Pur şi simplu am simţit că n-are rost să continui. Nu pot spune că am fost eu înlăturată ca să se facă loc pentru copiii care termină facultatea, mulţi dintre ei foşti studenţi de-ai mei. E vai de ei. Ce li se-ntâmplă lor e mult mai nedrept decât ce mi s-a întâmplat mie. [...] Citește în continuare
Interviu
Nu simt că există tendinţe sau curente care să ducă spre ceva. Se întâmplă foarte multe lucruri contextuale. Nu există programe culturale ale teatrelor, ale regizorilor... Totul e absolut întâmplător! [...] Citește în continuare
Asta e cea mai mare supărare a mea, că materia cenuşie este intenţionat dată la o parte în această ţară. Se impun valori neadevărate, sunt răsturnate intenţionat, pentru că în ape tulburi se poate pescui foarte bine... [...] Citește în continuare
Pe puţini îi preocupă nivelul cultural al ţării. Oamenii vor să facă bani şi să-şi trimită copilul la studii în străinătate. Oare de ce trebuie ca unii să-şi bată joc de un popor încurajându-i ignoranţa şi vulgaritatea... [...] Citește în continuare
În general, teatrul de la noi pare pe drumul bun. Deocamdată, însă, suntem “generaţia spontanee”, ceea ce nu prea-mi place. Nu există un sistem... [...] Citește în continuare
Nu ştiu de ce noi, românii, trăim într-un ritm aşa biciuit şi ai senzaţia că oamenii nu ştiu şi nu pot să se oprească şi să aibă câteva clipe de linişte pentru ei înşişi. [...] Citește în continuare
Oamenii vin la teatru pentru emoţie. Uneori sunt obosiţi, blazaţi... În ultimii ani, am avut grijă să le ofer o emoţie frumoasă şi pozitivă. Am fost acuzată de calofilie. Da, sunt calofilă, dacă vreţi. E atâta mizerie în jur, încât nu cred că oamenii vin să vadă acelaşi lucru pe scenă. [...] Citește în continuare
Generaţia de aur s-a născut de mult şi există. Problemele sunt de altă natură. Posturi blocate, scene puţine... [...] Citește în continuare
Eu n-am urmărit niciodată să fiu profund. Am urmărit să fiu cinstit în primul rând cu mine şi, în al doilea rând, cu cei care mă privesc... [...] Citește în continuare
Căutările sunt cele mai frumoase. Pentru că te trezeşti aşa, la început, cu un ocean în faţă şi nu ştii dacă te duci de la 2 Mai la Mamaia cu barca sau pleci de la 2 Mai şi ajungi în... Pacific. [...] Citește în continuare
Nu ne mai luăm cu adevărat în serios. Nu mai există repetiţii în care unu, doi, trei colegi să nu aibă telefonul deschis... Dau o replică... „A murit Duncan... Alo, da... La ce oră? Acuma vin! Da, mai am două replici şi vin...” Nu mai e nici o creaţie. [...] Citește în continuare
Vreau cât mai multe experienţe de viaţă – gusturi, mirosuri, atingeri... Dacă nu ştim cum ciripesc păsările sau dacă nu mai ţinem minte ce gust are apa oceanului, ce am putea spune pe scenă? [...] Citește în continuare
Între filmele proaste pe care le făceam noi şi emisiunile alea ditirambice de televiziune şi talk-show-urile şi mizeriile de azi nu e nici o diferenţă. Acelaşi compromis e, numai că are altă faţă. [...] Citește în continuare
Pe vremea lui Stalin, prin anii ’50, profesia de actor era asemănată cu cea a minierului. Acum suntem “prestatori de servicii”. Ce frumoasă diferenţă! [...] Citește în continuare
