Foşnet al cenuşii memorie stinsă a focului peste tatuajele de calcar cămăşi de apă limpezi între nisipuri viermi vegetali ocolind pietricelele vuiet al găleţilor căzute în fântâni dar toate acestea se petreceau sub o pătlagină şi într-o bună zi el a ieşit să vadă deasupra noi şedeam lângă araci şi cârlionţii ni se [...] Citește în continuare
Poezia de luni
Am început sa dovedesc prostie și ingenuitate în întelegerea realității. O vânzoleală a contrariilor renascentiste mă poartă zilnic în dimensiuni înfricoșătoare și totuși aproape de sufletul meu. Gorgona sau înger mă mișc la fel de precis la dreapta sau la stânga, în tării sau iau drumul magmelor fierbinți. Am început să mă apropii de [...] Citește în continuare
Voi muri şi nu voi şti nimic despre moartea mea, Aşa cum despre naşterea mea nu ştiu absolut nimic, Am deschis ochii, am plâns şi am râs şi am plâns, Îi voi închide şi nu voi avea ce să zic. Şi totuşi moartea mea e un lucru real, Mai real decât naşterea, poate, Simt [...] Citește în continuare
Mă aflu — unde? Nici un zid cu sârma ghimpată, nici un mirador. Sunt singur în Tine, Doamne, ca-ntr-un vast ospiciu: înnebunit de cele nevăzute, supravegheat de-un ochi fără pupilă. Sunt sigur ca exist? Mai am vreun nume? Apun în mine împărații lumii, iar eu le împrumut pe rând sicriul? De ce-mi smulg, seara, corpul, [...] Citește în continuare
Sufletul bătrân, iubito, flori de vară vrei să pară Păsările stau în colivii închise iarna Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare Sau pământul cum iubeşte ploaia deasă şi roditoare Te aştept în fiece seară la fereastră deşirând mărgelele Aşezând cărţile, recitându-mi versurile Şi mă bucur când în curte latră câinii [...] Citește în continuare
am vorbit toată noaptea cu un zid; era neted bine făcut solid și destupat la minte doar că nu vroia să se dea la o parte. cerul își tot plimba norii ca pe niște mari vapoare de hârtie pe lângă o lună gravidă exoftalmică mirată o femeie cam beată și sălcie a tot tras de [...] Citește în continuare
Iubita printre arbori nu se ivește. Jos, într-o râpă umbroasă ca-ntr-un ungher, stau dumnezeiește bătut leneș de-un vânt ca și mine stingher. Nimeni nu trece și nimic nu se-ntâmplă. De altfel, niciodată nu se-ntâmplă nimic. Numai pe tâmplă aceeași șuviță-și sporește argintul din spic. De două ori zarea-mi apune sub pleoape, De două ori inima-mi [...] Citește în continuare
Iarba se divulga părului tău în dimineaţa goală şi suna aceeaşi apă peste câmpuri şi-o mână veche şi osoasă de femeie parcă-aşeza în rând pahare albe ştergându-le întâi de vânt cu-o cârpă rotindu-le încet până piereau în patima desăvârşirii lor singur în aer vinovat sau ascuns sau neputincios lângă o masă de tablă rămas [...] Citește în continuare
Este mereu la fel în clipă şi în veac, Este mereu ca într-un vis fără să fie niciodată vis. Stăm lângă ţărm, la începutul serii, Cu faţa către larg. Iar valurile vin spre noi, fără priviri, amare şi străine, Spre noi care privim, uitaţi, Vin fără de odihnă, rânduri după rânduri, reci, Urlând sub cerul [...] Citește în continuare
Un mic soare, Doamne, Pentru sufletul meu. Doamne, eu sunt o frunză, Eu sunt o nucă, Sunt un broscoi speriat, Sunt o vrabie rănită. Mi-au furat toate cuiburile. M-au ajuns toate prăştiile. Doamne mic, ridică-mă, Şi fă-mă fericit. Ca pe boii cu coarne nevinovate, Ca pe câinii cu ochii de îngeri, Ca pe nenuferi, Ca [...] Citește în continuare
Shakespeare a creat lumea în șapte zile. În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele Și celelalte sentimente – Și le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei și Ofeliei, Lui Othelo și altora, să le stăpânească, ei și urmașii lor, [...] Citește în continuare
!în orașul acela bolnav am iubit trei femei: una e de-acum bătrână și-i seamănă din ce în ce mai mult Morții, una e lângă mine amintindu-mi că și ea va muri oficiază carnal oculta prezență a Morții, una a rămas în orașul acela bolnav și plânge sângele meu după ea căci n-o voi mai atinge [...] Citește în continuare
Ivirea mea n-aduse niciun adaos lumii, Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea? Și-acum – ce sens plecarea? Un joc ce se repetă e viaţa – şi tu ştii: Câştigul e durere şi moartea fără nume. Ferice de copilul sfârşit [...] Citește în continuare
E timp la golful vechi să vii: Tăcerea, verbele sunt coapte. Pe dunga zării arămii Au fâlfâit fluturi de noapte. Poate că n-ai să recunoști Corabia care mă duce, Prădata de barbare oști În veac mai leneș, prin Moluce, Și n-ai să-ți amintești nimic Decât cum cântă pentru tine, Înzorzonate pe talpic, Inimi [...] Citește în continuare
