ascuns în unghiuri nesfârşit de logice eronate şi patologice sînt meridianele spre adevărul nefiresc Mă caţăr din adâncuri să împlinesc porunca ce nu s-a dat Oare jarul ţine loc de foc şi apa poate stinge flacărar din ceruri când iadul e stăpânul vostru [...] Citește în continuare
Poezia de luni
Elita luase loc la parter şi proştii sus, aproape de cer. În loje stătea o întâmplare cam abătută şi un năprasnic destin în mare ţinută. Un dezastru tare cât zece tot spera că totul va trece. [...] Citește în continuare
La moartea lui Amza Pellea Pădurare de pădure Plezni-ţi-ar coada la secure C-a-ndrăznit să se îndure Să taie mijlocul la pădure [...] Citește în continuare
Cartea se va numi într-un fel. Poemele se vor naşte la o anumită oră (după lungi chinuri) în anumite zile sau nopţi dintr-un an. Vor fi botezate. Vor purta fiecare un nume. Vor fi familia mea. [...] Citește în continuare
Ce formă veselă ar trebui să am! ca sârgul zăpăcit din tamburine, spre moarte dacă aş avea un geam prin care totul să se vadă bine; [...] Citește în continuare
Elita luase loc la parter şi proştii sus, aproape de cer. În loje stătea o întâmplare cam abătută şi un năprasnic destin în mare ţinută. Un dezastru tare cât zece tot spera că totul va trece. Un naufragiu dormea în fotoliu înfăşurat în linţoliu. [...] Citește în continuare
Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă, dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur, dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri – femeie cu gândirea ca un polen netrebnic şi carnea ca oricare gândire mai zemoasă. [...] Citește în continuare
E Duminică-n lume, Lumina e joasă, E demult, E departe şi vechi. [...] Citește în continuare
Mănuchi veşted de verdeaţă Futui morţii ei de viaţă Futui morţi şi cei vii Şi la mândra opt copii În pământ eu zac pe spate La doi metri jumătate La prea tânăra etate Când lumea am părăsit Cu nimica n-am venit… Din a vieţii trai şi zoală Mam ales numa co boală Nici o haznă [...] Citește în continuare
Ce urâtă culoare cu aceşti munţi albi, plutitori. Nu există făgăduială. El e prea aproape… şi voi amândoi sunteţi prea departe… Îmi pun rochia lungă, şi, fără milă, las zilele să mă părăsească. Mie frigul, mie născocirile ample, mie vina. Îi răsplătesc trădarea, asurzind cetatea. Amîndoi… S-au dus. S-au dus. Mă pierd întru noapte, dar [...] Citește în continuare
M-am hotărât să nu mă mai citesc Iau lumea-n cap de-acum şi plec în zare, Iar visul care tulbură şi doare De azi încolo-ncep să-l ocolesc. Hârtiile le fac diseară scrum Şi sufletul bucăţi –poate-aşa tace Vreau să mă lase toată lume-n pace Să-mi pot vedea în linişte de drum. [...] Citește în continuare
Aflu, uimit, despre mine, că sunt apărut pe pământ din motiv de pământ; atât de ciudat şi de crud mi se pare că-ndată visez că sunt fund de căldare că sunt roată de moară, sau cui, sau ostreţ, că sunt scaun sau masă, sau sculă de preţ, că sunt ceas, ochelar, buzunar sau cuţit, că-s [...] Citește în continuare
până şi aceşti dinţi de porţelan pe care-i vezi rostogolindu-se pe trepte au mai multă viaţă decât mine o singură măsură pentru toate: lentoarea cu care ne mişcăm în acest aer maritim, printre zeci de păpuşi uriaşe cu oase care le străpung pielea putredă [...] Citește în continuare
Ce tu ţesut-ai din ceva uşor, eu port în cinstea pietrei. Când ţipetele-n beznă le trezesc, ele adie. [...] Citește în continuare
