La sfârșitul anului 2014 – anul Shakespeare, când s-au împlinit 450 de ani de la nașterea dramaturgului – regizorul Felix Alexa a avut la Seul, în capitala Coreei de Sud, premiera cu spectacolul „Richard II”. Mai mult sau mai puțin întâmplător, în această toamnă doi regizori importanți din România au lucrat la Seul, după „Chunhyang”, [...] Citește în continuare
În lume
După atentatele teroriste care au avut loc săptămâna trecută la Paris, soldate cu moartea mai multor persoane, numeroase instituții de cultură și-au arătat sprijinul pentru publicația „Charlie Hebdo“ și au inițiat acțiuni de susținere. Presa franceză a relatat nonstop consecințete evenimentelor sângeroase care au zguduit Europa la început de an, prezentând și demersurile punctuale, multe [...] Citește în continuare
Un exemplar din prima ediție a pieselor lui William Shakespeare a fost descoperit la sfârșitul lunii noiembrie într-o bibliotecă dintr-un orășel francez, anunță cotidianul britanic „The Telegraph”, precum și alte publicații străine. Volumul, care a zăcut în depozitul de carte două sute de ani, este al doilea exemplar cunoscut în Franța din cele 230 care [...] Citește în continuare
Într-un timp foarte scurt, puțin peste o lună, cunoscutul regizor român a creat la Seul un spectacol ce resemantizează o poveste coreeană ce face parte din patrimoniul național. A făcut-o din dorința de a scoate la lumină laturi pe care montările riguros-tradiționaliste de cele mai multe ori le ignoră și, de asemenea, din convingerea că [...] Citește în continuare
Teatrul The Globe își urmează mai departe planul de a juca „Hamlet” în fiecare țară de pe planeta Pământ, a anunțat săptămâna trecută Dominic Dromgoole, directorul artistic al faimoasei trupe. Chiar dacă reprezentațiile programate în vestul Africii au fost amânate din cauza virusului Ebola, chiar dacă în Orientul Mijlociu sunt conflicte armate deschise, chiar dacă [...] Citește în continuare
Pe 18 noiembrie s-a deschis la The Lowry, centrul artistic multifuncțional din Salford care se ambiționează să facă proiecte din ce în ce mai ample, o expoziție de artă vizuală în care dansatorul și coregraful Akram Khan joacă rolul principal. Evenimentul poate fi vizitat până pe 15 februarie și le oferă vizitatorilor o călătorie în [...] Citește în continuare
Celebrul regizor italian se opune unei decizii luate de conducerea faimosului teatru liric în legătură cu producția sa „Aida” de Giuseppe Verdi, pe care a realizat-o în anul 2006 la Milano. Presa de specialitate a anunțat săptămâna trecută că artistul care a semnat atâtea filme intrate în istorie și numeroase spectacole de operă este în [...] Citește în continuare
Moulin Rouge astăzi… Săptămâna trecută, mai exact luni seara, au curs valuri de șampanie, în lumina jocurilor de artificii și în ritmuri café concert, mai desuete sau mai îndrăznețe, la celebrul cabaret parizian, fără îndoială unul dintre simbolurile Orașului Luminilor. Ajuns la venerabila vârstă de 125 de ani, după ce a trecut prin două războaie [...] Citește în continuare
O veste care creează un mare orizont de așteptare a făcut ocolul presei străine zilele trecute: faimosul Al Pacino are în plan o întoarcere pe scena londoneză, pentru a participa la o producție specială. Potrivit unei declarații publicate în cotidianul britanic „Daily Mail“, actorul va juca pe West End în 2016, într-o montare a piesei [...] Citește în continuare
Un grup de musulmani extremiști și câțiva catolici revoltați, aceștia sunt, potrivit cotidianului „Le Figaro”, autorii unui protest ce era să se transforme într-un act de cenzură în plină eră a pluralismului. Câteva zeci de oameni au protestat împotriva trupei de teatru Kumulus din Angers, oraș din vestul Franței, aflat la aproximativ 300 de kilometri [...] Citește în continuare
Unul dintre cel mai bogate festivaluri din Europa, ajuns anul acesta la cea de-a 43-a ediție, aduce la Paris o mulțime de evenimente mult așteptate, în intervalul octombrie-decembrie. Spectacole care vor ieși acum la public, dar și producții mai vechi, expoziții, convorbiri și dezbateri într-o ediție a Festival d’Automne care se anunță foarte consistentă. Câteva [...] Citește în continuare
„True West“, cunoscuta piesă scrisă în 1980, montată în nenumărate teatre, are acum o nouă montare la Tricycle Theatre de la Londra, într-un an în care Sam Shepard nu mai pare în formă și privește cu nostalgie în urmă, la anii în care prietenul Philip Seymour Hoffman juca într-un spectacol memorabil după o piesă care [...] Citește în continuare
În absența fizică a artistei care a resemnificat corpul și forța dansului, una dintre ultimele ei creații coregrafice a făcut senzație la festivalului internațional al artelor de la Edinburgh, desfășurat în luna august. Pina Bausch este atât de prezentă în fiecare gest al dansatorilor, în fiecare obiect delicat de recuzită și decor, în fiecare privire [...] Citește în continuare
Deși participă la turnee internaționale de doi ani, deși a stârnit deja dezbateri și proteste în diverse orașe, ecourile sale nefiind deloc calme, instalația artistului sud-african Brett Bailey a ajuns la Edinburgh și face senzație în faimosul festival internațional al artelor, care anul acesta se va încheia pe 31 august. Potrivit relatărilor din „The Guardian“ [...] Citește în continuare