Liniște, Nu se mișcă Nimic. Foi Galbene, Uscate, Roșii Că vor pica… (Nicio mișcare) Pe după case Stă soarele Spre apus. Liniște… Nu se mișcă Nimic. Culori vii Și lungi, Înspre apus. Pe nesimțite, Încet, Au dispărut aureole… Noapte. [...] Citește în continuare
Poezia de luni
vai, se nasc prea multe dive în cetăţile andive nu-ţi rămâne un pătrat să-ţi adaugi un carat nu-ţi ajunge o centimă pentru-o haină mai intimă numai foarfeci cad din cer în halatul de bărbier şi frumoase midinete vin şi pleacă-n gabriolete de-ai fi fost piticul care îşi scuipa cocoaşa-n mare găseai peşte iertător în curentul [...] Citește în continuare
Asfaltul bolboroseşte beat pe trotuare conjugat cu tălpi de gheță la soare. Ar fi ridicol să te poţi gândi la altceva decât la război. Acuma trebuiesc oameni puternici, care de asalt, păpuşoi, nu aparate de cusut cuvintele în gând. (Au mers prin oraş sirenele nechezând ca nişte cai după mânz) Sunt sigur că-n pământ copacii [...] Citește în continuare
Acele ore care cu nesații au făurit privirea-ți nepereche, vor fi tiranii propriei creații și-o vor sluți ca pe o mască veche. Ca timpul mișcător târăște vara și în hidoasa iarnă va s-o-ndrume, seve-nfrânează cu, de gheață, gheara și-i frumusețea ninsă, gol e-n lume. Din distilarea verii ne rămâne, fluid captiv între pereți de sticlă, [...] Citește în continuare
Omul care păzea luneta părea să fie filozof, părea să știe multe din tainele cerului – i-am dat doi lei să mă lase să privesc luna și să pătrund în țările misterului. N-aș fi putut să-mi închipui vreodată că ce-am văzut exista în realitate!… Am surprins stelele în somnul lor ciudat, dormind burghez, desumflate. Unii [...] Citește în continuare
Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple. De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut, prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe de aerul rotund ce m-a-ncăput. E-ntâia oară când rămân fără de viaţă, de primăvară-ncercuit cu frânghii, până miresmele îmi dau un pumn în faţă, trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi. Şi mor a doua oară, [...] Citește în continuare
Ca un tânăr câine într-o noapte m-am întors cu gâtlejul strălucind de o rană sunătoare. Uşa casei cu un ac lung tras din creier am deschis şi cu veselă ferocitate m-a izbit o boare. Mâini de măiastră, gheară vibratoare, îmi luaseră părul şi-l duceau la gură, la ochi, frecându-şi obrazul cu el de parcă ar [...] Citește în continuare
stau pe un lemn pe jumătate putred cu bureţi crescuţi la capete şi mă uit cu tristeţe la soarele care-ncepe să scapete a mai trecut o zi, se apropie aş vrea să mai rămân dar nu mai pot o, dacă măcar aş spera că atunci sufletul meu va fi liber de tot acum e-nchis fără [...] Citește în continuare
Nu te speria. Va fi atât de simplu totul Că nici nu vei înțelege Decât mult mai târziu. Vei aștepta la început Și numai când Vei începe să crezi Că nu te mai iubesc Îți va fi greu, Dar atunci voi pune Un fir de iarbă să crească În colțul știut al grădinii, Să ajungă [...] Citește în continuare
Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte. Pereţii odăii erau neliniştiţi, sub desene în cretă. Sufletele noastre dansau nevăzute-ntr-o lume concretă. O să te plouă pe aripi, spuneai, plouă cu globuri pe glob şi prin vreme. Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei, mie-mi plouă zborul, [...] Citește în continuare
Îți mai aduci aminte de casa noastră, Singuratică, nuci și castani ancestrali ascunzându-i Zidirea imaculată… Iar către scările albe Erau două șiruri posomorâte de brazi. Zidire înaltă și zveltă, un templu de spumă, Sau mânăstire… Semne ciudate împodobeau frontonul ionic Pe care ar fi putut exista o inscripție Neconcepută… Pe sub ferestrele-nalte cu gratii În [...] Citește în continuare
Toţi mă vânau. Făcându-şi pe seama mea tot felul de iluzii, mă vânau. Unii credeau că sunt morun. Şi se vedeau în faţa castroanelor cu caviar. Toţi mă vânau. Convinşi că norocul le-a scos în cale o pradă nemaipomenită, mă vânau. Unii credeau că sunt caşalot, Şi le sticleau ochii socotindu-mi tonele [...] Citește în continuare
Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim Ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastră Și nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră. O umbră o să stee mereu între noi doi (Noi, care-am fost pe vremuri lipiți ca două palme Pe pieptul unei [...] Citește în continuare
1. sigur că nu este adevărat. murind nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung care te poartă cu ochii închişi – şi te leagănă – şi la început e un somn, şi pe urmă o uitare – şi pe urmă timpul îşi pierde orice înţeles, este numai o linişte care se întoarce [...] Citește în continuare
