Eveniment

Producții europene de prestigiu vor putea fi văzute la București la ediția din acest an a FEST(IN) pe Bulevard, care se va desfășura în perioada 10-22 octombrie. Printre ele se află „Pericle” de William Shakespeare, al Teatrului din Šabac (Serbia),  „Ubu Rege” de Alfred Jarry, al Teatrului din Virovitica (Croaţia), „The Bones that Come Late” [...] Citește în continuare

Eveniment

Marţi, 27 septembrie, şi miercuri, 28 septembrie, de la ora 18:00, la Teatrul Nottara vor avea loc repetiţii cu presa şi publicul la spectacolul „Iarna” de Jon Fosse (traducerea: Carmen Vioreanu), în regia lui Mihai Măniuţiu. Distribuţia este alcătuită din Catrinel Dumitrescu, Andi Vasluianu, Andrea Gavriliu, Ştefan Lupu, iar scenografia este semnată de Adrian Damian. [...] Citește în continuare

Eveniment

Teatrul Nottara caută voluntari, elevi şi studenţi care să ajute la organizarea celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru FEST(IN) pe Bulevard, programată în perioada 10-22 octombrie. Participarea voluntarilor are, http://www.laviagraes.com/viagra-soft-tabs-uk potrivit organizatorului, următoarele beneficii: implicarea directă într-unul dintre cele mai importane evenimente culturale din România și în revenirea Teatrului Nottara la sediul [...] Citește în continuare

Fotografia ca spectacol

În rubrica „Teatrul în cioburi de memorie” veți descoperi fotografii cu mari actori și mari regizori, împreună cu o scurtă poveste. Astăzi,  Valeria Seciu în „Lungul drum al zilei către noapte” Pe 7 martie 1998 avea loc la Teatrul Nottara din București premiera unuia dintre cele mai importante spectacole din istoria postdecembristă a instituției: „Lungul [...] Citește în continuare

Eveniment

Ediția a IV-a a Festivalului Internaţional de Teatru – FEST(IN) pe Bulevard, se va desfășura în două etape, între 10 și 22 octombrie, la Bucureşti, respectiv, în zilele de 23 şi 24 noiembrie (Secţiunea Multi Art EXIT). Ediția 2016 este dedicată „celor care ne-au ajutat să ne întoarcem pe Bulevardul Magheru 20”, transmit organizatorii. În [...] Citește în continuare

Eveniment

Teatrul Nottara susţine campania „Donează sânge! Fii erou!”, ce va avea loc în perioada 9-13 mai 2016 în toate centrele membre ale Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și anume în București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș și Craiova. În Bucureşti, evenimentul este organizat de Societatea Studenților în Medicină din București [...] Citește în continuare

Editorial

Două studii diferite asupra obiceiurilor culturale ale bucureștenilor, prezentate săptămână trecută, unul de către ArCuB, iar celălat de Teatrul Nottara și realizat e IMAS, arată că aproximativ jumătate dintre bucureșteni merg la teatru măcar o dată pe an. Mai exact, conform studiului realizat de IMAS 36% dintre bucureştenii cu vârsta de peste 18 ani au [...] Citește în continuare

Eveniment

70% dintre bucureșteni preferă comedia, 87% dintre ei își aleg spectacolul în funcție de actorii din distribuție și doar 36% dintre locuitorii Capitalei merg la teatru. Aceste sunt concluziile unui studiu realizat de IMAS și dezbătut în cadrul grupului de Dialog Teatral – GDT, miercuri, 24 februarie, la Institutul Maghiar Balassi din Bucureşti. Teatrul Nottara [...] Citește în continuare

Eveniment

Teatrul Nottara va juca în acest weekend la Cercul Militar Național și la Institutul Maghiar din București, după o perioadă de două luni în care nu a putut susţine spectacole decât ocazional, ca urmare a legii care a interzis desfăşurarea de activităţi publice în clădiri cu bulină roșie. Pe 29 ianuarie, se va juca „Comedie [...] Citește în continuare

Eveniment

Deși a anunțat la sfârșitul lunii decembrie că își va continua activitatea în sediul ArCuB din strada Batiște, Teatrul Nottara din București a rămas din nou fără sediu. Instituția şi-a suspendat activitatea de la sediul din Bulevardul Magheru pe 23 noiembrie 2015, în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii care interzice desfăşurarea [...] Citește în continuare