Bine v-am găsit, dragii mei. Cum premierele se ţin lanţ, nefiind deloc puţine pentru un an de criză, nici în măreaţa capitală, nici în celelalte oraşe ale ţărişoarei, tot urmăresc gazetele să fiu neîncetat la curent, să nu care cumva să-mi scape ceva. Însă m-apucă aşa o tristeţe, năpraznică, să văd că ceea ce altădată [...] Citește în continuare
Critica criticii
Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, nu mică mi-e bucuria să vă dau de veste, cu oarece întârziere – că mă mişc mai greu, cu bătrâneţele astea – că în Cetatea Banilor, aia de-l iubeşte pe pişicherul care m-a inventat, continuă să existe o revistă. De teatru, vreau să zic! Asta da, veste, recunoaşteţi! Nu mică mi-a [...] Citește în continuare
Teoretic, cam aşa stau lucrurile. Practic, mă desfăt pe cinste citind presa dâmboviţeană, rod al unui copy-paste generalizat, de nu se mai ştie cine a copiat pe cine. [...] Citește în continuare
Uite, dragii mei, că oamenii din idei din ţara aceasta contradictorie, deşi ocupaţi cu criza şi cu crizele de toate felurile, şi-au găsit un strop de timp să se gândească la teatrul sub comunism, nu cel de peste tot, ci chiar cel de la voi. Laudabilă şi necesară idee, care poate fi un început. „Dilema [...] Citește în continuare
Doar nu credeaţi că m-am înecat ca rromul la mal, adică am dat ortu’ popii (expresia românească îmi place peste poate!) acum, după ce am supravieţuit amar de veacuri! Doar nu sunteţi atât de naivi… Am plecat oleacă în vacanţă, să mă hodinesc şi eu puţin. La întoarcere, eram încredinţat că între timp pe-aici nu [...] Citește în continuare
Nu împotriva limbajului tehnicizant, un mix de poststructuralism (mai exact deconstructivism) şi de semiotică, vă scrie acum aparentul conservator bătrân care făcea glume la masa răposatului rege al Danemarcei. Yorick va scrie acum de la înălţimea bufonului care bagă de seamă conţinutul pe care-l transportă acest vehicul a cărui goliciune criticii din România încă nu [...] Citește în continuare
Ţară tristă, plină de umor! Vi se potriveşte, dragii mei. Şi încă cum! Săptămâna trecută ziarele nu s-au înghesuit, ciudat, să disece chestiunea noii taxări a drepturilor de autor, adoptată pe şest, la un şpriţ de vară, ca să-şi mai revină, domnule, bugetul cel sublim, dar care lipseşte… ştiţi dvs. ce voia să zică dramaturgul [...] Citește în continuare
Iertare, dragii mei, că acum aproape o lună mi-a scăpat un comentariu despre un spectacol recent care exprimă foarte bine starea cronicii de teatru aşa cum se practică ea azi în gazetele din ţara lui Caragiale. Dar sunt încredinţat că nu e prea târziu să vă povestesc despre ce este vorba, fiind convins că nu [...] Citește în continuare
Prin urmare, lumea teatrului a intrat in vacanţă şi a fugit ca din puşcă din Bucureştiul până acum mai puţin sufocant decât în alte veri şi stropit de câte o răpăială când ţi-e lumea mai dragă. Carevasăzică, actorii, regizorii şi toţi ceilalţi şi-au cam luat tălpăşiţa şi s-au zburătăcit prin locuri mai frumoase şi mai [...] Citește în continuare
Iată că un cotidian popular ţine morţiş să fie “cultural” şi să-şi informeze cititorii despre ce se întâmplă în lumea artelor neaoşe, cuprinsă acum de toropeala văratică ce va ţine câteva luni. Lăudabilă atitudine! Ce poate fi mai înălţător şi mai nobil pentru un ziar care cică se respectă? [...] Citește în continuare
Nu ştiu cum se face că atenţia mi-a jucat o festă. Adică am scăpat o “analiză” a ediţiei din 2010 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, publicată imediat după încheierea ei într-unul dintre cele mai bine vândute ziare de la voi. Mi-e ciudă, zău, că s-a întâmplat aşa, văd că cineva de sus [...] Citește în continuare
Neîndoios că nesuferita caniculă care topeşte spaţiul vostru carpato-danubiano-pontic nu-mi prieşte deloc. Pe tărâmul în care sălăşluiesc pe vecie, nici urmă de aşa ceva. Aşa că, trezindu-mă eu, după amar de veacuri, în lumea muritorilor şi într-un asemenea cuptor, chiar că mă tuflesc. [...] Citește în continuare
Of, dragii moşului, câteodată mă cuprinde aşa o deznădejde, că-mi vine să mă las de tot, inclusiv de rubrica asta care stă ca spinul în ochi – în ochiul celor care-i răstălmăcesc sensul şi scopul – şi să dau fuga înapoi în lumea din care am venit. Motivul principal e următorul: credeam că nimic nu [...] Citește în continuare
Şi a fost, la jumătatea lui mai, premiera lui Felix Alexa cu spectacolul după “Livada de vişini”. Şi cronicarii s-au grăbit să semneleze evenimentul, dând verdicte pozitive, spre plăcuta surprindere a bufonului care a văzut atâtea, că nimic nu-l mai miră. Şi bineînţeles că s-au repezit cu toţii la mijlocul scenic şi scenografic care susţine [...] Citește în continuare
