Valentin Uritescu sau despre smerenia învingătorului

Ai senzaţia că îşi caută cuvintele atunci când vorbeşte. Valentin Uritescu nu se exprimă fluent şi graţios. Efortul de a găsi rostul cel adevărat al spusei sale e vizibil pentru interlocutor. Celor înduhovniciţi li se întâmplă asemenea. Pentru că gândul lor are stavilă închiderea buzelor care păstrează tăcerea cea de aur. Aş!, ar zice regăţeanul, asta-i a ardelenilor…

Valentin Uritescu s-a născut la Vinerea, în judeţul Alba. Acum două zile (că azi îi luni), acum şapte decenii. La mulţi ani, Vali! Cine-l cunoaşte ştie că sufletul lui de creştin nu poate minţi. Uitaţi-vă la cartea asta pe care a lansat-o la Bookfest: se cheamă “Aşa sunt eu, prost!”, adică sincer şi adevărat, gol în faţa tuturor, aşa cum l-a făcut Dumnezeu – “Eu scriu aceste rânduri fără să fac pe scriitorul, fără să arăt cât sunt de cult şi de deştept… Nu! Eu vreau să vedeţi cât sunt de prost, adică aşa cum sunt de-adevăratelea. De aceea nu schimb nimic, nu ascund nimic, nu înfrumuseţez nimic”. Cu adevăr, chiar dacă de multe ori cumplit de dureros, a legat-o pe Valeria – soţia lui desăvârşită – de inimă. Valeria e frumoasă, înţeleaptă şi foarte puternică. I-a intuit marele talent, vocaţia, destinul, poate, şi şi-a asumat rolul de arac binecuvântat de taina nunţii. I-am cunoscut, pe amândoi, în primăvara anului 1993, la primul meu interviu cu Vali, scris atunci pentru “Cronica română”. M-a frapat felul în care mi-au răspuns la salut, căldura zâmbetului fiecăruia dintre ei şi delicateţea cu care m-au făcut să mă simt bine în prejma lor. A fost o întâlnire cu drag.

1993. Îl ştiam pe Sergentul Şaptefraţi… Cine nu-l ştia din serialul tv realizat de Andrei Blaier, “Lumini şi umbre” (1979-1982)? Cred că acesta a fost rolul care l-a făcut vedetă în adevăratul sens al cuvântului. Pe marele ecran l-am văzut în “Angela merge mai departe” (regia: Lucian Bratu, 1981). Tot lui Blaier îi datorează şi rolul din “Întunericul alb” (1982). Urmează “Concurs” (1982), ca unul dintre momentele esenţiale ale evoluţiei sale ca actor de cinema, în care a fost alături de Marin Moraru, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică – şi egal cu ei. “Concurs” scrie un capitol în istoria filmului românesc, iar asta se datorează fiecăruia în parte, de la regizorul Dan Piţa şi până la debutantul Claudiu Bleonţ (Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Filmului pentru Tineret de la Costineşti). “Întoarcerea din iad” (1983) îi oferă şansa colaborării cu regizorul Nicolae Mărgineanu şi cu actriţele Maria Ploae şi Ana Ciontea. Cu Nicolae Mărgineanu va mai filma “Flăcări pe comori” (1987) şi “Schimb valutar” (2008). La “Al patrulea gard, lângă debarcader” (regia: Cristiana Nicolae, 1986), o comedie romantică pentru adolescenţii de toate vârstele, se întâlneşte cu fiul său, Bogdan Uritescu. Sergiu Nicolaescu – “Noi, cei din linia întâi” (1986); Şerban Marinescu – “Domnişoara Aurica”  (1985), “Cei care plătesc cu viaţa” (1991), “Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), “Turnul din Pisa” (2002), “Magnatul” (2004); Mircea Daneliuc –  “Iacob” (1988), “A 11-a poruncă” (1991), “Patul conjugal” (1993): sunt doar câţiva dintre regizorii cu care a mers la drum lung şi cu folos. Uniunea Cineaştilor din România  i-a acordat, pentru şapte roluri, Premiul pentru interpretare masculină. Şaptefraţi şi Gică Hau Hau… şi fabulosul rol din “A 11-a poruncă” depun mărturie pentru smerenia învingătorului.  

Despre cariera teatrală a lui Valentin Uritescu nu pot vorbi fără să mă întorc la Valeria. Dragostea lor a început în oraşul cu salcâmi, acolo unde el a venit să joace (în 1963) pe scena Teatrului “Maria Filotti”. Voia destinului, aşa cum spune Vali, i-a unit pe viaţă. Valeria a devenit temelie casei lor. Ea l-a încurajat şi l-a susţinut. Împreună au mers mai departe, la Piatra Neamţ, acolo, la “Teatrul Tineretului”, unde Vali şi-a consolidat cariera. Acolo unde Valeria a avut de dus greul anilor de glorie ai tinereţii lui nestăvilite. Răbdare îngerească şi iubire mai adâncă decât închipuirea. Rarissimă specie de femei – eu am mai cunoscut doar una singură: pe Michaela Tonitza Iordache.

Dar ar trebui să înceapă şi povestea Teatrului… Despre “Teatrul Tineretului”, despre Teatrul “L.S. Bulandra” şi despre experienţa Naţionalului bucureştean, săptămâna viitoare.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.