Tompa Gábor a pus în scenă de curând, la Teatrul Nottara, spectacolul „Iona”, un text care în contextul actual capătă cu totul alte valențe. Libertatea și „închisorile” în care trăim în societatea contemporană, discuțiile permanente despre Dumnezeu, noile „religii” ale secolului 21, condiția artistului, toate sunt subiecte despre care „Iona” al lui Marin Sorescu, în [...] Citește în continuare
Numărul 453
Am mai abordat în acest spațiu destinat opiniilor al revistei Yorick, problemele deloc puține și nicidecum ușor de rezolvat ale criticii teatrale românești. De la numărul tot mai împuținat al condeielor, și aceasta în condițiile în care în România funcționează cel puțin cinci secții de Teatrologie, la partizanatul confundat, și nu întotdeauna inocent, cu necesitatea [...] Citește în continuare
„În Polonia există din nou judecători buni”, răsună din televizorul aflat pe scena sălii din Cartierul Muzeelor situat în centrul Vienei. Cu această frază dintr-o dezbatere pe tema remisiunii judiciare din Polonia începe spectacolul Proces al lui Krystian Lupa. Însă nu Josef K., protagonistul romanului „Procesul” al lui Franz Kafka, se află în prim-plan, ci [...] Citește în continuare
Distopiile sunt genul artistic preferat al începutului de mileniu. Multe scenarii nu prea roz se rostogolesc în pagini şi pe ecrane şi ne fascinează cu imaginaţia pe care o credem debordantă. Sunt, într-adevăr, captivante poveştile despre societăţi închise, absurde, în care controlul e absolut şi reguli nefireşti guvernează peste populaţii supuse în faţa fricii. Cam [...] Citește în continuare
Ceea ce în termenii de azi s-ar numi premiera absolută a piesei Vicleniile lui Scapin s-a produs la data de 24 mai 1671. A fost mai curând vorba despre ceea ce critica de acum ar numi “un spectacol de serviciu”, iar directorii de Teatre, scuzați inadecvarea termenului, managerii de azi, confruntați cu tot mai drastica [...] Citește în continuare
Cred că aproape nu există exegeză, eseu, cronică ori chiar și numai câteva notații fugare în cursul cărora să se încerce a se da seama despre Macbeth-ul lui Shakespeare și felul în care a fost el transpus în spectacol și să nu se repete cvasi-obligatoriu câteva lucruri. Și anume că “piesa scoțiană” ar fi una [...] Citește în continuare
Un apus, un răsărit, o pisică şatirată, un bebe drăgălaş, un bulb de floare, un actor, o farfurie cu mâncare, o bluzică nouă; orice poate fi motiv de poză. Poză şi nu fotografie. Oricine care clickăie pe ecranul telefonului deştept într-un moment de mai mică sau mai mare inspiraţie creativă sau documentară e pozar de [...] Citește în continuare
„Bineînțeles, toată lumea din Paris știa că ieșisem la cumpărături și, bănuiesc că din cauza războiului, erau mai nerăbdători ca oricând să vândă tablouri. Eram vânată fără milă. Telefonul meu suna toată ziua și oamenii îmi aduceau tablouri chiar și la pat, dimineața, înainte să mă trezesc.” De-abia acum Peggy devine un colecționar de artă [...] Citește în continuare
Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte. Uneori se mişcă dintr-un braţ şi câteva frunze îţi cad înainte. Cu ovalul feţei se stă înclinat spre o lumină venind dintr-o parte cu mult galben în ea şi multă lene, cu trambuline pentru săritorii în moarte. Tu ai un fel [...] Citește în continuare
