Carte de teatru, George Banu

Am sub ochi un dosar cu spirală roșie, ce conține un text pe care l-am descoperit la capătul lui 2014, eu, care nu mă lansez în lecturi, căci prefer spectacolele, eu, care mă tem să nu greșesc când citesc, da, eu m-am confruntat cu această neputință. Scrie pe coperta ușor mototolită: Om fără om (Oriunde [...] Citește în continuare

George Banu, Special

Imagine din spectacolul „Woyzeck”, coregrafia Joseph Nadj, Franța Fotografii nu sunt încântați să-și expună clișeele în foaiere de teatru și regretă spațiile albe, sterile, laboratoarele nefrecventate, dar valorizate ale galeriilor. Și totuși, ce plăcere produc ei pentru ochiul martorilor care privind scene de teatru reconstituie vechi experiențe de spectator sau cultivă nostalgia aventurilor trăite ori [...] Citește în continuare

George Banu, Special

Teatrul e „arta clipei împlinite”, am spus adesea, dar, îmi răspunde, Andras Visky „clipa trece, însă împlinirea rămâne”. În numele acestei convingeri adoptate în mod incondițional, am redactat aceste rânduri de „iubire”, acest elogiu al împlinirii pasagere. *** Un festival, în accepțiunea sa adâncă, se împlinește într-un oraș mic, căci el implică nu doar expunere [...] Citește în continuare

George Banu

Pentru Frédéric Maurin, profesorul meu de „Wilson” „Pentru mine, multe lucruri au o legătură strânsă cu umbrele. Mai întâi, umbrele amintesc de moarte (nu obişnuim oare să vorbim despre «regatul umbrelor»?) Apoi, există un raport direct între umbre şi fotografie. „Fotografie” înseamnă în greacă „scriere cu ajutorul luminii”. Umbra este, aşadar, o fotografie primitivă… Ar [...] Citește în continuare

George Banu
Carte de teatru, George Banu

Fragmentul reprezintă Epilogul volumului “Scena modernă. Mitologii şi miniaturi”, apărut la Editura Nemira, colecţia Yorick. Un grup de prieteni se afla în culise la Théâtre des Champs-Elysées, imediat după încheierea unei opere de Purcell în regia lui Yannis Kokkos; vorbeau între ei cu acea bună dispoziţie pe care o provoacă bucuria unei reprezentaţii reuşite, observând [...] Citește în continuare

George Banu

Metafora „livezii”, ca o panglică însângerată, traversează spectacolul lui Felix Alexa. Când imobilă, când în mişcare, ea e prezentă tăcut sau intervine concret, materializare a „spiritului” căruia nimeni nu-i poate scăpa şi a arborilor pe care fiecare îi iubeşte. „Livada” e în ei, în ei toţi, dar totodată e convertită material asemenea euharistiei: „sângele lui [...] Citește în continuare

George Banu, Special

Cartea aceasta mi-a parvenit ca o sticlă aruncată de mult în mare, al cărei mesaj, din fericire, nu s-a sters, şi reuşesc încă să-l citesc. Azi Nemira îl comunică sperând că ceea ce vine dintr-un alt timp nu şi-a pierdut sensul şi că, dincolo de ani, esenţialul nu dispare... [...] Citește în continuare

George Banu, Studii

Am sosit la Paris pe 31 decembrie 1973, după ce epoca orientalizantă a hipioţilor apusese, într-un moment în care interesul pentru culturile celuilalt nu însemna idealizarea acestora, transformarea lor în culturi paradiziace şi fantasme utopice. Iată perioada în care am început să citesc scrieri de teatru şi de filosofie chineze şi japoneze. Printr-un fericit hazard, [...] Citește în continuare

George Banu

Un flaut – spectacol legat indestructibil de numele lui Peter Brook şi de al său rămas-bun. Cum ai putea să-l priveşti fără să te gândeşti că este un rămas-bun? Flautul/ Un flaut stă sub semnul unui dublu rămas-bun nu numai brookian, pentru că, dacă Recviemul este încununarea operei unui Mozart bolnav şi muribund, celălalt versant [...] Citește în continuare