Este ciudat cum primul –ism artistic al mileniului, un curent fondat de mai bine de 11 ani, nu a fost (încă) luat în seamă (după ştiinţa mea) de lumea teatrului: Manifestul remodernismului, scris în 1999 de Charles Thomson şi Billy Childish – fondatori ai stuckismului –, a fost publicat pe 1 martie 2000 şi viza [...] Citește în continuare
Septembrie, prag de stagiune. Bulevardiere, drame, musicaluri, autori clasici, autori la modă, recitaluri actoriceşti, teatru proaspăt şi adevărat făcut de tineri pasionaţi, montări spectaculoase… proiecte de gaşcă… fitze… Spectatorii, obişnuiţii sălilor de teatru, aşteaptă. Nu-i vorbă, toată vara au fost şi câteva porţi deschise, cât să le ţină atenţia trează. [...] Citește în continuare
Cred că singura justificare a gestului critic este iubirea. Aşa cum tot iubirea trebuie să fie aşezată la temelia actului pedagogic. Nicio altă motivaţie nu trebuie să-şi facă loc în conştiinţa profesorului. Să fii cinstit şi să ai puterea de a-i spune “nu!” unui tânăr care vrea să urce pe scenă – indiferent cât ar [...] Citește în continuare
Shakespeare, numele ascuns al Teatrului. Sau piatră fundamentală a unui discurs regizoral de o viaţă. Sau, pur şi simplu, pretext de a te cerceta pe tine însuţi: gnoti seauton (erkenne dich selbst sau, pe româneşte, cunoaşte-te pe tine însuţi). Prin Shakespeare. Volumul pe care vi-l propunem acum – Spectacolul ascuns – a fost publicat în [...] Citește în continuare
Teatrologul Vera Molea a surprins un secol de vesel teatru românesc într-un volum al cărui atribut esenţial este documentarea: Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată. Aşa cum spune, autoarea „a încercat să <deseneze> o hartă a Bucureştilor în plină vară, în care grădinile şi spectacolele au jucat un rol important în viaţa [...] Citește în continuare
Bucuria de a lucra. Pentru toţi cei care iubesc poveştile şi cred în adevărul lor. De curând, Mihai Mădescu a depus mărturie la împlinirea unui vis: a construit decorul musicalului Vrăjitorul din Oz, premiera cu care s-a lansat noul sediu al Teatrului Excelsior, teatru al cărui părinte cu drepturi depline este maestrul Ion Lucian. Acesta [...] Citește în continuare
Teatrul Mic. Învăţasem drumul până la Mic încă din primele clase de liceu. Mai târziu, în facultate, apoi până la Astă seară stau acasă (1988), Teatrul Mic îmi devenise un fel de a doua natură. Aşa am citit, pentru prima dată, pe afiş numele lui Mihai Mădescu. Era vremea în care tinerii mergeau cu bucurie [...] Citește în continuare
“Mă mut la mama!” este mai mult decât o comedie ataşantă şi un spectacol cu mare succes la public. Cred că a devenit un fenomen ce se cade luat în seamă... [...] Citește în continuare
Smerenia îl face pe Valentin Uritescu să vorbească despre marii lui colegi – egali cu el – cu respect şi cu recunoştinţă, parcă, fiindcă a intrat (aşa cum a zis odată) în aceeaşi oală cu ei. Spune că în Mincinosul, jucându-l pe Pantalone, îi “ridică mingea la plasă lui Claudiu Bleonţ”. Pentru Radu Beligan sau [...] Citește în continuare
Ai senzaţia că îşi caută cuvintele atunci când vorbeşte. Valentin Uritescu nu se exprimă fluent şi graţios. Efortul de a găsi rostul cel adevărat al spusei sale e vizibil pentru interlocutor. Celor înduhovniciţi li se întâmplă asemenea. Pentru că gândul lor are stavilă închiderea buzelor care păstrează tăcerea cea de aur. Aş!, ar zice regăţeanul, [...] Citește în continuare
Eram adolescentă când îi citeam cronicile sportive. Habar n-aveam de fotbal, deşi, din pricina (iară nu datorită) fratelui mamei mele, unchiului meu Mihai, ţineam cu Steaua. Puţin îmi păsa de antrenor, puţin îmi păsa de arbitru sau de scor. Citeam cronicile lui Fănuş pentru că mă ţineau la curent cu înflorirea salcâmilor şi a teilor, [...] Citește în continuare
Îmi place să cred că personajul care îl defineşte pe Ştefan Radof, de aproape 20 de ani încoace, este Spirache, cel din Titanic vals montat de Dinu Cernescu în 2002, la Teatrul “C.I.Nottara”. Actor şi personaj, imaginea omului care rămâne frumos. Frumos, oricare i-ar fi povestea. Şi pentru că povestea i-a fost scrisă de ceilalţi, [...] Citește în continuare
Ştefan Radof este, pentru mine, actorul care, în fiecare spectacol, primeşte rolul de structură de rezistenţă. L-am văzut jucând la Teatrul “C.I.Nottara”. Alături de celălalt Ştefan – Ştefan Iordache. Evenimentul care depune mărturie pentru calitatea de necontestat a artistului este, pentru mine, Viziuni flamande, un spectacol coupé Michel de Ghelderode, care a avut premiera în [...] Citește în continuare
În 1598 Shakespeare a scris piesa The Merry Wives of Windsor la cererea reginei, în grabă mare (i-a luat ceva mai puţin de două săptămâni) şi, spune scriitorul şi criticul american Mark Van Doren, “cu talent, dar fără dragoste”. [...] Citește în continuare
