Când o dragoste La care lucram mai demult Mi-a reușit, Atunci o trec pe curat, Pe inima altei femei. Natura a fost înțeleaptă Creând mai multe femei Decât bărbați, Pentru că ne putem desăvârși Sentimentul, Folosind un mare număr De ciorne. [...] Citește în continuare
Poezia de luni
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid așternut e șesul cu mătasa. Norilor copacii le urzesc brocarte. Casele-adunate, ca niște urcioare Cu vin îngroșat în fundul lor de lut, Stau în țărmu-albastru-al râului de soare, Din mocirla cărui aur am băut. Păsările negre suie în apus, Ca frunza [...] Citește în continuare
De-ar fi esenţa cărnii mele gând, Distanţa crudă-n cale nu mi-ar sta, Că-n ciuda ei aş tot umbla, trecând Din depărtate zări în lumea ta. N-ar mai conta că pasu-mi şezământ Pe ţărm străin de tine-şi dobândi; Sări-ar gândul apă şi pământ Imaginându-şi unde te-ar găsi. Dar ah! Mă frânge gândul că nu-s gând, Zări [...] Citește în continuare
Ficatul bolnav al acelui oraş în care hăituiţi de respiraţia celor din spate înaintăm cor de nevolnici cu trepiede şi note, în mâini. Iubindu-ne în blănile noastre roase pielea noastră întoarsă pe dos sufletul nostru îngălbenit ca o hârtie veche ca o stampă un cor de nevolnici iubindu-se… Jderi îmblăniţi în jderi lupi îmblăniţi în [...] Citește în continuare
Despreţuiesc onori, avere; De slavă m-am hrănit destul! Alt orizont privirea-mi cere: De-așa nimicuri sunt sătul! Să nu-mi azvârle-atotputinții Nici o favoare… Nu! n-o vreu! Am o comoară-n fundul minții; De-ajuns îmi sunt acuma eu! Trec astăzi ignorat prin lume, Dar, trainic, las în viitor Un semn, o glorie, un nume Acestui imbecil popor! Să [...] Citește în continuare
Toamna, fată deocheată — Biata fată!… Deocheată, dar frumoasă şi cochetă, Mi-a intrat odată-n casă, Indiscretă, să mă-ntrebe ce mai fac… Ce problemă viitoare Mă mai doare… Ce ţigări de foi mă otrăvesc Când vorbesc… Şi ce fel de coniac Beau când tac… Şi de-atunci — Nu vreau să spun de când — Am rămas [...] Citește în continuare
Să nu vorbim de cei care-au sărit din luntre, ca s-ajungă mai devreme la ţărm: sunt nişte diletanţi ai morţii… Noi însă, pasagerii cu vocaţie, ne îndeletnicim cu diferite afaceri, dintre care cea mai bună e creşterea. Da: creştem, devenind tot mai flămânzi de nemurire. Unii se şi realizează. Ce plăcere să-i vezi crestându-şi numele [...] Citește în continuare
Afară-i toamnă, frunza ’mprăştiată, Iar vântul svârlă ’n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată. Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nimeni ’n uşa ta să bată; Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată, Să stai visând la foc, de somn să [...] Citește în continuare
Cei mai dezinvolţi – actorii! Cu mânecile suflecate Cum ştiu ei să ne trăiască! N-am văzut niciodată un sărut mai perfect Ca al actorilor în actul trei, Când încep sentimentele să se clarifice. Moartea lor pe scenă e atât de naturală, Încât, pe lângă perfecţiunea ei, Cei de prin cimitire, Morţii adevăraţi, Morţi tragic, odată [...] Citește în continuare
E o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, [...] Citește în continuare
Sunt ostenită când te simt aproape De grija ta m-aş lepăda un ceas Un greier mare nopţilor da glas Mărunte flori visează să-l îngroape. Neliniştită viaţa mea încape În umbra fără ghimpi de la popas. Ce vom avea din ce ne-a mai rămas? Nici un cuvânt nespus să nu ne scape. În voia lor vei [...] Citește în continuare
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem ca n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te-ascunzi într-un ochi străin, şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şi-atunci [...] Citește în continuare
Linişte. Căldură. Soare. Sălciile plângătoare Stau în aer, dormitând. Un viţel în râu s-adapă Şi-o femeie, lângă apă, Spală rufele, cântând. Şi din vale abia vine Murmur slab, ca de albine, Somnoros şi uniform: Râul, strălucind în soare, Ceartă sălciile, care Toată ziulica dorm. Sub o salcie bătrână Şi cu-o carte groasă-n mână Care-mi ţine [...] Citește în continuare
Noapte în fân, Stele şi prune în crengi Aş putea să rămân Vieţi şi morţi întregi În tăcerea bună Toarsă-ncet de-un greier Exilat din lună La mine în creier; În miresme-amare Uitate de mult Recunoscătoare Aş sta să-l ascult, Ca şi cum eu însumi Nu m-aş şti deplin; Vrăjită de plânsu-mi Ca de-un cânt străin, [...] Citește în continuare
