Cred că şi asta, că ne luăm foarte tare în serios, dăunează teatrului românesc. E comic. Ne amuzăm, ne jucăm, noi ne jucăm şi de-a teatrul, şi de-a viaţa şi de-a tot. Care e marele pariu? Marele pariu e să trăieşti frumos şi să fii fericit, dacă poţi. [...] Citește în continuare
Numarul 11
Rar, foarte rar mi-e dat să văd un spectacol în care toţi cei implicaţi acceptă să intre cu totul în poveste, să se facă una cu textul. Vlad Massaci et comp. au reuşit. [...] Citește în continuare
Să spunem că montarea de la Sala Mare a Teatrului de Comedie are două atuuri. Un text care-i permite regizorului să se joace cu multele, infinitele sensuri ale înstrăinărilor lumii noastre şi patru actori care îl susţin aproape fără greşeală: Marius Florea Vizante, Sandu Pop, Mihaela Măcelaru şi Şerban Georgevici. [...] Citește în continuare
"N-are gânduri ascunse, subtilităţi filozofice, «chei» spirituale care să deschidă «puţuri» ale gândirii". Chiar aşa. N-are. Sau, mai bine zis, regia nu a urmărit aşa ceva. [...] Citește în continuare
Între 5 şi 27 februarie, cel mai recent spectacol regizat de Peter Brook, acum în vârstă de 85 de ani, este în turneu la Teatrul Barbican de la Londra. Presa britanică a anunţat evenimentul pe măsura importanţei lui. Nu este vorba doar despre câteva reprezentaţii cu “11 şi 12″, cum se cheamă piesa pusă în scenă [...] Citește în continuare
„Ce-mi place: bunul-simţ. Să beau apă în dimineţile cu soare la fereastră. (…) Mozart. Să râd. Să mă uit la cer. Să spăl vase. Să dorm. Orice animal şi orice floare. Când oamenii zâmbesc. Mirosul de vopsea şi de detergent. Copiii. Casele, obiectele vechi. (…) Să fiu protejată şi să protejez. Dragostea. Zborul. Să dau [...] Citește în continuare
Este un joc vechi, un joc de societate, o formă simplă şi puţin dură de a te face să spui adevărul… Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… „Chestionarul lui Proust”. Astăzi, actorul şi regizorul Marius Manole… [...] Citește în continuare
Teatrul lui Ionesco e unul profund emoţional, fiind al agresorului şi al victimei deopotrivă, al dominantului şi a dominatului, implicând stimuli emoţionali pentru ambele tabere. Confruntarea cu agresorul este, de obicei, subtilă şi de lungă durată. Vom încerca să împărţim agresorii, din perspectiva personajelor ionesciene, în „agresori identificaţi” şi „agresori neindentificaţi”. Agresorii identificaţi sunt cei [...] Citește în continuare
