Valentin Uritescu sau despre smerenia învingătorului (II)

Smerenia îl face pe Valentin Uritescu să vorbească despre marii lui colegi – egali cu el – cu respect şi cu recunoştinţă, parcă, fiindcă a intrat (aşa cum a zis odată) în aceeaşi oală cu ei. Spune că în Mincinosul, jucându-l pe Pantalone, îi “ridică mingea la plasă lui Claudiu Bleonţ”. Pentru Radu Beligan sau Mircea Albulescu foloseşte apelativul “meşter” – în teatru, cel mai iubit superlativ absolut. “La umbra bisericii din Vinerea l-am simţit pe Dumnezeu” – asta mărturiseşte Vali cu bucurie adâncă. Dumnezeu i-a sădit în inimă sâmburele de lumină datorită căruia poate vedea dincolo de orice aparenţă şi poate recunoaşte valoarea. Creştin adevărat, îl văd cum participă deplin la succesul colegilor şi cum suferă dacă, din nebăgare de seamă, supără pe cineva. Om drept, nu tolerează nedreptatea şi sancţionează ipocrizia. Întâmplări ale vieţii şi ale carierei – descrise şi în volumul recent apărut – probează acestea spuse.

Primul pas adevărat în carieră l-a făcut nu la Brăila, unde se ocupa mai degrabă cu pescuitul, ci la Piatra Neamţ, unde l-au chemat Sandu Lazăr şi regretatul Ion Cojar. Actor de anvergură comică, Valentin Uritescu a avut, aici, la Teatrul Tineretului prima întâlnire cu un rol pe muchea dintre dramă şi tragedie, în spectacolul Mai înainte de a cânta cocoşul (de Ivan Bukovkan), regizat de Eduard Covali. Tânărul actor a valorificat şansa de a se afla în preajma unui om de teatru cu destin exemplar. Coincidenţa face ca acesta să fi fost şi primul spectacol (1975) semnat de Covali în calitate oficială de regizor artistic al Teatrului Tineretului, dar… e o altă poveste. Un an mai târziu a jucat în Răfuiala lui Massinger, spectacol pus în scenă de Alexandru Dabija, în rolul lui Giles Overreach, pentru care a fost şi premiat. Tot cu Dabija a lucrat O noapte furtunoasă de Caragiale (Jupân Dumitrache). La TT a rămas până în 1980, jucând în regia lui Emil Mandric, Silviu Purcărete (Peter din Romeo şi Julieta, Shakespeare) sau Zoe Anghel Stanca (Nastratin Hogea din piesa omonimă a lui Mircea Florian).

Următorii zece ani (1981- 1990) îi petrece pe scena Teatrului Bulandra din Bucureşti. Phil Hogan în Luna dezmoşteniţilor (de Eugene O`Neill, regia Sanda Manu), Lagrange în Cabala bigoţilor (de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu) Minică, Un vizionar, Gură Strâmbă în A treia ţeapă (de Marin Sorescu, regia Ion Caramitru), Delca în Dimineaţa pierdută (de Gabriela Adameşteanu, regia Cătălina Buzoianu), Orgon în Tartuffe (de Molière, regia Alexandru Tocilescu) sunt roluri pe care Uritescu le-a cizelat îndelung, pentru că niciodată nu şi-a considerat talentul altceva decât lut bun de modelat.

Horea Popescu (Avram Iancu, de Lucian Blaga – Popa Păcală, Tărâmul celălalt, de Duşan Kovacevic – Bărbierul), Andrei Şerban (Livada de Vişini, de Cehov – Simeonov Piscic), Dan Micu (Tehnica Raiului, de Mihai Ispirescu – Leu), Nicolae Scarlat (Strigoii, de Ibsen – Engstrand), Grigore Gonţa (Numele trandafirului, de Umberto Eco – Salvatore, Crimă pentru pământ, de Dinu Săraru – Şeful de post, Take, Ianke şi Cadîr, de Victor Ioan Popa – Ilie Iţic), Felix Alexa (Vrăjitoarele din Salem, de Arthur Miller – Korey, Nunta lui Krecinski, de Suhovo-Kobîlin – Raspluev) sunt doar câţiva dintre regizorii în spectacolele cărora a jucat pe scena Naţionalului bucureştean din 1991.

Roluri memorabile care au intrat în conştiinţa spectatorilor. Chiar şi cei care nu merg la teatru îl cunosc din filme sau de la televizor. Fiecare se regăseşte într-unul sau altul dintre rolurile sale. Roluri pe care le-a construit, pe fiecare în parte, cu disperarea de a fi perfect. Cu gestul cel mai profund ortodox, Valentin Uritescu şi-a făcut din boala care i-a venit în anii de plenitudine cel mai de nădejde aliat în urcuşul pe calea îngustă a Adevărului. Cred că omul acesta – pe care oricine i-a fost spectator îl iubeşte – este un fericit care a înţeles planul lui Dumnezeu.

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.