După ce în 2013 a pus în scenă „Pescărușul” de A.P. Chov, regizorul Yuri Kordonsky se întoarce la Teatrul German de Stat Timișoara, unde va avea loc la toamnă, pe 20 septembrie, premiera oficială a noului său spectacol. Până atunci, spectatorii îl pot vedea în avanpremieră chiar înainte de încheierea stagiunii 2016/2017. În decorul lui [...] Citește în continuare
Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Lucian Pintilie… Ce îmi comunică mie, [...] Citește în continuare
În zilele de 10, 11 şi 12 iulie UNITER a organizat preselecţia pentru ediția din 2017 a Galei Tânărului Actor – HOP. Evenimentul, al cărui director artistic este Miklos Bacs, va avea loc la Costinești în perioada 4-7 septembrie. Juriul, format din actorii Maia Morgenstern și Marcel Iureş şi regizorul Petru Vutcărău, a selectat următorii [...] Citește în continuare
Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, organizează cea de-a V-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, în perioada 7-18 octombrie 2017. Ediția de anul acesta reunește 35 de spectacole de teatru, două spectacole de muzică și multe evenimente conexe la care participă artiști din opt țări: Argentina, Bulgaria, Coreea de Sud, Croația, [...] Citește în continuare
Ultima producție din stagiunea 2016/2017 a Teatrului German de Stat Timișoara (TGST) este „Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet” de Gabriel García Márquez, în versiunea scenică și în regia lui Yuri Kordonsky. Avanpremiera va avea loc joi, 20 iulie 2017, la ora 19,30, iar premiera este programată sâmbătă, [...] Citește în continuare
Ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Teatru Independent de orice UNDERCLOUD va avea loc în perioada 22-31 august 2017 la ARCUB-Gabroveni. Potrivit organizatorilor, spectacolele selectate pentru a participa în secțiunea Concurs a celei de-a X-a ediții sunt următoarele: „O femeie singură”, regia Daniel Grigore-Simion, Teatrul de Artă (cu Andreea Bibiri) „2 femei contemporane”, coregrafia [...] Citește în continuare
Când pleci, Nu știu care dintre noi a plecat, Când întind mâna Nu știu dacă nu mă caut pe mine, Când îți spun: te iubesc, Nu știu dacă nu mie îmi spun Și mi se face rușine. Odinioară Știam cum arăți, Erai Nespus de înalt și de subțire, Știam de unde-ncepi Și unde mă sfârșesc, [...] Citește în continuare
Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Liviu Ciulei… Actele componente ale sintezei [...] Citește în continuare
„Polemic și terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei povești. Și nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea, Dracul… Oamenii care o s-o asculte își vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari și esențiale fără fasoane, cu umor și [...] Citește în continuare
UNTEATRU sărbătorește șapte ani de existență și organizează cu acest prilej zilele UNTEATRU – „un micro-festival de teatru, concerte și prietenie”, care va avea loc între 19-23 iulie. „La mulți ani dragul nostru prieten! 7 e un număr. Distins, ales, clar, vertical, încărcat și poate norocos, dar e un număr. De ani, de luni, de [...] Citește în continuare
A 27-a ediție a Festivalului Național de Teatru, produs de UNITER, ARCUB și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, va avea loc în perioada 20-30 octombrie la București. Criticul Marina Constantinescu, selecționerul festivalului, a anuțat pe 5 iulie, producțiile din România selectate pentru ediția de anul acesta. Spectacolele din țară pe care publicul le va [...] Citește în continuare
Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru (FIST) se va desfășura în acest an la Bucureşti, între 9 şi 16 iulie, după ce, timp de trei ediţii, a avut loc la Suceava. Spectacolele se vor juca la Teatrul Metropolis (Sala Mare) și la Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu și Studio Space). În acest an vor participa [...] Citește în continuare
Tu vei dori să fiu îndepărtată, Misterul meu să te înnebunească, Închisă-n limba mea neomenească Fiind ce nu poți fi tu niciodată. Tu vei dori să te aștept cu mască Și vei dori prin mine să aluneci La fel de lin ca mâinile prin mâneci, Când eu foșnesc și ele să foșnească. Și [...] Citește în continuare
Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, despre E.B. Vahtangov, așa cum l-a [...] Citește în continuare

