitului”, Bec­kett nu este chiar dramaturgul pe care să-l alegi pentru o seară de distracţie. Însă poate fi un foarte bun scriitor care să te ajute să îţi mai  

pui nişte întrebări.” Just! Se opune cineva? Nici nu ştie autorul câte întrebări îmi pun eu! Aşa-i că le zice bine, vorba nemuritorului Gambeta? (şi urmează un „rezumat” al piesei lui Beckett, de care vă cruţ).

Acu’ hai să ne punem şi noi nişte întrebări. Deşi e redundant, că reies din cele de mai sus.

1. Ce fel de text este acesta? O fi crezând omu’ că e o cronică? Un articol de opinie, gen editorial? Mie îmi pare o struţocămilă, cum zicea pişicherul ăla moldav care-a scris „Istoria ieroglifică”. O fi fiind un text de popularizare a artei, aşa ca pentru weekend, lângă nişte integrame? Ajutor, rogu-vă!

2. Să nu ştii e omenesc, cel mai omenesc – ca să zic aşa – lucru din lume. Dar, dacă îi dai drumul comentariului în spaţiul public, de ce să nu te informezi? Altfel, cum poţi fi credibil? Cum să nu te descalifici? Ar fi foarte simplu să nu te faci de râs spunând că la Metropolis vin iubitorii de comedii uşoare, că Beckett e un clasic şi că iarna nu-i ca vara. De ce să n-ai milă de sărmana hârtie? Şi de sărmanul cititor? El cu ce e vinovat? Nu e păcăleală, din moment ce cumpără ziarul şi dă peste aşa ceva? Umor involuntar, zis, dar pentru ăia care ştiu alfabetul. Pentru ăilalţi, doar păcăleală.

Hai, că mă opresc. Ca să nu continui în acelaşi ton.

Aştept să vă înfierbântaţi. Aveţi milă şi nu mă dezamăgiţi!

Print

2 Comentarii

  1. emilia 18/03/2010
  2. Mariana Brezan 18/03/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.