Cum am învăţat să conduc este un text dramatic scris în logica poeziei, iar spectacolul montat de Eugen Gyemant reuşeşte să-i fie perfect adecvat. Sporindu-i cu rigoare – deloc paradoxal! – poezia. „Eu scriu doar despre lucruri care au un impact direct asupra vieţii mele. (…) Iar dacă oamenii se supără, asta înseamnă că piesa [...] Citește în continuare
De ce am avut tot timpul senzaţia că regizorul visează – da, el însuşi – visele lui Swedenborg? Am visat, la rându-mi, fabuloase întâmpălări ştiinţifice, filosofice, mistice… Am participat la un spectacol care, printr-un parşiv efect de distanţare, se preface că îţi povesteşte despre viaţa şi opera lui Emanuel Swedenborg, dar, de fapt, te atrage [...] Citește în continuare
Să râzi din toată inima. Aproape până la lacrimi. Să te bucuri de fiecare moment al spectacolului şi să aplauzi la scenă deschisă pentru că nu poţi face altfel. Să urmăreşti fiecare mişcare pe care un actor o face şi să înţelegi că gestul care îţi atrage privirea într-un cinematografic trans înainte, până la detaliu, [...] Citește în continuare
I-am dat telefon prietenei mele aflate la Iaşi – pentru un master de lingvistică computaţională (chiar aşa!) – să-i spun cât de mult mi-ar fi plăcut să vadă cu mine Flecărelile femeilor. „Cu vorbe sau fără? – apucase deja să mă întrebe când s-a dezmeticit imediat – Cu vorbe, cum altfel, dacă sunt… flecăreli?!” Cătălina [...] Citește în continuare
Da, aseară am auzit vorbindu-se pe la colţuri că asta – cea de a XI-a – ar fi cea mai bună ediţie a Festivalului Comediei Româneşti. N-aş face clasamente… Eu doar v-aş povesti despre dragostea cu care au fost primiţi spectatorii şi despre bucuria întâlnirii cu festivalul. 16-23 iunie, o săptămână cu mai bine de [...] Citește în continuare
Regizorul Vlad Cristache ne arată încă de la început ce se va întâmpla. Pentru că, ocupându-ne locurile în sală, îl găsim deja pe Lette – superinventatorul angajat la o firmă cu vizibilitate internaţională – în camera sa de hotel, imaginată ca un frigider-reclamă pentru acea băutură care se defineşte în roşu/alb, dar care poartă aici [...] Citește în continuare
Între vocaţia de a cunoaşte şi dorinţa de a fi: Yentl. Minte de bărbat şi inimă de femeie, iar sufletul… Sufletul? Cu Yentl, regizorul Erwin Şimşensohn a ales să vorbească despre „divina androginitate a sufletului”. Cea mai recentă premieră a Teatrului Evreiesc de Stat este povestea unei fiice de rabin, inteligentă şi în secret instruită, [...] Citește în continuare
Un volum de proză scurtă. O poveste condusă de autor – care îşi asumă şi rolul de personaj, şi pe cel de regizor, şi pe cel de spectator –, dar susţinută de înaltul demnitar prin cabinetul căruia se perindă un extraterestru, un fabricant de istorie autentică, I.V. Stalin, un măcelar de personaje, un iconoclast şi [...] Citește în continuare
După ce am asistat la cea mai recentă premieră a Teatrului MASCA – Militarul fanfaron, de Titus Maccius Plautus, în traducerea clasică a lui Nicolae Teică – e imposibil să nu transform în exclamaţie titlul unui proiect de anvergură: Teatrul antic e modern, proiect pe care directorul Mihai Mălaimare îl iniţiază chiar cu această „comedie [...] Citește în continuare
Ureche absolută şi ochi desăvârşit pentru detaliu. Mimi Brănescu este, o dovedeşte cu fiecare piesă pe care o scrie, un as al replicii. Şi nu ştiu cum se face – ba ştiu! –, că fiecare dintre noi a rostit, măcar o dată, măcar una dintre replici. Fie din Insomniacii, din Gunoierul, fie din Flori, fete, [...] Citește în continuare
Cordonul argintiu care ţine, pentru încă o vreme, trupul legat de suflet. Într-un context contiguu, regizoarea Chris Simion aduce spectaculos această imagine pe scenă: este momentul în care, prin strălucitoare tuburi argintii, Francesca (Ştefana Samfira), Jérome (Radu Micu) şi Raymond (Ionuţ Niculae), servitorul lor, îl obligă pe Benjamin (Florin Zamfirescu) să inhaleze, împreună cu ei, [...] Citește în continuare
„Ce este teatrul dacă nu o eternă căutare a perfecţiunii, a armoniei într-o lume a haosului? Ce este căutarea perfecţiunii dacă nu o eternă rătăcire în lumea idealurilor despre lume?” – sunt întrebări pe care, provocat de romanul omonim al lui Şalom Alehem, şi le pune şi ni le propune regizorul Andrei Munteanu. [...] Citește în continuare
Bravo! – i-am strigat şoptit lui Hamlet care primea aplauzele unei săli de tineri entuziasmaţi de un spectacol neconvenţional. Hamlet-Anda Saltelechi. O mai văzusem o singură dată jucând, tot la Teatrul Studenţesc Podul. Am remarcat-o, m-a impresionat plasticitatea trupului ei care devenea semn teatral prin precizia mişcării şi rigoare. M-au impresionat timbrul de violoncel al [...] Citește în continuare
“Când am descoperit primul film al lui Tarkovski a fost pentru mine ca un miracol – aşa a spus odată Ingmar Bergman. Brusc m-am găsit stând în faţa unei uşi a cărei cheie nu-mi fusese dată până atunci. Tarkovski pentru mine este cel mai mare, este cel care a inventat un nou limbaj.” Pentru legătura [...] Citește în continuare
