Tom şi Jerry nu au fost niciodată preferaţii mei. M-au impresionat mai mult basmele, lupta dintre Bine şi Rău, super-eroii şi poveştile complicate. Mă amuza, însă, trebuie să recunosc, cum de fiecare dată motanul nu se învăţa minte şi se lăsa mereu păcălit de un şoricel abil şi pus pe şotii. Chiar dacă nu sunt [...] Citește în continuare
Cronica
Cronici de teatru
Există, mai nou, o modă în teatrul românesc. Actorii – de obicei actori importanți și cunoscuți și valoroși – se apucă să facă regie. Exemplele sunt multe, de la Ion Caramitru la Horațiu Mălăele și de la Florin Piersic jr. la Vlad Zamfirescu… Dacă fac regie la fel de bine ca actorie, asta e o [...] Citește în continuare
Tudor Sicomaş, Master Teatrologie, UNATC Bucureşti Cât de mare poate fi bucuria de a vedea pe scenă noi talente, tineri actori a căror carieră îmbobocită acum înfloreşte încetul cu încetul. Când observi cât suflet şi câtă forţă pun într-un examen studenţi la arta actorului, parcă ţi se umple inima de speranţa că: „Uite, teatrul nu [...] Citește în continuare
De două săptămâni, în fiecare duminică dimineaţă, superba sală Majestic a Teatrului Odeon se umple de un public hiperactiv, atipic pentru un astfel de spaţiu, iar motivul este unul cât se poate de important: Copilăria marilor muzicieni. Este vorba despre un nou proiect educativ, lansat în colaborare cu Asociaţia „Clasic e fantastic”, prin care copiii [...] Citește în continuare
Când scriau, în 1921, piesa de teatru Viaţa insectelor, fraţii Čapek – Karel şi Josef – nu aveau cum şti, dar îşi presimţeau cu certitudine statutul la fel de fragil ca al personajelor lor. Cu atât mai mult cu cât fiecare şi-a făcut din viaţă şi din operă un exerciţiu de libertate. Adică de normalitate. [...] Citește în continuare
E frumos la teatru! Râdem, ne simţim bine, ne molipsim de energie şi entuziasm, aplaudăm, plecăm acasă zâmbitori şi bine-dispuşi. Din păcate nu am prea des acest prilej. Aşa că atunci când se întâmplă abia aştept să spun mai departe. Simt că fac un cadou de suflet atunci când pot bucura pe cineva cu o [...] Citește în continuare
Textul lui Gogol, „Însemnările unui nebun”, nu e o poveste, ci mai degrabă o hartă temporală pe care sunt înscrise linie cu linie evoluția, trăirile și deraierile unei minți umane, surprinse în detaliu, pagină după pagină și zi după zi, într-un jurnal care începe firesc, într-o zi oarecare din calendar, și se sfârșește la fel [...] Citește în continuare
Teatrul Metropolis și-a dezvoltat în ultima vreme o strategie care pare să aibă la bază ideea de a aduce cât mai mulți oameni în sala de spectacol și a le da în principiu ceea ce-și doresc: comedie. Dacă se poate de calitate, e bine, dacă nu, important e să placă publicului. Cu câteva excepții precum [...] Citește în continuare
M-aș fi bucurat, desigur, să văd această faptă în anul 2012, când teatrele s-au întrecut să monteze câte ceva din Caragiale, chiar dacă nu aveau un program coerent în acest sens. M-aș fi bucurat ca, pe lângă variațiunile gotice, suprarealiste, absurde etc. pe tema Caragiale, care au inundat scenele anul trecut, să se strecoare și [...] Citește în continuare
Ureche absolută şi ochi desăvârşit pentru detaliu. Mimi Brănescu este, o dovedeşte cu fiecare piesă pe care o scrie, un as al replicii. Şi nu ştiu cum se face – ba ştiu! –, că fiecare dintre noi a rostit, măcar o dată, măcar una dintre replici. Fie din Insomniacii, din Gunoierul, fie din Flori, fete, [...] Citește în continuare
Dumitru Solomon, un dramaturg nedreptățit de istoria recentă a teatrului românesc, e jucat rar. Poate pentru că textele lui au un iz ușor desuet, o poezie ironică și asumată, cu inflexiuni à la Sebastian și Mazilu, care în agitatul nostru început de secol 21 își găsesc locul mai greu. Scriitura lui nu e nici revoltat [...] Citește în continuare
Deşi se întâmplă într-o aură de relativă discreţie, fără să facă prea mare tam-tam în presă, ceea ce a construit Victor Ioan Frunză la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” este un adevărat laborator teatral, care a produs până acum trei spectacole: „Furtuna”, „Familia Tot” şi, cel mai recent, „Scene din viaţa insectelor”. Într-o lume [...] Citește în continuare
Teatrul românesc, oricât ar fi el de mare, de bun, de emoţionant, fantastic şi genial îşi are limitele lui. Avem actori minunaţi, regizori inventivi, dar ce nu avem… şi totuşi; suntem cam mărginiţi. Jucând din organism, aşa cum vedem mai mereu pe scenele autohtone, ne atingem maximul de potenţial odată cu tătucul Stanislavski. În el [...] Citește în continuare
Sau Aria lui ŞI NIMICA MIŞCĂ Am intrat în Sala Mică a Naţionalului, pentru „Conu Leonida…” – varianta Purcărete, cu suficiente idei preconcepute. În primul rând, nu e la îndemână să fii genial de două ori pe an – „Călătoriile lui Gulliver” ar fi lăsat regizorului tot dreptul la câteva ratări/neizbutiri „de odihnă”. N-o fi [...] Citește în continuare
