Vorbe şi jocuri

Tudor-Costin Sicomaş

În centrul Bucureştiului şi-a deschis uşile – căci porţi ar fi mult spus – intimul şi micuţul Teatru Mignon (îmi rezerv dreptul acestui pleonasm). Din prima zi, această elegantă şi stilată instituţie de cultură şi-a întâmpinat publicul cu spectacole de calitate: „Vocea umană” (cu Oana Pellea, în regia Sandei Manu – spectacol preluat de la Teatrul Metropolis), „Moftul român” (un spectacol creat de Lari Giorgescu, inspirat din momentele lui Caragiale), „Muzicanţii din Bremen” (un simpatic şi colorat spectacol pentru copii) şi, cea mai recentă premieră, „Vorbe, vorbe, vorbe…”. Acesta din urmă creează tema articolului de faţă, ales datorită calităţilor sale admirabile de a se ridica la nivelul unui spectacol de înaltă clasă.

Actriţă şi compozitoare, Delia Nartea se află de această dată la prima întâlnire cu postura de regizor de teatru şi, cu ocazia acestui eveniment, a ales trei actori foarte tineri şi talentaţi şi cinci texte spumoase ale regretatului dramaturg şi umorist Dumitru Solomon. Ca de fiecare dată, acesta din urmă reuşeşte să surprindă cu o excelentă intuiţie problemele de cuplu, de război dintre sexe şi toate peripeţiile care decurg din ele. Cei trei tineri actori care le dau viaţa personajelor lui Dumitru Solomon sunt aleşi „pe sprânceană” – pentru a mă exprima în concordanţă cu autorul. Oleg Apostol şi Luminiţa Bucur se desprind cu deosebire din decorul actoricesc al generaţiei lor.

Amândoi sunt caracterizaţi de o energie debordantă şi un umor ieşit din comun – atribute pe care le-am apreciat încă de când i-am observat prima dată, la spectacolul lor de dizertaţie, „Padam, padam”, de la UNATC „I.L. Caragiale” (spectacol în regia lui Mihai Gruia Sandu). Talentul este, într-adevăr, cel care i-a ajutat extrem de mult. Dar nu doar atât. Rar reuşesc să percep din scaunul de spectator munca depusă de actori în nenumăratele repetiţii. Ei bine, de această dată, a avut loc un miracol. Tot efortul depus de actori şi-a arătat roadele în scenă, căci, lucru aproape nemaivăzut şi, mai ales, nemaiauzit, 90% din vorbele actorilor au putut fi înţelese şi auzite de toţi spectatorii. Asta da minune, mai ales în teatrul românesc contemporan. Un punct în plus pentru ei, un punct în minus pentru majoritatea celorlalţi actori de vârsta lor sau, şi mai grav, mai în vârstă. Nu vreau să îl uit nici pe Alexandru Sinca, un actor care a aboslvit cursurile de master ale UNATC chiar în această vară. Deşi apariţiile sale sunt mai puţine în spectacolul „Vorbe, vorbe, vorbe…”, tânărul interpret reuşeşte să se alăture colegilor săi prin energia şi dăruirea cu care îşi creează personajele.

Nu în ultimul rând, poate cel mai important aspect al acestui spectacol este regia. Delia Nartea, după cum am menţionat şi mai sus, se află la prima întâlnire cu postura de regizor. Şi reuşeşte să creeze un spectacol efervescent, ca o perlă într-o cupă de şampanie. Nu numai că a ales cinci texte de Dumitru Solomon („Vorbe, vorbe, vorbe…”, „Orient-Express”, „Superba, nevăzuta cămilă”, „Joc” şi „Coşmar”) extrem de inspirate, dar sunt şi foarte ofertante pentru cei trei interpreţi. Regia propriu-zisă nu constă în mari descoperiri sau maşinării scenice, ci se menţine într-o limită fină şi care lipseşte aproape cu desăvârşire din decorul teatral românesc contemporan: lucrul făcut cu minuţiozitate şi aplecare către actor.   Scenografia, semnată de Mirela Trăistaru, este simplă, dar foarte eficientă şi uşor operabilă chiar de actori – îndrăznesc să fac aici o paralelă cu teatrul japonez, unde decorul se schimbă la vedere, iar în teatrul de astăzi se practică din ce în ce mai mult. Două scaune cu rotile, în care două dintre personajele interpretate de Luminiţa Bucur şi Oleg Apostol îşi joacă iubirea şi tristeţea, două ghişee din spatele cărora aceiaşi actori îşi asumă rolul de vânzători de tichete CFR – acestea sunt singurele elemente de decor. Simple, dar foarte eficiente şi expresive şi aduc un plus de atmosferă spectacolului.

De asemenea, de amintit este atmosfera care a existat în micuţa sală a Teatrului Mignon. În public au fost prezente câteva figuri remarcante de actori români ai momentului: Virginia Mirea, Amalia Ciolan şi Florin Dobrovici, toţi arătându-se cu adevărat încântaţi atât de prestaţia actorilor, cât şi de calitatea spectacolului, în ansamblul său. De altfel, această sală s-a dovedit neîncăpătoare pentru doritorii şi iubitorii de artă de bună calitate, unii dintre ei fiind nevoiţi să stea în picioare, căci locurile fuseseră în întregime ocupate de spectatorii ce s-au arătat entuziasmaţi la final, aplaudând minute în şir.

(În încheiere, vreau doar să adaug o călduroasă recomandare tuturor iubitorilor de umor şi actorie de calitate să vină şi să asiste la acest spectacol rafinat, plin de vervă, în care trei tineri actori, sub îndrumarea unei regizoare extrem de proaspătă, având ajutorul unei scenografe ingenioase. Şi îmi permit să îndrept şi o subtilă propunere către comisia UNITER pentru viitoarea gală a acestor premii. Dragi colegi, vă promit că, venind să vedeţi acest spectacol, nu numai că nu veţi fi dezamăgiţi, dar e posibil chiar să găsiţi eventuali câştigători pentru categoria „debut”. Şi nu numai.)