Prea multă culoare, muzică de fond, parfum În ce numim trecut, Prea mult pitoresc şi tânguire, O dulce milă de sine, Un iz tandru Care vrea să umple lumea. Prea mult conţinut al sinelui şi prea puţină formă a sa. Mai aspră, mai curată fie căutarea, dobândirea şi pierderea lui, Nimic nu rămână din puterea [...] Citește în continuare
Poezia de luni
În spatele casei melancolice putem observa un buldozer care trage cu frânghii de sentimente casa în trecut. Pereţii ei de nostalgii, plafonul din regrete şi podeaua din remuşcări sunt smulse într-un trecut imemorial cu o forţă demnă de o cauză mai bună. Dar ea rămâne casa melancolică, făcută din stinghii ca un apus de soare [...] Citește în continuare
Elita luase loc la parter şi proştii sus, aproape de cer. În lojă stătea o întâmplare cam abătută şi un năpraznic destin în mare ţinută. Un dezastru tare cât zece tot spera că totul va trece. Un naufragiu dormita în fotoliu înfăşurat în linţoliu. O răceală vagabonda prin sală. O inocenţă strălucea printr-o totală absenţă. [...] Citește în continuare
Nu există iubire. Slavă ţie: nu mai există. Există numai gura asta spurcată a mea care spune cuvinte: bucurie tandreţe dragoste dimineaţa sens lumină iarbă plăcere Dar pe lume există numai cruzime şi ploaia asta de sânge hemoragia asta întunecată a ta Oho! degeaba plouă cu sânge: nouă nu ne mai pasă în zadar ne [...] Citește în continuare
sunt, de fapt, chiar atât de multe fiinţe la fel? nu era unică faţa ei schimbându-se după lunecarea luminii şi vocea ei căpătând alte înţelesuri, şi ochii decoloraţi – (şi se cunoştea că nu crede nimic din ce-mi spunea câteodată, şi eu, agăţat, de faţa ei, trecând de la o clipă la alta, cum treci [...] Citește în continuare
O să urcăm într-o seară pe acoperişul De ciocolată Să vedem dacă lumea e lungă sau Lumea e lată. Şi vom vedea cum lumea există Pentru ciocolata cea neagră Pentru copii şi pentru vecie (Cum a rămas ea întreagă) [...] Citește în continuare
Cei mai dezinvolţi – actorii! Cu mânecile suflecate Cum ştiu ei să ne trăiască! N-am văzut niciodată un sărut mai perfect Ca al actorilor în actul trei, Când încep sentimentele să se clarifice Moartea lor pe scenă e atât de naturală, Încât, pe lângă perfecţiunea ei, Cei de prin cimitire, Morţii adevăraţi, Morţi tragic, odată [...] Citește în continuare
Prietenii mei culcaţi pe paie în moară cred că visau că vor fi împăiaţi fluturi de lampă le incendiau răsuflarea -monede ale neliniştii bani blestemaţi. Caii lor erau aşa de frumoşi de-ar fi avut strune îi vindeam ca viori, comete de aur striveau între dinţi când inele de sânge se zvoneau înspre zori. Zbaturile morii [...] Citește în continuare
până şi aceşti dinţi de porţelan pe care-i vezi rostogolindu-se pe trepte au mai multă viaţă decât mine o singură măsură pentru toate: lentoarea cu care ne mişcăm în acest aer maritim, printre zeci de păpuşi uriaşe cu oase care le străpung pielea putredă [...] Citește în continuare
dacă n-aş fi fost silit să vorbesc, n-aş fi vorbit niciodată. până la şase ani nu mi-au cerut-o şi a fost bine, pentru că stăteam sub vorbire ca sub un clopot de fontă perfect ermetic. ascundeam acolo o ştiinţă pe care, la şase ani, m-au silit să o pierd. îl vedeam pe înger nu în [...] Citește în continuare
cum foarte mulţi ani a scris o nuvelă în care e vorba de o fată cu mişcări liniştite – el o însoţea noaptea spre casă pe bulevardul foarte larg, atâta de larg încât, în plin oraş, se vedeau stelele deasupra – (se răsturnau stelele – el îi spunea – iată, aldebaran. şi dacă ea-l întreba [...] Citește în continuare
La început a fost sărutul Şi el era pe gura ta … Depus pe gura mea sfinţi văzduhul, Şi lumea s-a născut atunci din duhul Sărutului ce ne unea … Dar ape mari cuprinseră uscatul Şi noi muream tăcuti sub greul lor … Veni atunci o pasăre în zbor, Pasăre roşie, şi Araratul Se înălţa [...] Citește în continuare
Adu-mi cum mi-ai aduce cafeaua – încă o zi de spânzurătoare. Ochii mei sting picturi cu mâna-ngropată în ramă, în cui spaima e-o cârpă transpirată de om, frumuseţea rabdă într-un câmp de scaieţi, două cireşecrăpate sunt buzele tale muşcate de impresia comună a omului, m-ai rugat astă-vară să aprind fitilul de carne. Te ascult, dar [...] Citește în continuare
Bila albă tocmai se îndrepta spre bila roşie era ultima lovitura dintr-o partidă de biliard brusc bilele s-au smuls îndărăt brusc s-au stins şi luminile roz, de pluş credeam că-i o farsă aici pe Atlantic masa plutea ca la o şedinţă de spiritism pasagerii începuseră să alerge pe punte era o turmă de gazele gonită [...] Citește în continuare
