Musicalul este o bucurie de spectacol. Nu e nevoie să ai un gust format prin studiu în timp pentru a fi un bun spectator de musical. Dacă înţelegi povestea, muzica sună bine, costumele sunt frumoase, dansurile sunt în sincron şi vocile nu scapă prea multe note, atunci aplauzi încântat. Drept e că odată ce capeţi experienţă şi cumperi bilet la din ce în ce mai multe producţii de succes ale genului, pretenţiile cresc şi începi să percepi subtilităţile, să apreciezi calitatea superioară şi să faci diferenţă între bunele intenţii şi munca autohtone şi profesionalismul şi tehnica celor care au tradiţie în şcoala de musical de prin ţările care au luat în serios acest gen cu mult înaintea noastră. În continuare în România nu există şcoală de musical, încropirea ad-hoc a unor workshopuri şi cursuri nu poate ţine loc de normalitate şi bază temeinică. Poate, cine ştie, cândva, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, nu vom mai întoarce pe toate feţele aceleaşi probleme răs-ştiute cu alte cuvinte şi diverse ocazii. Până atunci putem doar să constatăm că talent şi disponibilitate există.
Unul dintre semnele bune în acest sens este spectacolul Teatrului Regina Maria din Oradea, Turpa Iosif Vulcan, „Scripcarul pe acoperiş”, aflat la şase ani de la premieră, care nu doar umple sălile din ţară la festivaluri, ci le umple cu succes şi public încântat. După o pauză destul de lungă, reluarea spectacolului semnat de Korcsmaros Gyorgy este în continuare cel mai profesionist exemplu de musical din fenomenul teatral românesc. Un spectacol de mai bine de trei ore în care se cântă live, povestea simplă e spusă din tot sufletul, iar atmosfera din mica Anatevka ucraineană rămâne cu tine mult după plecarea din sală. Râzi şi plângi şi te bucuri şi ţii minte scene şi chipuri ale celor din cor şi ochi luminoşi, mişcările bărbaţilor care dansează cu sticla în echilibru pe pălărie şi mai ales interpretarea din toata inima a celor doi protagonişti – Richard Balint în Tevye şi Ioana Dragoş Gajdo în Golde.
În decorul semnat de Vioara Bara, simplu ca soluţie, dar foarte sugestiv ca estetică, în care desenele de inspiraţie naivă via Marc Chagall sunt în perfectă armonie cu spiritul simplu şi nealterat al acestor săteni aflaţi în bătaia istoriei, tradiţia citată încă de la început are loc să se întâlnească o dată fericit, altă dată trist cu noul şi implicaţiile lui. Cele cinci fete ale lăptarului hâtru şi poveştile lor de dragoste sunt acţiunea care se împleteşte de la sine cu tema care curge pe dedesubtul spectacolului – moartea lentă a unei lumi. Şi nu e la fel de explicit şi de alb şi negru ca la Cehov. Nu avem niciun Lopahin care să taie o livadă. Aici pericolul e mult mai pervers şi mai crud. Sătenii din Anatevka nu au nicio vină tragică precum o Ranevskaia sau un Gaev. Ei cântă şi dansează cu cei care îi ameninţă cu arma şi nu înţeleg că se află la întretăiere de drumuri ale istoriei. Ei vor să îşi vadă de sărăciile, bucuriile şi tristeţile lor în această Anatevkă suspendată cumva în timp şi spaţiu. Şi pun la cale măritişuri şi glumesc şi cântă şi cred în vise premonitorii şi în fel de fel de superstiţii şi îşi ţin obiceiurile cu credinţă. Atât. Dar istoria nu îi iartă nici măcar pe cei nevinovaţi.
În acest paradox în echilibru stă frumuseţea textului scris de Joseph Stein, adaptat după povestirile lui Sholom Aleichem – metafora scripcarului care cântă pe acoperiş planează peste tot spectacolul şi fiecare scenă poate fi concentrată în această imagine-amprentă. Spectacolul orădean este cu atât mai valoros cu cât se menţine în acelaşi echilibru stabil. Mizează în primul rând pe carisma şi prezenţa scenică a unui Richard Balint care îl joacă pe Tevye cu poftă, cu mândrie parcă, asumat, cu mult umor, ironie şi sensibilitate, lacrimi în ochi şi sinceritate în scenele dramatice, mereu pe muchie de cuţit între o glumă tristă şi una plină de haz. În echilibru perfect cu el este Ioana Dragoş Gajdo – energică, cu un freamăt interior ca un motor bine turat, cu simplitate şi fără emfază, cu adevăr scenic şi momente în care vezi în ochii ei cât de mult o costă un vers cântat. Între aceste două talere solide ale balanţei e loc pentru desfăşurări ample, cor, dansatori şi interpretări nu la fel de precise, note false pe ici pe colo, desincronizări, imperfecţiuni pe care le treci cu vederea pentru că per ansamblu te bucuri de un spectacol frumos, rotund şi emoţionant din toate punctele de vedere.
„Scripcarul pe acoperiş” este mostra de musical de calitate de care teatrul românesc este capabil. Tocmai din acest motiv e mai mult decât important că s-a reluat, că este prezent la festivaluri şi că din ce în ce mai mulţi spectatori pot prinde din zbor gustul pentru acest gen de spectacol complex. Musicalul este un next level artistic pe care îl intuim de mult timp, dar pentru care nu facem mare lucru pentru a-l prinde de picior şi a-l lega în ograda noastră. Ne uităm parcă pe furiş pe Youtube la clipuri cu fragmente de prin zări străine unde scenotehnica face minuni şi tânjim la Mary Poppins zburătoare. Până atunci mai avem cale lungă. Deocamdată avem propria performanţă pe care o putem aplauda ca pe o raritate şi o putem multiplica până când se va transforma în normalitate.
Teatrul Regina Maria Oradea
Trupa Iosif Vulcan
„Scripcarul pe acoperiş” de Joseph Stein, adaptare după povestirile lui Sholom Aleichem
Traducerea: Antoaneta Ralian
DISTRIBUȚIA:
Tevye: Richard Balint;
Golde: Ioana Dragoş Gajdo;
Tzeitel: Angela Tanko/Mihaela Gherdan;
Hodel: Adela Lazăr
Hava: Alina Leonte;
Shprintze: Anca Sigmirean;
Bielke: Georgia Căprărin;
Yente: Elvira Platon-Rîmbu;
Lazăr Wolf: Ion Abrudan;
Motel: Pavel Sîrghi;
Percik: Răzvan Vicoveanu;
Fyedka: Ciprian Ciuciu;
Poliţistul: Daniel Vulcu;
Avram: George Voinese;
Mordcha: Alexandru Rusu;
Nahum: Andrei Fazecaş;
Mendel: Florian Silaghi;
Rabbi: Emil Sauciuc;
Fruma Sara: Gabriela Codrea;
Bunica Tzeitel: Corina Cernea;
Sasha: Andrian Locovei;
Shandel: Mirela Niţă-Lupu;
Yussel: Igor Lungu
SĂTENI, RUŞI, EVREI: Zentania Lacatoş, Anda Tămăşanu, Denisa Vlad, Lucia Rogoz, Andrada Ciocan, Ecaterina Hannel, Georgeta Fazecaş, Amalia Dan, Mariana Negrean, Daliana Negrean, Roxana Selegean, Eugen Neag, Florin Adameţ, Dumitru Cora, Vasile Mircea Dărăban, Ciprian Dinicu, Cosmin Cioara, Cristian Seghedi, Daniel Sandro, Liviu Moldovan, George Ștreng, Nicolae Segărceanu, Ciutak Miklos, Radu Sfăt.
Orchestră:
Dirijor orchestră: ÁRI NAGY SÁNDOR
Nicolae Levi – vioară; Ion Pîntea – clarinet; Marian Boboia – acordeon; Ilie Pop – trombon; Iosif Vasile Trendler– tobe; Andrei Seidler – percuţie; Florian Chelu – bas; Petru Boroș –contrabas.
Regia artistică: Korcsmáros György
Decoruri: Vioara Bara
Costume: Amalia Judea
Coregrafia: András Loránt
Asistent maestru coregraf: Daniel Titi Sandro
Asistent regie: Meleg Vilmos
Dirijor cor: Iloc Ovidiu
Conducerea muzicală: Áry Nagy Sándor
Print