Cel mai recent spectacol în care-l puteți vedea este „Freamătul plopilor” de Gérald Sibleyras, montat de Anca Maria Colţeanu la Teatrul Metropolis. La Odeon, unde e actor din 1991, joacă în „Jurnalul lui Robinson Crusoe”, „Când timpul nu se mișcă”, „Gaițele”, „Casanova”, „Viața e vis”. Profesia, crede Marius Stănescu, recompensat cu premii importante, te salvează [...] Citește în continuare
Numărul 398
A fost odată ca niciodată un timp de legendă, când arta era lăsată să fie artă; când criteriile estetice şi gusturile şi legile nescrise ale emoţiei erau singurele „aparate de măsură” ale calităţii. A fost odată, cândva, demult, acum 4-5 ani, când încă a fi corect însemna a fi drept şi a gândi logic sau [...] Citește în continuare
Mi se întâmplă destul de frecvent ca, în cronicile mele de spectacol, să deplâng, acolo unde este cazul, tot mai frecventa absenţă a caietelor de sală. Ori să le critic precaritatea conținutului. Să spun că nu voi înţelege niciodată de ce aceste adjuvante spectacologice sunt socotite de unii directori de teatru, rebotezaţi manageri, investiţii nerentabile, [...] Citește în continuare
Născut la 16 iulie 1956, în Manhattan, într-o familie de evrei, Anthony Robert Kushner avea să devină în 1993 câştigătorul a două dintre cele mai prestigioase premii literare, Pulitzer Prize şi Tony Award pentru cea mai bună piesă: „Îngeri în America: Apropierea mileniului“, prima parte dintr-un diptic teatral care a făcut istorie. Un an mai [...] Citește în continuare
Coroana şi tronul – cele două simboluri ale puterii folosite de Shakespeare, despre care se pot scrie rafturi întregi de bibliotecă. Fascinaţia acestor obiecte şi jocul pervers-voluptuos al seducţiei în care cei mulţi îşi pierd, odată cu raţiunea, şi viaţa. Orice nouă înscăunare presupune o crimă. Modalitatea de a dobândi aceste însemne hipnotice trece obligatoriu [...] Citește în continuare
Interviu realizat de Daniela Chiriță, studentă în Anul I, UNATC București, Teatrologie Este tânără, frumoasă, inteligentă și îndrăzneață! Actrița Lorena Luchian (26 ani), cunoscută pentru rolul principal din serialul „Băieți de oraș”, dar și pentru producțiile teatrale „Konkurs”, „Revizorul”, „Chicago” şi „Trilogie belgrădeană”, povestește despre lucrurile cele mai importante din viața sa. A absolvit ,Facultatea [...] Citește în continuare
Deopotrivă afișul și caietul de sală ale spectacolului Bocitoarele vesele, spectacol aflat de ceva vreme în repertoriul Teatrului „Mihai Eminescu” și care, așa după cum am putut constata cu ochii proprii, atrage pe mai departe publicul din Botoșani (am auzit în vecinătatea mea spectatori spunând că vin să îl vadă pentru a treia sau a [...] Citește în continuare
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Înnebunitele ploi şi ploile calme, Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei, Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit, Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă, Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi, Să ameţească, privindu-mă [...] Citește în continuare