Avea buzunarele mereu îndesate cu vorbe dintre cele mai bune. Privirea îi era mereu însoţită de un zâmbet cald şi direct, ca un pod de curcubeu între el şi interlocutor. Uneori, ochelarii i se abureau de emoţie. Era sigur pe el fără emfază, doar cu profunzime şi calm, încercând să te facă să primeşti cât [...] Citește în continuare
Special
special teatru
Între 31 octombrie şi 8 noiembrie, la Bucureşti se desfăşoară cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru (FNT), organizat de UNITER, Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti. Printre spectacolele care vor fi prezentate, începând de sâmbătă, se numără „Casa Zoikăi”, montat de Alexandru Tocilescu la Teatrul de Comedie din Bucureşti, „Cum traversează Barbie [...] Citește în continuare
Marţi, 3 noiembrie, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, la Librăria Cărtureşti din strada Arthur Verona va avea loc lansarea cărţilor „Repetiţiile şi Teatrul reînnoit – Secolul regiei”, volum colectiv conceput şi realizat de George Banu, şi „Dincolo de rol sau actorul nesupus”, de George Banu, ambele publicate la Editura Nemira, coeditor fiind Festivalul Internaţional [...] Citește în continuare
Principalele teatre din Capitală, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), dar şi mai multe cluburi îşi deschid porţile miercuri noaptea, prezentând spectacole gratuite după ora 22.00, în cadrul evenimentului Teatrul de Noapte, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB. Cincisprezece reprezentaţii vor fi prezentate gratuit miercuri noaptea în instituţiile de cultură, dar şi în unele [...] Citește în continuare
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” din Sibiu se află, de vineri, în turneu în Statele Unite ale Americii şi va prezenta în faţa publicului american spectacolul povestea „Fata moşului şi fata babei”, după Ion Creangă, în regia lui Dan Hândoreanu. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Teatrul pentru Copii şi Tineret “Gong”, [...] Citește în continuare
Toamna se culeg roadele, nu? Acum în grabă, fireşte, că doar trăim într-o lume grăbită. Culegem roade, le sortăm, le comentăm şi le criticăm în grabă mare. Şi tot în grabă le lăudăm. Presa, pasămite din dorinţa de a ţine pasul cu evenimentele şi de nu scăpa nimic, reflectă şi ea ce, cât şi cum [...] Citește în continuare
Introducere… O seară dintr-o joi, la sfârşit de septembrie. Ajung la clubul La Scena, pe Calea Călăraşi, şi mă opresc în grădina unei case vechi, somptuoase, care îşi etalează aproape cu trufie patina timpului, mândră de epoca în care a strălucit, dar şi de vremurile care au lăsat-o cu urmele unei suferinţe nobile. Terasa e [...] Citește în continuare
Cât şi ce a murit din sufletul prinţesei lui Carlo Gozzi în montarea lui Zholdak şi cât de mult a reinventat-o sau a făcut-o el să se reinventeze în lumea primului deceniu al mileniului III e un răspuns care, poate, nu trebuie căutat… [...] Citește în continuare
Patru întrebări, patru intervievaţi pentru acest prim număr. Am ales doi actori, Maia Morgenstern şi Marius Manole, un regizor, Victor Ioan Frunză, şi un scenograf, Adriana Grand. Primii trei au răspuns "în cuvinte". Adriana Grand a preferat să răspundă "în imagini". [...] Citește în continuare
Lemn cald şi fir ţesut care caută să se întoarcă sublimat la forma şi culorile iniţiale. Memoria originarului. Schele în mişcare, capabile să devină din palat, biserică, din leagăn, mormânt. Polaritate desăvârşită şi volume a căror simetrie se poate citi, în orice clipă, şi început, şi sfârşit. Construind, Vittorio Holtier actualizează parcă un spaţiu arhetipal, [...] Citește în continuare
În cadrul proiectului „Bucureşti – Cartier de vară” care se desfăşoară în acest weekend în parcurile din Bucureşti, vor fi prezentate spectacole ale teatrelor Nottara, Excelsior şi Masca. Trupa de teatru Zurli joacă vineri, în parcul Bazilescu, spectacolul “Ursul păcălit de vulpe”, iar compania de teatru de animaţie Pur Anima susţine în parcul Titanii, spectacolul [...] Citește în continuare
Oraş de provincie cu destin tipic pentru România contemporană, lipsit de cinematograf de mai bine de zece ani, oraş care în 2005 împlinea 15 ani de când nici un spectacol de teatru nu-i mai „călcase pragul”, Alexandria este în aceste zile gazda celui mai important festival de teatru pentru liceeni din România, iubit şi susţinut [...] Citește în continuare
„Faust”-ul montat de Silviu Purcărete într-o hală dezafectată de la uzina Simerom din Sibiu este prezent la festivalul de la Edinburgh între 18 şi 22 august. Este primul spectacol de teatru din cadrul Festivalului Internaţional de la Edinburgh care a fost declarat “sold out”, cu două săptămâni înainte de prima reprezentaţie, spectacolul sibian urmând să [...] Citește în continuare
Când cortina se ridică din spatele ei se iţesc acorduri din tulburata Simfonie 1 a lui Mahler, iar bătrânul Firs, lacheul cu chip de călugăr rătăcit printre oameni, aşază hainele şi le curăţă de praf, singur în scenă, el şi muzica. [...] Citește în continuare